sfantul-ilie.ro

noiembrie 2026 · Sinaxar

27 noiembrie

vineri · Semilună în creștere

Sf. Mare Mc. Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanael și Pinufrie

Sf. Mare Mucenic Iacob Persul

Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul a fost dregător la curtea regelui perșilor, Isdegherd I (399-420). Creștin de la strămoși, de neam cinstit și luminat, el își luase soție creștină și viețuia în bogăție și în cinste, fiind foarte prețuit de regele perșilor, care l-a rânduit mai-marele palatelor sale. Toate acestea erau și o mare primejdie pentru sufletul său și a avut prilejul să vadă singur cât de ușor poate cădea în păcat cel ce se lipește prea mult de comorile pământești.

Astfel, înșelându-se cu toate aceste binefaceri și cinstiri, când regele a deschis război contra creștinilor, Iacob a căzut de la credința în Hristos și a adus jertfe idolilor, închinându-se lor împreună cu regele.

Aflând de această lepădare, mama și soția lui Iacob s-au îndepărtat de el, arătându-i, prin scrisori, păcatul greu pe care-l săvârșise, pentru că a ales mai mult dragostea regelui, decât dragostea lui Hristos și, pentru o slavă trecătoare, a ales osânda rușinii veșnice.

Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Iacob s-a depărtat de cinstirea idolilor și își plângea păcatul. Deci, murind regele Isdegherd, a luat regatul fiul său, Bahram al V-lea (420-438). Iar Iacob, venind înaintea acestuia, a mărturisit credința în Hristos.

Atunci regele, mâniindu-se pe el, a poruncit să i se taie fiecare încheietură a trupului, una câte una. Deci, i s-au tăiat toate încheieturile trupului său, ale mâinilor și ale picioarelor, până i-a mai rămas numai capul și trunchiul, iar, la urmă, i-au tăiat și capul. Și așa a luat fericitul cununa nestricăcioasă a nevoinței pentru Hristos, la 27 noiembrie, în anul 421, pătimind în cetatea Gundișapur din Persia (azi Dezful, în Iran).

O parte din moaștele sale se află în țara noastră, la Mănăstirea Dragomirna, iar alte părți în Muntele Athos, Cipru și Rusia.

Pentru rugăciunile mult pătimitorului Tău Mucenic Iacob Persul, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul, Glas 4 (audio)

Cu mucenicia cea neobișnuită și înfricoșătoare și cu vitejiile răbdării, pe toți i-ai minunat, mult pătimitorule, cu tăierea fiecărei părți din trup, rugăciuni de mulțumire preaminunat ai dat către Dumnezeu. Pentru aceasta în pătimirea ta cunună ai luat și te-ai suit către Scaunul Împăratului Ceresc al lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Iacov. Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Sf. Cuv. Natanael a fost un pustnic din deșertul nitric. El s-a rugat lui Dumnezeu ziua și noaptea și s-a luminat de sus prin rugăciunile și cugetările cele dumnezeiești. El nu a ieșit din chilia sa timp de treizeci și opt de ani, nici de prag apropiindu-se. El s-a săvîrșit către Domnul în a doua jumătate a veacului al șaselea.

Sf. Cuv. Pinufrie a fost contemporanul Sfântului Ioan Cassian și mare nevoitor al pustiei egiptene. El a trăit în veacul al patrulea, nevoindu-se aspru în mai multe locuri, căci pururea fugea de slava oamenilor. El a avut mulțime de ucenici, care au luptat să imite în viețile lor înalta pilda de viețuire sfîntă a învățătorului lor.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26