Apostolul

Ap. 1 Timotei 1, 8-14

Noi știm că legea este bună, dacă se folosește cineva de ea potrivit legii; Știind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege și răzvrătiți, pentru necredincioși și păcătoși, pentru necuvioși și spurcați, pentru ucigașii de tată și ucigașii de mamă, pentru omorâtorii de oameni, Pentru desfrânați, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoși, pentru cei care jură strâmb și pentru tot ce stă împotriva învățăturii sănătoase, După Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, cea încredințată mie. Mulțumesc Celui ce m-a întărit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, că m-a socotit credincios și m-a pus să-I slujesc, Pe mine, care mai înainte huleam, prigoneam și batjocoream. Totuși am fost miluit, căci în necredința mea, am lucrat din neștiință. Și a prisosit foarte harul Domnului nostru, împreună cu credința și cu dragostea cea întru Hristos Iisus.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 14, 25-35

Și mergeau cu El mulțimi multe; și întorcându-Se, a zis către ele: Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu. Și cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi vrând să zidească un turn nu stă mai întâi și-și face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Ca nu cumva, punându-i temelia și neputând să-l termine, toți cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, Zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască, dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie și se roagă de pace. Așadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. Bună este sarea, dar dacă și sarea se va strica, cu ce va fi dreasă? Nici în pământ, nici în gunoi, nu este de folos, ci o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă.

Sinaxar

Sf. Proroc Avacum

Sfântul Proroc Avacum a fost fiul lui Asafat, din seminția patriarhului Simeon și a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. Înainte de căderea în robie a evreilor, Avacum a proorocit căderea Ierusalimului și a Templului.

Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim (586 î.Hr.), proorocul a fugit și a trăit ca un străin în pământul lui Israel. Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie. În Vechiul Testament găsim și cartea Proorocului Avacum, în trei capitole. Învățătura lui este aceea că Pronia lui Dumnezeu cârmuiește toate popoarele.

Dumnezeu este împăratul omenirii. El pedepsește popoarele, unele prin altele, dar le și eliberează pe unele prin altele. Cel drept va trăi prin credința sa în Dumnezeu.

Tropar, glasul 2

A prorocului Tău, Doamne, Avacum pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Sf. Mc. Miropi

Sfânta fecioară Miropi s-a născut în cetatea Efesului, din părinți creștini și a fost luminată cu sfântul botez, după ce tatăl ei se mutase din acestă viață. A fost crescută apoi de maică să în frică de Dumnezeu și avea dragoste a merge adeseori la mormântul Sfintei mucenițe Ermionia, una din fetele Sfântului Apostol Filip, din ale cărei sfinte moaște curgea mir plin de tămăduiri.

Deci luând Miropi din mirul sfintei mucenițe Ermionia și dându-l neputincioșilor, îi tămăduia. Împărățind atunci Decie și pornind prigoana asupra creștinilor, maică să a luat pe Miropi și s-au dus în insula Hiului, unde avea o moștenire. Închizându-se cu fiica sa într-o casă, se rugau lui Dumnezeu.

Venind odată ighemonul Numerian în insula aceia, a fost prins, fiind creștin, fericitul Isidor, bărbatul cel minunat și cu bună cucernicie, care avea dregătoria de ostaș.

Pe acesta, ca unul ce păstra cu sfințenie credința în Hristos și se lepăda de închinăciunea idolească, chinuindu-l ighemonul cu felurite munci, l-a ucis prin tăiere de sabie și l-a aruncat într-o râpă spre mâncarea fiarelor și a păsărilor; și a pus strajă de departe ca să nu fure creștinii trupul mucenicului.

Sfânta fecioară Miropi, pornindu-se cu râvnă dumnezeiască, a mers noaptea cu roabele sale și a luat în taină trupul mucenicului și tăinuindu-l cu cinste, l-au pus în loc însemnat.

Apoi, fiind înștiințat ighemonul că s-a furat trupul lui Isidor, a ferecat cu fiare pe străjeri și a poruncit ca să-i poarte pe dânșii prin toată insula aceia și să-i ispitească zicând că de nu vor afla trupul cel furat până la ziua cea însemnată lor, să li se taie capetele.

