Apostolul

Ap. Evrei 3, 5-11; 17-19

Evrei 3, 5-11

Moise a fost credincios în toată casa Domnului, ca o slugă, spre mărturia celor ce erau să fie descoperite în viitor, Iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa. Și casa Lui suntem noi, numai dacă ținem până la sfârșit cu neclintire, îndrăzneala mărturisirii și lauda nădejdii noastre. De aceea, precum zice Duhul Sfânt: "Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, Nu vă învârtoșați inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie, Unde M-au ispitit părinții voștri, M-au încercat, și au văzut faptele Mele, timp de patruzeci de ani. De aceea M-am mâniat pe neamul acesta și am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima și căile Mele nu le-au cunoscut, Că M-am jurat în mânia Mea: "Nu vor intra întru odihna Mea!".

Evrei 3, 17-19

Și împotriva cui a ținut mâine timp de patruzeci de ani? Au nu împotriva celor ce au păcătuit, ale căror oase au căzut în pustie? Și cui S-a jurat că nu vor intra întru odihna Sa, decât numai celor ce au fost neascultători? Vedem dar că n-au putut să intre, din pricina necredinței lor.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 20, 27-44

Și apropiindu-se unii dintre saducheii care zic că nu este înviere, L-au întrebat: Zicând: Învățătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă moare fratele cuiva, având femeie, și el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeie și să ridice urmaș fratelui său. Erau deci șapte frați. Și cel dintâi, luându-și femeie, a murit fără de copii. Și a luat-o al doilea, și a murit și el fără copii. A luat-o și al treilea; și tot așa toți șapte n-au lăsat copii și au murit. La urmă a murit și femeia. Deci femeia, la înviere, a căruia dintre ei va fi soție, căci toți șapte au avut-o de soție? Și le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită; Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții înviază a arătat chiar Moise la rug, când numește Domn pe Dumnezeul lui Avraam, și Dumnezeul lui Isaac, și Dumnezeul lui Iacov. Dumnezeu deci nu este Dumnezeu al morților, ci al viilor, căci toți trăiesc în El. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învățătorule, bine ai zis. Și nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David? Căci însuși David spune în Cartea Psalmilor: "Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, Până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale". Deci David Îl numește Domn; și cum este fiu al lui?

Sinaxar

Sfinții Mucenici Tirs și Calinic

Acești sfinți mucenici au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul persecuției împăratului Deciu (249-251) din porunca guvernatorului Cumbriciu. Mucenicul Tirs a mărturisit cu mult curaj înaintea judecătorului faptul că a ales credința creștină deoarece ea este curată și adevărată.

În urma acestei mărturisiri, el a fost supus supliciilor. Spre fericirea creștinilor și spre mirarea păgânilor, Mucenicul Tirs s-a vindecat de rănile sale astfel încât Cumbriciu, ca să scape din încurcătură, a amânat judecata pentru a doua zi. Noaptea, Episcopul Cezareei a venit în temnița Mucenicului Tirs și l-a botezat, acesta fiind numai catehumen.

A doua zi, la judecată, alături de Cumbriciu a venit și Silvan, un căpitan trimis de împărat să-i urmărească pe creștini. Din porunca lui Silvan, Tirs a fost supus la chinuri mai grele, însă cu ajutorul lui Dumnezeu s-a vindecat. Fiind nevoiți să plece în Apamia, Cumbriciu și Silvan l-au luat cu ei pe Tirs. Însă în câteva zile cei doi judecători au murit. Mucenicul Tirs a mai stat 23 de zile în temniță până la venirea noului judecător, Vavd.

A fost legat în sac și aruncat în mare, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu el scapă și îndemnat fiind să jertfească zeilor, nu face acest lucru și în chip minunat statuile se prăbușesc. Păgânii din Cezareea au fost tulburați mai ales de creștinarea lui Calinic, preotul păgân din oraș.

