Apostolul
Ap. 1 Timotei 3, 1-13
Vrednic de crezare, este cuvântul: de poftește cineva episcopie, bun lucru dorește. Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înțelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să învețe pe alții, Nebețiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câștig urât, ci blând, pașnic, neiubitor de argint, Bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviința; Căci dacă nu știe cineva să-și rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului. Dar el trebuie să aibă și mărturie bună de la cei din afară, ca să nu cadă în ocară și în cursa diavolului. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cucernici, nu vorbind în două feluri, nu dedați la vin mult, neagonisitori de câștig urât, Păstrând taina credinței în cuget curat. Dar și aceștia să fie mai întâi puși la încercare, apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să fie diaconiți. Femeile (lor) de asemenea să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate. Diaconii să fie bărbați ai unei singure femei, să-și chivernisească bine casele și pe copiii lor. Căci cei ce slujesc bine, rang bun dobândesc și mult curaj în credința cea întru Hristos Iisus.
Sfânta Evanghelie
Ev. Luca 16, 1-9
Și zicea și către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom și acesta a fost pârât lui că-i risipește avuțiile. Și chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poți să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie. Și chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât ești dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ți zapisul și, șezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât ești dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ți zapisul și scrie optzeci. Și a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înțelepțește. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii. Și Eu zic vouă: Faceți-vă prieteni cu bogăția nedreaptă, ca atunci, când veți părăsi viața, să vă primească ei în corturile cele veșnice.
Sinaxar
Sfânta Mare Muceniță Varvara
Sfânta Mare Muceniță Varvara a trăit în vremea împăratului Maximian (286-305), în cetatea Heliopolis (Egipt), fiind fiica unui dregător păgân cu numele Dioscor, care o ținea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseți trupești. Aceasta credea în Hristos și n-a vrut să-și ascundă credința de tatăl ei.
Odată, când acesta a poruncit să se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fericita Varvara a cerut să se facă trei ferestre, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte, tatăl ei s-a repezit să o omoare cu sabia, dar ea, fugind, a plecat și s-a ascuns în munți. Alergând după ea, tatăl ei a găsit-o în munți, și, luând-o de cosițe, a dus-o și a dat-o în seama stăpânitorului țării aceleia, pe nume Martinian, înaintea căruia ea a mărturisit pe Hristos.
Și, ocărând idolii, fericita a fost bătută cumplit, tăiată pe trup fără milă, arsă la coaste, lovită cu toiege, dezbrăcată și purtată prin cetate, dar a fost păzită în chip minunat de Dumnezeu. Pentru aceasta, mișcată la suflet de pătimirea Sfintei, o tânără pe nume Iuliana s-a înfățișat înaintea judecătorului, mărturisind că este creștină, și a fost și ea supusă la chinuri. În cele din urmă s-a dat asupra celor două Sfinte Mucenițe hotărârea de a fi ucise cu sabia.
Dioscor, tatăl Sfintei Varvara, a fost atât de împietrit de diavolul, încât, văzând chinurile cele multe ale fiicei sale, nu l-a durut nicidecum inima, ci, fără rușine, el însuși i-a fost ucigaș. Și, cu o mână a luat pe fiica sa, iar cu cealaltă ținea sabia, și a dus-o pe ea la locul cel de tăiere, care era așezat pe un munte, afară din cetate.
Și a fost dusă de un ostaș și Sfânta Iuliana; iar când mergeau pe cale, Sfânta Varvara se ruga, zicând: „Dumnezeule, Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un cort (cf. Psalm 103, 3) și pământul l-ai întemeiat pe ape (cf. Psalm 135, 6), Cel ce faci să răsară soarele peste cei buni și peste cei nedrepți (cf. Matei 5, 45), Tu, și acum, auzi-mă pe mine roaba Ta, care mă rog Ție.
Ascultă-mă, Împărate, și dă harul Tău oricărui om care mă va pomeni pe mine și pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boală năprasnică, și moarte neașteptată să nu-l răpească pe el. Pentru că Tu, Doamne, știi, că trup și sânge suntem și lucrul preacuratelor Tale mâini”.