Atunci văzând Sfânta Miropi pe străjeri chinuiți cu lanțuri, legați și târâți, și mai auzind că de nu vor afla trupul li se vor tăia și capetele lor, s-a umilit cu sufletul și a zis în sine: „Dacă aceștia pătimesc așa pentru mine, care am luat pe ascuns trupul mucenicului, și vor fi tăiați, apoi amar va fi mie la judecata lui Dumnezeu, căci se va munci sufletul meu, ca una ce am fost pricinuitoarea uciderii acestor oameni”.

Și îndată a strigat către dânșii: „O! prietenilor, trupul pe care l-ați pierdut, eu l-am luat, pe când voi dormeați”.

Ostașii auzind aceasta îndată au luat-o și au dus-o înaintea lui Numerian ighemonul, zicând: „Stăpânul nostru, aceasta este care a furat mortul”. Iar ighemonul a întrebat pe sfânta: „Adevărate sunt cele grăite despre tine?”.

Sfânta a răspuns: „Adevărat”. Și a zis ighemonul: „Cum ai îndrăznit, o, femeie blestemată să faci această?”. Iar dânsa a răspuns: „Îndrăzneață sunt, mustrând ticăloșia și nebunia ta!”.

La aceste cuvinte mândrul ighemon s-a pornit spre mânie și îndată a poruncit să o bată pe dânsa cu toiege, fără milă; și a fost bătută mult. Apoi a fost târâtă de cosițele părului ei prin toată insula aceia, strujindu-i toate mădularele.

Apoi au închis-o în temniță, fiind aproape moartă. Iar la miezul nopții, rugându-se sfânta, a strălucit o lumină în toată temnița; o ceată de îngeri au stat înaintea ei și în mijlocul lor era Sfântul Isidor, cântând toți cântarea cea întreit sfânta.

Căutând Sfântul Isidor la muceniță, a zis: „Pace ție, Miropie, s-au auzit rugăciunile tale de către Dumnezeu, căci iată vei fi împreună cu noi și vei primi cununa cea gătită ție”.

Acestea zicând Isidor, îndată Sfânta muceniță Miropi, bucurându-se, și-a dat Domnului duhul său și s-a umplut temnița de negrăită bună mireasmă, pe care și străjerii temniței, mirosind, se înspăimântară și se minunară. Iar unul dintr-înșii, văzând și auzind toate acelea, alergând la preot, i-a spus toate cu amănuntul și a primit Sfântul Botez; după aceea a dobândit sfârșit mucenicesc. Iar trupul Sfintei Miropi l-au luat creștinii și l-au îngropat cu cinste în loc însemnat, slăvind pe Dumnezeu.

Sf. Cuv. Porfirie Cavsocalivitul

Cuviosul Părinte Porfirie Cavsocalivitul s-a născut în satul Sfântul Ioan din insula Evia din părinți binecredincioși, primind numele de botez Evanghel.

În copilărie, pe când păștea puținele oi ale tatălui său, păstor sărac, el a citit Viața Sfântului Ioan Colibașul (prăznuit la 15 ianuarie) și astfel s-a ivit în inima lui dorul înflăcărat de a pleca în Muntele Athos și a deveni călugăr. Bunăvoința și purtarea de grijă a lui Dumnezeu l-au ajutat să-și atingă scopul cel bun și să ajungă frate începător (novice) la Coliba Sfântul Gheorghe din Cavsocalivia.

Acolo s-a nevoit cu mare asprime și a făcut, cu bucurie, ascultare fără cârtire față de bătrânii monahi Pantelimon și Ioanichie, dobândind adâncă smerenie și curățindu-se pe sine. De aceea, deși foarte tânăr, s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu harisma străvederii, prin care vedea cele ce se întâmplau la mare distanță. Îmbolnăvindu-se grav, a fost nevoit să iasă din Sfântul Munte pentru tămăduire, fiind primit în Biserica Greciei.

A slujit poporul lui Dumnezeu ca un ales liturghisitor și duhovnic plin de discernământ, primind mai apoi binecuvântarea de a sluji la Paraclisul Policlinicii din Atena, închinat Sfântului Gherasim din Chefalonia, aproape de Piața Omonia.

Prin smerită jertfire de sine pentru cei ce pătimeau trupește și sufletește, s-a învrednicit de mai mare har, primind de la Duhul Sfânt și darul înainte-vederii, al vindecării bolilor și al alungării duhurilor necurate prin smerită rugăciune de taină și prin însemnarea Sfintei Cruci.