Calinic căzuse la picioarele Sfântului Mucenic Tirs și striga-se: Dumnezeul cel mărturisit de Tirs care face minuni prea slăvite, primește-mă și pe mine ca un ostaș de curând ales și mă întărește împotriva celor ce vrăjmășesc numele Tău.

Calinic a fost ucis cu sabia, iar Tirs a îngenuncheat, s-a rugat lui Dumnezeu și făcându-și semnul crucii și-a dat sufletul său lui Dumnezeu după atâtea minuni săvârșite.

Sfinții Mucenici Filimon și Apolonie

În primăvara anului 303 a început a zecea persecuție împotriva creștinilor din porunca împăratului Dioclețian (284-305).

Acești sfinți mucenici au trăit pe vremea împăratului Dioclețian și a lui Arian, ighemonul Tebaidei Egiptului. Chipul muceniciei lor a fost așa: au fost prinși și duși înaintea ighemonului 37 de creștini. Printre aceștia se afla și un creștin cu numele Apolonie, anagnost al Bisericii. Când a fost amenințat cu chinurile, Apolonie s-a spăimântat și a dat patru galbeni lui Filimon, cântărețul din fluier, ca să-i ia locul și să aducă jertfe idolilor în locul lui; totodată i-a dat și hainele sale.

Filimon, odată cu îmbrăcarea hainelor lui Apolonie, a îmbrăcat și credința în Hristos, și când a fost îndemnat să jertfească idolilor, a mărturisit pe Hristos. Când ighemonul a poruncit să vină Filimon ca să cânte din fluier, pentru că prin cântecele sale să cânte și să ademenească pe cel ce nu voia să jertfească idolilor, să-l facă să socotească bune, pe cele din lumea aceasta, să-și schimbe credința și să jertfească idolilor, atunci s-a aflat că Filimon era cel din stadion și că el ținea locul lui Apolonie. Mulți l-au sfătuit și l-au îndemnat stăruitor să se lepede de Hristos, dar n-a fost înduplecat.

Ighemonul l-a luat în râs, spunându-i că în zadar se ostenește odată ce n-a primit botezul creștinilor. Sfântul Filimon însă s-a rugat și s-a pogorât ploaie numai peste ei. Toți cei de față s-au minunat, iar Sfântul Filimon a luat încredințare că s-a pogorât peste ei din cer apa botezului său, pentru că nimeni nu îndrăznea să-l boteze de frica ighemonului.

Sfântul Filimon s-a rugat apoi și pentru fluierele lui, pe care le dăduse lui Apolonie. Și s-a pogorât foc din cer, care a ars și a mistuit fluierele în mâinile lui Apolonie. Și fiindcă Apolonie a fost pricina credinței lui Filimon în Hristos, a fost prins și el. Dus înaintea ighemonului, a propovăduit credința lui Hristos.

Pentru aceasta au fost supuși amândoi la felurite chinuri. Când Sfântul Filimon a fost atârnat de un măslin și săgetat, o săgeată s-a îndreptat spre ighemon și i-a străpuns ochiul. Sfântul Filimon a spus mai dinainte ighemonului că i se va vindeca ochiul cu minune, dacă după mucenicia lui va lua țărână de pe mormântul său.

Apoi au fost tăiate capetele Sfinților Filimon și Apolonie. Ighemonul s-a dus în ziua în care au fost îngropați sfinții la mormântul Sfântului Filimon, a făcut cum îi spusese sfântul și s-a făcut sănătos. Pentru aceasta a crezut și el și cei dimpreună cu el în Hristos și s-au botezat.

Când împăratul Dioclețian a aflat că ighemonul s-a făcut creștin, a trimis de l-a adus la el, l-a legat cu lanțuri, i-a atârnat o piatră de gât, și l-a aruncat în mare. Moaștele Sfântului Arian au fost aduse la uscat și au fost îngropate de slujitorii săi.

Troparul Sfinților Mucenici Tirs, Levchie, Calinic, Filimon, Apolonie și Arian, glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.