Și astfel rugându-se Sfânta, s-a auzit glas din cer chemând-o împreună cu Iuliana întru cele de sus și făgăduindu-i a-i împlini cele cerute. Și mergeau amândouă Sfintele Mucenițe, Varvara și Iuliana, spre moarte cu mare bucurie, dorind a se dezlega mai degrabă de trup și a merge la Dumnezeu Cel în Treime.
Și fiind ucise, sfintele lor suflete au mers către Hristos, Mirele lor. Iar pe Dioscor l-a ajuns năprasnica pedeapsă a lui Dumnezeu, că, după ce a ucis-o pe fiica sa Varvara, a fost lovit de un trăsnet pe când se cobora din munte și a murit.
Și era în cetatea aceea un bărbat credincios, cu numele Galențian. Acesta, luând cinstitele moaște ale Sfintelor Mucenițe, le-a dus în cetate și le-a îngropat cu cinste, și, mai apoi, a zidit peste ele o biserică, în care se făceau multe vindecări și minuni.
Tropar, glasul 4
Pe Sfânta Mare Muceniță Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmasului și ca o vrăbioară s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul Armei Crucii, Preacinstita.
Sfântul Ioan Damaschin
Sfântul Ioan Damaschin a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741) și a lui Constantin Copronim (741-775). Era de loc din Damasc, de neam înalt, care strălucea și în dreapta credință. Având tată iubitor de fapte bune, a învățat toată știința vremii și a cercetat bine și adâncul Scripturii celei insuflate de Dumnezeu.
Pentru credința în Hristos și-a lăsat averea părintească și a îmbrățișat viața călugărească împreună cu fericitul Cosma († 781), care a ajuns mai târziu episcop al Maiumei (prăznuit ca sfânt la 12 octombrie). Și pentru că Ioan și Cosma avuseseră parte de dascăli foarte învățați, au ajuns amândoi înțelepți. Când fericitul Ioan a îmbrățișat viața călugărească, starețul mănăstirii l-a dat să învețe ascultarea la un bătrân înțelept în cele dumnezeiești.
Acesta i-a poruncit să nu cânte nici cea mai neînsemnată cântare după meșteșugul cântării muzicale pe care îl cunoștea. Și Cuviosul Ioan a păzit neschimbată porunca bătrânului, vreme de mulți ani.
Însă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat în vis bătrânului și i-a spus să îngăduie ucenicului său, Ioan, să alcătuiască imne și cântări spre slava lui Hristos, Celui ce S-a născut dintru ea și spre luminarea creștinilor, celor ce sunt datori să o laude din inimă, lucru pe care l-a și făcut, punând acest temei scrierilor sale.
Deci, viețuind amândoi sihăstrește, fericitul Cosma, lăsând multe scrieri Bisericii, s-a odihnit în pace, iar fericitul Ioan, întărind dreapta credință, prin puterea cuvintelor lui și prin dovezile cele înțelepte ale Scripturilor, a înfierat ca nimeni altul erezia iconomahilor, adică al luptătorilor împotriva sfintelor icoane, și a lăsat Bisericii lui Dumnezeu multe scrieri, în care se găsește răspuns temeinic aproape la orice întrebare despre credința ortodoxă.
Pentru mărturisirea dreptei credințe vrăjmașii ei au făcut de i s-a tăiat Sfântului mâna dreaptă, dar Maica Domnului l-a vindecat în chip minunat. Cuviosul Ioan Damaschin, viețuind în lavra Sfântului Sava, fiind cunoscut ca teolog dogmatic, apărător al cinstirii icoanelor și mare imnograf al Răsăritului creștin, și-a săvârșit viața la adânci bătrâneți, trecând la Domnul în vârstă de 104 ani, la 4 decembrie 749.
Tropar, glasul 8
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ioan, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Tot la această dată, Mineiul mai menționează pomenirea următorilor:
- Sf. Ier. Ioan, Episcopul Polivotului, făcătorul de minuni;
- Sfânta Muceniță Iuliani, care de sabie s-a săvârșit;
- Sfinții Mucenici Hristodul și Hristodula fecioara, care de sabie s-au săvârșit;
- Sfântul Nou sfințit Mucenic Serafim, Episcopul Fanarului, care a mărturisit la anul 1601.