Spre sfârșitul vieții a ctitorit Mănăstirea de maici din Milesi – Atica, închinată Schimbării la Față a Domnului. Pe toată durata slujirii sale preoțești a ajutat mulțimi de oameni prin darul vindecărilor și al minunilor, și prin povățuirea spre pocăință în Taina Spovedaniei. Priveghea rugându-se pentru mântuirea fiilor duhovnicești de pretutindeni, care sunt martorii multelor sale minuni. Dumnezeu l-a cercetat în mai multe rânduri prin Sfinții Săi.

În Patmos a privit, în vedenie, ceea ce Evanghelistul Ioan relatează în Apocalipsă. Cunoscându-și mai înainte apropierea sfârșitului pământesc, s-a întors în Athos, la Schitul Cavsocalivia, unde, în mijlocul monahilor și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în data de 2 decembrie a anului 1991, pe când se ruga pentru ei, ca toți să fie una (Ioan 17, 21). A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică la 27 noiembrie 2013.

Tropar, glas 1

Podobie: Locuitor pustiei…

Pe cel născut în Evia și strălucirea lumii, cunoscătorul de taină al grăirii de Dumnezeu și adevărat prieten al lui Hristos, pe Sfântul Porfirie să-l cinstim, credincioșii, pe cel plin din copilărie de daruri duhovnicești, că izbăvește pe cei demonizați și vindecă pe bolnavii care strigă cu credință: Slavă Celui ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui ce te-a sfințit! Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Condac, glas 8,

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Pe lăcașul cel preasfânt al Duhului Mângâietor și slujitor preaiubit Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, pe Sfântul Porfirie să-l lăudăm din inimă, că iubește și vindecă și ocrotește pe toți și se roagă să fim învredniciți îndumnezeirii; pentru aceasta strigăm: Bucură-te, Părinte Porfirie!

Decizia de înscriere în sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române a fost adoptată în ședința din 4-5 iulie 2017 a Sfântului Sinod.

Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Sihăstria s-a născut în anul 1897, la 20 iunie, în satul Stroiești din ținutul Botoșanilor, în familia binecredincioșilor creștini Ioan și Ecaterina Olaru, care au fost binecuvântați de Dumnezeu cu zece copii.

Fiind născut în preajma praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pruncul a primit la botez numele Petru. A urmat școala primară în sat, fiind, în fiecare an, întâiul dintre colegii săi și primind ca premiu cărți cu Viețile Sfinților, care l-au făcut să îndrăgească viața monahală.

În octombrie 1921, la vârsta de 24 de ani, a intrat în obștea Schitului Cozancea, din apropierea satului natal. Aici a deprins rugăciunea, ascultarea, smerenia și dragostea de aproapele, arătându-se dintru început sârguincios în ajutorarea celor din obște și a tuturor pelerinilor.

Nu după mult timp, s-a învrednicit de dorita schimă a călugăriei, fiind tuns în monahism la 9 iunie 1922, primind numele Paisie. Încă din primii ani de mănăstire a fost recunoscut ca un iscusit povățuitor de suflete, căutat de mulți credincioși. Unii dintre aceștia au ucenicit pe lângă el și au sporit foarte mult în viața duhovnicească, printre ei numărându-se și fratele Constantin Ilie, viitorul Arhimandrit Cleopa.

În anul 1931, iubind foarte mult viața de liniște, Cuviosul Paisie a ridicat în pădurea din apropierea schitului o mică chilie cu un paraclis de lemn, unde se retrăgea adesea, nevoindu-se în post și rugăciune. Din această vreme, a fost cunoscut cu numele de Părintele Pustnic.

În anul 1933, a luat asupra sa o rânduială de viață și mai aspră, îmbrăcând schima cea mare. În anul 1943, la 14 octombrie, a fost hirotonit ierodiacon, iar ieromonah la 4 aprilie 1947 și, apoi, numit egumen al Schitului Cozancea, pe care l-a condus aproape un an de zile. În anul 1948, a primit binecuvântarea să se retragă la Mănăstirea Sihăstria, un loc mai pustnicesc de nevoință, unde era stareț ucenicul său din tinerețe, Arhimandritul Cleopa Ilie, și unde se păstrau tradițiile moștenite de pe vremea Sfântului Paisie de la Neamț.

Blând și smerit întru toate, Ieroschimonahul Paisie a fost rânduit să povățuiască și să mărturisească pe credincioșii care veneau în număr tot mai mare la Sihăstria, atrași de viața aleasă a Părintelui Pustnic. În anul 1949, Cuviosul Paisie l-a urmat pe ucenicul său, Cuviosul Cleopa, la Mănăstirea Slatina din județul Suceava, unde acesta fusese numit stareț.

