3 decembrie

miercuri · Lună în creștere

†) Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sf. Proroc Sofonie

PostPostul Nașterii Domnului

Nu se fac nunți · se fac parastase

Ap. 1 Timotei 1, 18-20; 2, 8-15 · Ev. Luca 15, 1-10

Apostolul

Ap. 1 Timotei 1, 18-20; 2, 8-15

Această poruncă îți încredințez, fiule Timotei, ca potrivit proorociilor făcute mai înainte asupra ta, să te lupți lupta cea bună, după cuvântul lor, Având credință și cuget bun, pe care unii, lepădându-le, au căzut din credință; Dintre aceștia sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat satanei, ca să se învețe să nu hulească.

1 Timotei 2, 8-15

Vreau deci ca bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie și fără șovăire. Asemenea și femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoabă din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit și din aur, sau din mărgăritare, sau din veșminte de mult preț; Ci, din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu. Femeia să se învețe în liniște, cu toată ascultarea. Nu îngăduiesc femeii nici să învețe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniștită. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă. Dar ea se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 15, 1-10

Și se apropiau de El toți vameșii și păcătoșii, ca să-L asculte. Și fariseii și cărturarii cârteau, zicând: Acesta primește la Sine pe păcătoși și mănâncă cu ei. Și a zis către ei pilda aceasta, spunând: Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până ce o găsește? Și găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; Și sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: Bucurați-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește? Și găsind-o, cheamă prietenele și vecinele sale, spunându-le: Bucurați-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. Zic vouă, așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește.

Sinaxar

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica a fost român de neam și era din părțile Ardealului. S-a născut din părinți cucernici și iubitori de Dumnezeu, în anul 1730, într-o familie evlavioasă din Săliștea Sibiului. Încă din fragedă vârstă, fiind plin de râvnă pentru Dumnezeu, dorea să viețuiască după rânduiala călugărească a Părinților din Sfântul Munte Athos.

Dar, din pricina prigoanei din Ardeal împotriva Ortodoxiei și a monahismului, la vârsta de 19 ani a trecut în Țara Românească. Bunul Dumnezeu a ascultat glasul inimii lui, căci, aflându-se în București un mitropolit grec, tânărul Gheorghe s-a dus la el și i-a cerut să-i fie ucenic, și învoindu-se mitropolitul, l-a primit; iar după ce mitropolitul și-a isprăvit treburile în București, l-a luat cu sine la Constantinopol. Tânărul Gheorghe a rămas la Constantinopol, în ascultare față de mitropolit, trei ani, după care a plecat în Sfântul Munte cu binecuvântarea lui.

Ajuns în grădina Maicii Domnului, a intrat în obștea Sfintei Mânăstiri Vatoped, unde a fost făcut rasofor, apoi a fost hirotonit diacon. Căutând un părinte duhovnicesc, l-a întâlnit prin rânduială dumnezeiască, pe Cuviosul Paisie, cu care s-a retras în singurătate, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, citirea și traducerea sfintelor cărți. Nu după multă vreme, la Schitul Sfântul Ilie și în jurul Cuviosului Paisie s-a adunat mulțime de frați.

În acest schit, Cuviosul Gheorghe a primit chipul îngeresc din mâinile fericitului Paisie și tot aici a fost hirotonit preot. Dar, pe de o parte, înmulțindu-se obștea și schitul devenind neîncăpător, iar, pe de altă parte, fiind împovărat de birul turcesc, starețul Paisie a hotărât să plece din Sfântul Munte. Astfel, împreună cu ucenicii săi, a mers mai întâi la Schitul Vărzărești din Vrancea, apoi în Moldova, unde s-au așezat pe rând la mânăstirile Dragomirna, Secu și Neamț.

Chemarea lui Dumnezeu a aprins iarăși inima Cuviosului Gheorghe și râvnind după viața sihăstrească, a luat binecuvântare de la Cuviosul Paisie să se întoarcă în Sfântul Munte. Ajuns însă în București, s-a oprit la un oarecare călugăr îmbunătățit, pe nume Macarie, zis Dascălul, care era foarte apropiat lui Grigorie al II-lea, mitropolitul Țării Românești (1760-1787).

Luându-l pe Cuviosul Gheorghe, Macarie Dascălul l-a înfățișat înaintea mitropolitului, care, ascultându-l și văzând darurile cu care era împodobit, i-a cerut să nu mai plece în Athos, ci să rămână în Țara Românească pentru a întemeia obște de călugări, după cum făcuse și Cuviosul Paisie în Moldova.

La început, Cuviosul Gheorghe s-a apărat, zicând că nu este vrednic pentru o lucrare ca aceasta; dar, adormind cu mâhnire în suflet, l-a văzut în vis pe Sfântul Ierarh Nicolae, care i-a spus că trebuie să rămână în Țara Românească, pentru a-i curăți cinstitul său locaș de fiarele sălbatice. Trezindu-se, Cuviosul Gheorghe l-a întrebat îndată pe prietenul său, Macarie, dacă știe vreo mânăstire cu hramul Sfântului Nicolae. Acela i-a spus că în ostrovul Cernicăi este una, dar că e în paragină și plină de fiare sălbatice și de târâtoare.

