Apostolul

Ap. Evrei 11, 17-31

Prin credință, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac (jertfă). Cel ce primise făgăduințele aducea jertfă pe fiul său unul născut! Către el grăise Dumnezeu: "Că în Isaac ți se va chema ție urmaș". Dar Avraam a socotit că Dumnezeu este puternic să-l învieze și din morți; drept aceea l-a dobândit înapoi ca un fel de pildă (a învierii) Lui. Prin credința despre cele viitoare a binecuvântat Isaac pe Iacov și pe Esau. Prin credință Iacov, când a fost să moară, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif și s-a închinat, rezemându-se pe vârful toiagului său. Prin credință Iosif, la sfârșitul vieții, a pomenit despre ieșirea fiilor lui Israel și a dat porunci cu privire la oasele sale. Prin credință, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinții lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos și nu s-au temut de porunca regelui. Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, Ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a păcatului, Socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăție decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. Prin credință, a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia regelui, căci a rămas neclintit, ca cel care vede pe Cel nevăzut. Prin credință, a rânduit Paștile și stropirea cu sânge, ca îngerul nimicitor să nu se atingă de cei întâi-născuți ai lor. Prin credință au trecut israeliții Marea Roșie, ca pe uscat, pe care egiptenii, încercând și ei s-o treacă, s-au înecat. Prin credință, zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate șapte zile. Prin credință Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 9, 42-50; 10, 1

Marcu 9, 42-50

Și cine va sminti pe unul din aceștia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă și-ar lega de gât o piatră de moară și să fie aruncat în mare. Și de te smintește mâna ta, tai-o că mai bine îți este să intri ciung în viață, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și de te smintește piciorul tău, taie-l, că mai bine îți este ție să intri fără un picior în viață, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și de te smintește ochiul tău, scoate-l, că mai bine îți este ție cu un singur ochi în împărăția lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare. Bună este sarea; dacă însă sarea își pierde puterea, cu ce o veți drege? Aveți sare întru voi și trăiți în pace unii cu alții.

Marcu 10, 1

Și sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului, și mulțimile s-au adunat iarăși la El și iarăși le învăța, după cum obișnuia.

Sinaxar

Sfânta Muceniță Tatiana era din vechea Romă și a trăit în vremea împăratului Alexandru Sever (222-235).

S-a născut din părinți credincioși; tatăl ei a avut dregătoria de consul, în trei rânduri, și se bucura de multă cinste în senatul roman, fără a se ști că este creștin.

Fericita Tatiana a crescut în casa părinților ei cu bunăcuviință și cu frică de Dumnezeu, învățând cu bucurie tainele dreptei credințe.

Ajungând la vârsta căsătoriei, Tatiana n-a voit să se căsătorească, ci viețuia în curăție, cu dragoste creștinească. Dorea din tot sufletul să fie mireasă lui Hristos, Căruia Îi slujea ziua și noaptea, jertfindu-se pe sine și împodobindu-se cu fapte bune.

Era fericită că părinții ei binecuvântau această hotărâre și slujea Domnului cu mai mare râvnă, încât s-a învrednicit de cinstea de a fi diaconiță a Bisericii din Roma, ajutând la catehizarea și botezarea femeilor.

În vremea aceea, deși împăratul nu prigonea pe creștini el însuși, totuși, îi lăsa pe dregătorii mai mici să se poarte după voia lor cu aceștia.

Astfel, pornindu-se prigoană din partea necredincioșilor, Sfânta Tatiana a mărturisit că este creștină, a fost prinsă și dusă în templul zeului Apolo. Sfânta s-a rugat lui Dumnezeu și idolul a căzut la pământ, sfărâmându-se, precum și o parte din templu.

Atunci, din porunca mai marilor cetății a fost supusă la chinuri cumplite: bătăi, scoaterea ochilor, goliciunea trupului, scrijelirea pe trup cu brice, aruncarea în temniță, tăierea sânilor, aruncarea spre a fi mâncată de către fiare, spânzurarea și strujirea trupului, aruncarea în foc.

Dar toate le-a îndurat cu putere de sus, de parcă nu simțea nici o durere, și, cu toate că era schingiuită de prigonitori, propovăduia neîncetat celor de față despre puterea și chemarea Mântuitorului, încât mulți păgâni veneau la credința în Hristos. De aceea, au poruncit să fie decapitați sfânta și tatăl ei.

În secolul al XVI-lea, capul Sfintei Mucenițe Tatiana a fost adus în țara noastră de Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521) și se află, în prezent, în Catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova.

Troparul, glas 4:

Mielușeaua Ta, Iisuse, Tatiana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfânta Muceniță Eutasia.