sfantul-ilie.ro

august 2026

1 august

sâmbătă · Lună în scădere

Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 frați Mucenici Macabei

PostPostul Adormirii Maicii Domnului

Nu se fac nunți · se fac parastase

Ap. Romani 14, 6-9 · Ev. Matei 15, 32-39

Apostolul

Ap. Romani 14, 6-9

Cel ce ține ziua, o ține pentru Domnul; și cel ce nu ține ziua, nu o ține pentru Domnul. Și cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulțumește lui Dumnezeu; și cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, și mulțumește lui Dumnezeu. Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem. Căci pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți și peste vii.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 15, 32-39

Iar Iisus, chemând la Sine pe ucenicii Săi, a zis: Milă îmi este de mulțime, că iată sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce; și să-i slobozesc flămânzi nu voiesc, ca să nu se istovească pe drum. Și ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini, cât să săturăm atâta mulțime? Și Iisus i-a întrebat: Câte pâini aveți? Ei au răspuns: Șapte și puțini peștișori. Și poruncind mulțimii să șadă jos pe pământ, A luat cele șapte pâini și pești și, mulțumind, a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au luat șapte coșuri pline, cu rămășițe de fărâmituri. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbați, afară de copii și de femei. După aceea a dat drumul mulțimilor, S-a suit în corabie și S-a dus în ținutul Magdala.

Sinaxar

Scoaterii Sfintei Cruci

La sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci, în Constantinopol, o parte din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului împărătesc și purtată în procesiune până la Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea până la 14 august.

Acest moment liturgic se săvârșea în amintirea arătării pe cer a Sfintei Cruci, Sfântului Împărat Constantin cel Mare.

De această sărbătoare este legată și biruința, cu puterea Sfintei Cruci, a împăratului Manuel I Comnen (1143-1180) asupra turcilor.

Tropar, glasul 1

Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui protivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.

Sfinți 7 frați Macabei

Cei șapte frați Macabei au trăit în timpul împăratului Antioh Epifanis (175-164 î.Hr.) Aceștia împreună cu mama lor au fost prinși și aduși în fața împăratului Antioh, obligați fiind să mănânce carne de porc, lucru contrar credinței iudaice. Refuzul consumării cărnii de porc a însemnat condamnarea lor la moarte.

Primul dintre frați care a refuzat să jertfească idolilor și să consume carne de porc a fost jupuit de piele și ars în văzul celorlalți, la fel și al doilea. Celui de al treilea frate i s-a tăiat limba apoi a fost torturat, murind în chinuri. Ceilalți frați, până la al șaselea, au fost supuși fiecare la chinuri asemănătoare până la moarte și fiecare a mărturisit pe Dumnezeu înainte să moară.

După ce primii șase fii ai săi fuseseră omorâți în fața ei, mama acestora, care se numea Solomoni, a primit porunca împăratului să îl sfătuiască pe fiul ei să treacă la păgânism iar în schimb împăratul să îl facă pe băiat unul din dregătorii lui. Cel mai mic dintre frați a refuzat tot ce putea primi în schimbul credinței lui și a fost chinuit și apoi ucis ca frații săi.

Văzându-și cei șapte fii morți, Solomoni s-a rugat lângă trupurile lor apoi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în aceeași zi. Pentru moartea lor mucenicească, Dumnezeu a binecuvântat poporul evreu cu un bărbat viteaz pe nume Iuda Macabeul, care a alungat asupritorii poporului.

Tropar, glasul 1

Pentru durerile sfinților, care pentru Tine au pătimit, fii Milostiv Doamne și toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ție.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26