Pătruns de o bucurie negrăită, Cuviosul Gheorghe a cerut să fie dus în ostrovul Cernicăi. Ajungând aici, a trebuit să-și croiască singur cărare, tăind cu toporașul mărăcinii. Când a intrat în biserică, Cuviosul a văzut în Sfântul Altar un șarpe mare încolăcit lângă Sfânta Masă, căruia i-a zis cu blândețe: „Puiul tatii, până acum ai locuit tu aici, iar acum să mi te duci, că avem să locuim noi”, iar fiara s-a supus îndată și s-a dus.

Mult s-a ostenit Cuviosul aici, curățind cu mâinile sale mărăcinii și punând toate în bună rânduială. Mari au fost și luptele împotriva viclenilor diavoli, care îl atacau neîncetat, până când Dumnezeu i-a trimis ajutor din toate părțile, așa încât obștea a ajuns să numere peste o sută de frați. Totodată, i-au venit în ajutor și boierii din împrejurimi, care au sprijinit mânăstirea cu cele necesare traiului.

Când obștea s-a înmulțit, Cuviosul a primit în ascultarea sa și Mânăstirea Căldărușani, unde a dus călugări de la Cernica. Atât de mult sporeau părinții împreună cu starețul lor, încât însuși domnitorul Țării Românești, Nicolae Mavrogheni (1786-1790), aflând de viața lor aleasă, a vizitat sfânta mânăstire și, fiind mișcat de cele auzite și văzute, i-a răsplătit cu multe binefaceri.

Nenumărate au fost nevoințele și ostenelile Cuviosului Gheorghe, pentru care a fost cinstit și iubit atât de călugări, cât și de boieri și de poporul credincios. Cu înțelepciunea și dulceața cuvintelor sale, izvorâte din taina rugăciunii neîncetate, adăpa sufletele cele însetate după Dumnezeu, iar cu harul Duhului Sfânt știa să trezească conștiințele din somnul păcatului și să le aducă la dorirea cea dumnezeiască. Astfel, vestea faptelor sale pustnicești a ajuns departe de mânăstirea sa și a adunat în jurul său mulțime de frați doritori după viețuirea îngerească, printre care se număra și Sfântul Ierarh Calinic, vrednicul său urmaș întru nevoințe și la stăreția acestei Sfinte Mânăstiri.

După ce a viețuit multă vreme cu ucenicii săi, pe care i-a îndrumat la ascultare și la statornicie în viața călugărească, Cuviosul, cunoscându-și dinainte vremea adormirii sale, a chemat la sine pe părinți și pe frați, pe care i-a îndemnat să urmeze întotdeauna calea smereniei, alungând cu rugăciunea orice cârtire și nemulțumire. I-a sfătuit, apoi, să păzească dragostea unii către alții și să nu se lase biruiți de slava deșartă, știind că nimic nu va apropia mai mult pe călugăr de Dumnezeu decât smerenia, ascultarea și sfintele slujbe ale Bisericii.

Astfel viețuind și învățând, Cuviosul Gheorghe de la Cernica s-a mutat la Domnul în anul 1806, în ziua de 3 decembrie, fiind cinstit de toți ca un mare nevoitor și părinte duhovnicesc.

Troparul, glas 8:
Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că, luând Crucea, ai urmat lui Hristos și, lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Părinte Gheorghe, duhul tău.

Sf. Proroc Sofonie

Sfântul Proroc Sofronie – Este numit în cărțile ebraice Tefanian, adică „straja Domnului” sau „cunoscătorul celor ascunse”. Proorocul Sofronie și-a împlinit misiunea profetică în timpul regelui Iosia din regatul Iuda (640-609). În cartea lui, alcătuită din trei capitole, Proorocul Sofronie vestește apropiata distrugere a regatului Iuda pentru necredința locuitorilor și închinarea la idoli, îndemnându-i la pocăință.

Totodată, el vestește pieirea filistenilor, moabiților, asirienilor și a altor popoare care i-au asuprit pe iudei. Poporului Domnului se va întoarce din robia babilonică (Sofronie III, 20). Sfântul Proroc Sofronie vestește venirea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim și întemeierea Bisericii Sale (Sofronie III, 14-17).

Troparul, glas 2:
A prorocului Tău, Doamne, Sofonie pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Tot la această dată, Mineiul mai menționează pomenirea următorilor:

Sfântul Sfințit Ierarh Teodor, Arhiepiscopul Alexandriei;
Sf. Cuv. Teodul, fost eparh;
Sf. Ioan Sihastrul, Episcopul Coloniei;
Sfinții Mucenici Agapie, Seleuc și Mamas, care de sabie s-au săvârșit;
Sf. Teodul Cipriotul;
Sfântul Sfințit Ierarh Gavriil, Episcopul Ganului, care în Prusa a mărturisit în anul 1659;
Sfântul Nou Mucenic Anghel, care în Hiu a pătimit la anii 1813.