În primăvara anului 1954, a revenit la Mănăstirea Sihăstria, unde era mai multă liniște, îndeplinind ascultarea de duhovnic al obștii și a sute și mii de credincioși din toată țara, timp de peste 35 de ani, până la sfârșitul vieții sale. Îndeletnicindu-se cu rugăciunea stăruitoare, cu postul aspru și cu spovedania zilnică a călugărilor și a mirenilor, Cuviosul Paisie a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici din întreaga țară, pentru nevoința sa și dragostea jertfelnică față de aproapele și pentru multele daruri duhovnicești.

Era vestit pentru puterea sa harismatică, prin care pătrundea în sufletul și în conștiința oamenilor, pentru mila și iubirea cu care primea pe toți la orice oră din zi și din noapte, pentru smerenia sa unită cu blândețea, prin care cucerea și întorcea la pocăință. Celor ce îl cercetau, Cuviosul Paisie nu le spunea cuvinte mari, ci se ruga, iar rugăciunea și dragostea sa le dădea oamenilor bucurie și îi făcea să reînvie duhovnicește.

Adesea, i se descoperea starea duhovnicească a celor care îl căutau, precum și a ucenicilor săi răspândiți în toate colțurile țării. Cunoștea de departe nevoile și ispitele prin care treceau aceștia și le dădea ajutor, prin rugăciune și bună povățuire. Pe unii, prin darul înainte – vederii pe care îl avea, îi îndruma să se ferească de primejdiile care îi amenințau, în timp ce altora le descoperea voia lui Dumnezeu.

Nici darul tămăduirilor și al izgonirii duhurilor necurate nu i-a lipsit, mulți dobândind sănătate sufletească și trupească în urma binecuvântărilor și rugăciunilor sale. În perioada prigoanei monahale de după decretul din 1959, care i-a îndepărtat pe majoritatea călugărilor tineri din mănăstiri, Cuviosul Paisie, ca un adevărat păstor dreptcredincios și jertfelnic, a întărit duhovnicește pe mulți dintre cei care au fost siliți să plece în lume, până când aceștia au putut reveni la mănăstirile lor de metanie.

Astfel, Cuviosul Paisie a avut un rol însemnat în perioada cea mai grea a secolului al XX-lea, aceea de luptă fățișă a comunismului ateu împotriva credinței. În acele vremuri, prin înțelepciunea sa și prin sfaturile insuflate de Dumnezeu, Părintele Paisie s-a remarcat ca un iscusit călăuzitor duhovnicesc. Între anii 1972-1985, fiind iubitor de singurătate, s-a nevoit într-un loc mai retras, la Schitul Sihla, aproape de Peștera Sfintei Teodora. Însă, cei care îl iubeau l-au căutat și acolo, știind că binecuvântarea Cuviosului îi ușura sufletește și le dădea putere să biruiască ispitele vieții.

Cu toate acestea, în puținele momente când nu era asaltat de credincioși, Cuviosul a găsit răgaz să scrie pagini pline de duh și multe versuri de pocăință, dar și să lucreze în grădină făcând-se pildă de hărnicie și slujire smerită. În ultimii ani ai vieții sale pământești, Cuviosul Paisie a fost încercat de multe suferințe trupești, pe care le-a primit cu multă credință, arătând îndelungă și pilduitoare răbdare pentru ucenicii săi.

În anul 1985, a revenit la Sihăstria, unde a continuat să poarte de grijă fiilor săi duhovnicești, dându-le sfaturi până în ultimele zile ale vieții sale.

În toamna anului 1990, la 18 octombrie, în vârstă de 93 de ani, Părintele Paisie și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, numărându-se în ceata Sfinților Cuvioși Părinți.

Cuviosul Părintele nostru Cleopa de la Sihăstria s-a născut în 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, județul Botoșani, în familia lui Alexandru și Ana Ilie, țărani dreptcredincioși, binecuvântată de Dumnezeu cu zece copii. Casa acestora era ca o biserică, toți având o adâncă chemare spre cele sfinte, așa încât mama și cinci dintre copii au îmbrățișat, mai apoi, viața monahală.

Părintele Cleopa a fost al cincilea dintre copii și a primit la Botez numele Constantin. La scurt timp după naștere, el s-a îmbolnăvit grav, iar mama sa, la sfatul unui părinte bătrân, l-a hărăzit Maicii Domnului, închinându-l la icoana făcătoare de minuni a acesteia din Schitul Cozancea, aflat nu departe de satul lor.

