Voscreasna Învierii · a 9-a · Utrenie
Ev. Ioan 20, 19-31
Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), și ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă! Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Și Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Deci și alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui.
Apostolul
Ap. Efeseni 4, 7-13
Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: "Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor". Iar aceea că "S-a suit" - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părțile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Și el a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, Spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos.
Sfânta Evanghelie
Ev. Matei 4, 12-17
Și Iisus, auzind că Ioan a fost întemnițat, a plecat în Galileea. Și părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: "Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit". De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor.
Sinaxar
Sfântul Cuvios Teodosie
Era din satul Mogaris, din ținutul Capadociei, și se trăgea din părinți dreptcredincioși, Proeresie și Evloghia. A fost crescut de părinții săi cu bune obiceiuri și cu învățătură de carte. De foarte tânăr a primit treapta de citeț al bisericii și era iscusit cititor al sfintelor cărți către popor, ca nimeni altul.
Deci, auzind în inima lui chemarea dumnezeiască de a ieși din țara lui și de a urma pe Domnul, a îmbrăcat haina și viața călugărească și a plecat la Ierusalim.
În drum, s-a oprit în Antiohia, unde a dorit să vadă pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, care l-a primit sus, pe stâlpul său, strigându-l pe nume, fără a-l cunoaște dinainte, și i-a binecuvântat calea, prorocindu-i multe din cele ce aveau să i se întâmple.
Ajuns la Ierusalim, după ce s-a închinat la Sfintele Locuri, se întreba mereu ce fel de viață călugărească se cuvenea să-și aleagă: cea singuratică, a sihaștrilor, sau viețuirea împreună cu mai mulți călugări, stând sub îndrumarea unui conducător înțelept și luminat, adică viața de obște? Și, hotărându-se pentru viața de obște, a intrat sub ascultarea unui stareț, Longhin, cu bun nume și iscusit pe calea mântuirii.
La porunca starețului său, Sfântul Teodosie a luat în grija sa o biserică aflată pe drumul spre Betleem. Simțind însă că laudele încep să-i schimbe inima, s-a retras într-o peșteră din munte, unde, la început, a primit ucenici mai puțini, apoi pe toți cei ce veneau la el.
Cu toți acești ucenici, Sfântul Teodosie a zidit o mare mănăstire aproape de Betleem, unde pentru prima dată în Palestina, a rânduit toate după legile vieții de obște, de unde și faima lui de „întemeietor al vieții de obște”.
Mănăstirea lui era ca o adevărată cetate, cu patru biserici, trei bolnițe și locuințe deosebite pentru călugări și oaspeți de toate neamurile, câte erau acolo, viața desfășurându-se în cea mai desăvârșită tăcere și evlavie. Era o viață de înfrânare, de slujire a oamenilor și de rugăciune de zi și de noapte.
Deși avea o vârsta înaintată, Sfântul Teodosie nu a schimbat nimic din asprimea vieții sale petrecută în post, în priveghere și în rugăciune. Timp de 30 de ani n-a mâncat nicidecum pâine, hrănindu-se doar cu legume și ierburi sălbatice.
Era foarte apropiat duhovnicește de Sfântul Sava cel Sfințit, împreună cu care a apărat Ortodoxia de rătăcirea monofizită, de severianism și de alte erezii ale vremii. N-a iubit bunurile pământești, ci totdeauna ajuta din ele pe săraci. Pentru acestea Dumnezeu l-a învrednicit de darul facerii de minuni.
Astfel viețuind, s-a mutat către Domnul în anul 529, la 11 ianuarie, având vârsta de 105 ani.
Tropar, Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Vitalie.