Apostolul

Ap. Evrei 10, 35-39; 11, 1-7

Evrei 10, 35-39

Nu lepădați dar încrederea voastră, care are mare răsplătire. Căci aveți nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiți făgăduința. "Căci mai este puțin timp, prea puțin, și Cel ce e să vină, va veni și nu va întârzia; Iar dreptul din credință va fi viu; și de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el". Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinței spre dobândirea sufletului.

Evrei 11, 1-7

Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie. Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd. Prin credință, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; și prin credință grăiește și azi, deși a murit. Prin credință, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea, și nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, căci mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu. Fără credință, dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută. Prin credință, luând Noe înștiințare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credință el a osândit lumea și dreptății celei din credință s-a făcut moștenitor.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 9, 10-15

Iar ei au ținut cuvântul, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morți? Și L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii și cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va așeza iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe și să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a și venit și i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el. Și venind la ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor și pe cărturari sfădindu-se între ei. Și îndată toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat și, alergând, I se închina.

Sinaxar

Sfânta Cuvioasa Muceniță Eugenia

Sfânta Cuvioasa Muceniță Eugenia s-a născut la Roma, în anul 183, din părinți păgâni, Filip și Claudia, de neam ales. La porunca împăratului Comod (180-192) tatăl Sfintei a primit înalta dregătorie de cârmuitor al cetății Alexandria Ciliciei, unde a plecat împreună cu soția, cu cei doi fii și cu fiica lor, Eugenia.

Pe când erau acolo, Eugenia, în vârstă de 16 ani, a citit Epistolele Sfântului Apostol Pavel și, auzind astfel de învățătura Evangheliei lui Hristos și fiind doritoare de viață desăvârșită, și-a părăsit pe ascuns casa părintească, s-a îmbrăcat bărbătește și a luat cu ea două slugi de încredere. S-au dus la episcopul Elen al Ciliciei și au primit de la el Sfântul Botez.

Apoi Eugenia și-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu și s-a dus la o mănăstire de bărbați, că încă din vremea aceea, în afara cetăților, se întemeiaseră obști de credincioși care doreau să păzească poruncile Evangheliei și să slujească Domnului ziua și noaptea în rugăciuni și nevoințe.

Acolo a trăit și ea, în osteneli, nevoințe, trude și privegheri de toată noaptea și a săvârșit toată virtutea.

Strălucea ca un mare luminător, așa că, după trei ani, frații l-au rugat să le fie stareț. Dar asupra lui a venit o mare ispită. O văduvă bogată, Melantia, neagră la suflet, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebunește de chipul frumos al starețului.

Dar pentru că nu și-a atins scopul patimilor ei, Melantia s-a dus la prefectul orașului, care era tatăl Eugeniei, și a făcut plângere că, în acea mănăstire, starețul înșală prin cuvinte viclene pe femeile cinstite, cum ar fi încercat și cu ea.

Când prefectul a auzit acestea, s-a umplut îndată de mânie și a trimis în grabă la mănăstire să aducă în lanțuri pe Eugeniu și pe monahi, ca să se înfățișeze înaintea scaunului său de judecată și să dea socoteală de faptele lor.

Și, înfățișându-se la judecată, a început a vorbi Melantia, ocărând pe egumen. Atunci, cel ce părea tuturor că e starețul Eugeniu, a arătat celor de față că este femeie cu firea și a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi, călugării, să suferim cu mulțumire ocările, batjocura și chinuirile trupului. Dar, pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească, iată, vă spun că sunt femeie cu firea; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soția lui e mama mea. Aceștia de lângă mine îmi sunt frați, pentru că nu-i voi numi robi”.

În acel ceas toți au fost cuprinși de uimire, că au aflat cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia, întrucât, pe când era încă la judecată, a căzut foc din cer peste casa ei și a ars până la temelie, cu toate avuțiile ei.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăția și desfătarea vieții și s-a botezat. Ajuns mai apoi episcop credincioșilor din Alexandria Ciliciei, și-a sfârșit viața mucenicește, omorât de săbiile necredincioșilor.

După săvârșirea tatălui ei, mama sa împreună cu ea s-au întors la Roma, unde au adus pe mulți la Hristos, dar după o vreme, au fost prinse de ostașii păgâni.

Eugenia, care strălucea înaintea tuturor, pentru că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea și aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată în chip minunat. Pentru aceea, i s-a tăiat capul cu sabia și s-a mutat cu bucurie la Hristos, doritul ei Mire, într-o zi de 25 decembrie, prin anul 258.