Pruncul s-a vindecat în mod minunat, păstrând până la sfârșitul vieții o evlavie deosebită pentru Preacurata Fecioară, care îi salvase viața. Încă din fragedă copilărie, Constantin a fost păstor la oi împreună cu frații săi mai mari, Vasile și Gheorghe.

Fiind plini de râvnă pentru Dumnezeu și pentru cele duhovnicești, ei mergeau adesea la Schitul Cozancea, unde l-au cunoscut pe Cuviosul Paisie Olaru, care le-a îndrumat, mai apoi, pașii spre viața monahală.

În 1929, la vârsta de 17 ani, tânărul Constantin a intrat în obștea Schitului Sihăstria, aflat sub povățuirea Părintelui Ioanichie Moroi, un stareț încercat și nevoitor. S-a ostenit aici împreună cu frații săi, Vasile și Gheorghe, cel din urmă devenit monah, cu numele Gherasim.

Aceștia au plecat la Domnul, fiecare la vârsta de 26 ani, împlinindu-se și în viața lor cuvântul Înțelepciunii lui Solomon: „Ajungând curând la desăvârșire, dreptul a apucat ani îndelungați. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutății”.

Pășind pe treptele desăvârșirii monahale, fratele Constantin a trecut prin multe ascultări, însă cel mai mult s-a ostenit ca păstor la oile schitului. Acolo a fost adevărata sa școală, unde a învățat cum să se roage de la pustnicii pe care i-a întâlnit în pădurile din împrejurimi și a dobândit o cunoaștere adâncă a scrierilor Sfinților Părinți.

Dăruit cu o memorie deosebită, a reținut cu ușurință atât Sfânta Scriptură, cât și multe alte cărți duhovnicești, încât Părintele Dumitru Stăniloae, care tradusese Filocalia, spunea că Părintele Cleopa o cunoaște mai bine decât el.

În anul 1937, fratele Constantin a primit prin mâinile egumenului Ioanichie Moroi chipul îngeresc al călugăriei, deprinzând în puțini ani, de la părinții bătrâni, meșteșugul luptei duhovnicești și al smereniei întru ascultare, înfrânându-și pornirile firii prin post și înălțându-și mintea către Mirele ceresc, prin rugăciune neîncetată.

În anul 1942, în urma îmbolnăvirii, bătrânul egumen Ioanichie l-a numit urmaș al său la conducerea schitului. Astfel, a trecut de la păstorirea celor necuvântătoare la cea a oilor cuvântătoare, devenind un adevărat părinte duhovnicesc pentru obștea sa și pentru nenumărații pelerini care îl căutau. Într-o perioadă de câțiva ani, sub noul egumen, care a continuat lucrarea vrednicului său înaintaș, numele Schitului Sihăstria ajungând cunoscut în toată țara.

Atrași de cuvintele și viața pilduitoare ale Cuviosului Cleopa, mulți tineri s-au alăturat obștii care ajunsese să numere peste 50 de viețuitori. De aceea, în anul 1947, schitul a fost înălțat la rang de mănăstire, tânărul stareț fiind hirotesit arhimandrit. Patriarhul Justinian Marina, văzând darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Cleopa, l-a numit în anul 1949 stareț al mănăstirii voievodale Slatina, dându-i sub ascultare, în același timp, alte șapte mănăstiri și schituri: Sihăstria, Rarău, Moldovița, Sihla, Cămârzani, Râșca și Orata.

La Mănăstirea Slatina Cuviosul Părinte Cleopa s-a arătat un om hărăzit de Dumnezeu, transformând un lăcaș aproape părăsit într-o mănăstire pilduitoare pentru toată țara. În acei ani, darurile sale de povățuitor duhovnic și propovăduitor al Cuvântului au atras mulțime de oameni către Biserică, îndreptându-i pe calea mântuirii, motiv pentru care a început să fie prigonit de luptătorii împotriva credinței. În repetate rânduri, a fost cercetat și amenințat, viața fiindu-i pusă în primejdie.

A urmat o perioadă grea în care, de mai multe ori, s-a retras în pădurile din jur pentru a nu fi închis. Acolo s-a nevoit precum marii pustnici din vechime, rugându-se neîncetat, înfruntând multe ispite și năluciri de la diavol, dar dobândind și mai multe daruri de la Dumnezeu. În anul 1954, Patriarhul Justinian Marina l-a chemat din pustie și l-a trimis pentru a întări viața duhovnicească din mai multe mănăstiri din țară.

S-a reîntors la Mănăstirea Sihăstria în anul 1956, unde a stat până în 1959, anul când a început o aspră prigoană împotriva călugărilor. Cuviosul Cleopa a luat din nou calea munților și a pădurilor, viețuind vreme de cinci ani departe de prigonitorii atei. În această vreme, a dus o viață de rugăciune curată și a scris unele dintre cele mai însemnate cărți ale sale.

În anul 1964, după aproape zece ani de viață pustnicească, odată cu slăbirea prigoanei comuniste, înduplecat de cererile părinților din Sihăstria, s-a reîntors la mănăstire. După revenirea în mănăstire și până la sfârșitul vieții sale, a avut o perioadă rodnică de propovăduire prin cuvânt, cu fapta și prin scris. Dragostea, milostenia, răbdarea, rugăciunea și darul său de a răspunde pe înțeles întrebărilor atrăgeau necontenit pelerinii la chilia sa. Numele Cuviosului Părinte Cleopa s-a făcut cunoscut repede, prin ucenicii săi, și peste hotarele țării, fiind căutat de tot mai mulți credincioși de pretutindeni.

Timpul său era împărțit între rugăciune și slujirea aproapelui. Cu înțelepciunea și dulceața cuvintelor sale, izvorâte din rugăciunea neîncetată, adăpa sufletele cele însetate după Dumnezeu. Predica, sfătuia și spovedea ore în șir, dar găsea timp și pentru a scrie lucrări folositoare pentru credincioși, precum: Călăuză în credința ortodoxă, Predici la duminici, Predici la praznice împărătești și la sfinți de peste an, Urcuș spre înviere, Valoarea sufletului, Despre vise și vedenii și Despre Sfânta Împărtășanie ș.a.

Prin scrierile sale a urmărit să întărească dreapta credință în inimile cititorilor și să aducă în sânul Bisericii pe cei rătăciți. Aceste cărți s-au răspândit în număr foarte mare, de la credincios la credincios, ajutând la păstrarea dreptei credințe și a bunelor rânduieli în timpuri de pace și în vremea prigoanei comuniste. Ulterior, acestea au fost tipărite de ucenicul său, Părintele Ioanichie Bălan, ajungând și peste hotare, unde au fost, de asemenea, foarte căutate.

O însemnată virtute care a împodobit sufletul Cuviosului Cleopa a fost râvna pentru apărarea cu sfințenie a dreptei credințe. El a vădit cu multă înțelepciune și hotărâre învățătura greșită a acelora care părăsiseră Ortodoxia, fiind recunoscut ca un mare misionar și apărător al Ortodoxiei.

După o viață sfântă de nevoință și slujire a lui Dumnezeu și a oamenilor, Cuviosul Cleopa, cunoscându-și mai dinainte vremea adormirii sale, s-a mutat la veșnicele locașuri ale lui Dumnezeu în anul 1998, în ziua a doua a lunii decembrie. Dobândind mare har de la Dumnezeu, Sfântul Cuvios Cleopa ajută neîncetat nenumărați oameni din toată lumea. Mormântul și chilia sa au devenit loc de pelerinaj neîntrerupt, unde mulți din cei care îi cer mijlocirea, prin rugăciune cu credință și smerenie, află vindecare de boli sufletești și trupești.

Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar, glasul 1

Pe părinții duhovnici ai Moldovei cei plini de har, care pe pământ cu credință într-un cuget s-au nevoit, pe marele Cleopa cel luminat, propovăduitorul lui Hristos, și pe Paisie cel smerit și mult-răbdător, din inimi să-i cinstim, zicând: Slavă Celui ce v-a slăvit pe voi! Slavă Celui ce v-a luminat! Slavă Celui ce v-a arătat rugători neîncetați pentru noi!

Tot la această dată, Mineiul mai menționează pomenirea următorilor:

• Sf. Cuv. Ioan, Iraclimon, Andrei, și Teofil;
• Sf. Ier. Solomon, arhiepiscopul Efesului, care cu pace s-a săvârșit;
• Sf. Aviv cel Tânăr, care prin foc s-a săvârșit;
• Sf. Cuv. Chiril Fileotul, care a pustnicit în anii 1060.