Apostolul
Ap. 1 Corinteni 14, 26-40
Ce este deci, fraților? Când vă adunați împreună, fiecare din voi are psalm, are învățătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. Dacă grăiește cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei și pe rând să grăiască și unul să tălmăcească. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică și să-și grăiască numai lui și lui Dumnezeu. Iar proorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalți să judece. Iar dacă se va descoperi ceva altuia care șade, să tacă cei dintâi. Căci puteți să proorociți toți câte unul, ca toți să învețe și toți să se mângâie. Și duhurile proorocilor se supun proorocilor. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. Ca în toate Bisericile sfinților, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice și Legea. Iar dacă voiesc să învețe ceva, să întrebe acasă pe bărbații lor, căci este rușinos ca femeile să vorbească în biserică. Oare de la voi a ieșit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi? Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului. Iar dacă cineva nu vrea să știe, să nu știe. Așa că, frații mei, râvniți a prooroci și nu opriți să se grăiască în limbi. Dar toate să se facă cu cuviință și după rânduială.
Sfânta Evanghelie
Ev. Matei 21, 12-14; 17-20
Matei 21, 12-14
Și a intrat Iisus în templu și a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris este: "Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceți peșteră de tâlhari!" Și au venit la El, în templu, orbi și șchiopi și i-a făcut sănătoși.
Matei 21, 17-20
Și lăsându-i, a ieșit afară din cetate la Betania, și noaptea a rămas acolo. Dimineața, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Și văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?
Sinaxar
Sfântul și Dreptul Evdochim
Sfântul și Dreptul Evdochim a trăit în timpul împăratului iconoclast Teofil (829 – 842). S-a născut într-o familie credincioasă, părinții săi Vasile și Evdochia i-au acordat o educație aleasă, fiind crescut în frica de Dumnezeu.
La maturitate a ajuns comandant în armată, în Capadocia, îndeplinindu-și cu responsabilitate datoria timp de 33 de ani. A trăit toată viața în curăție și fapte bune.
Cunoscându-și dinainte apropierea morții, înainte de trecerea la cele veșnice a dat ordin să fie îngropat fără fast, lucru care s-a și întâmplat. După moarte, pentru viața curată a sfântului, au avut loc numeroase minuni la mormântul său.
Tropar, glasul 4
Cel Ce te-a chemat pe tine de pe pământ la cereștile locașuri păzește și după moarte nevătămat trupul tău, sfinte; că tu, cu curăție și cu cinstită viață, fericite, ai viețuit, nespurcându-ți trupul, pentru aceasta, cu îndrăznire roagă pe Hristos Dumnezeu să ne mântuiască pe noi.
Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea
Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea (sec. I) era originar din seminția lui Efraim.
A fost un om bogat, ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Iosif a fost cel care s-a ocupat de îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos.
După ce a cerut lui Pilat trupul Mântuitorului, împreună cu Nicodim au dat jos trupul Mântuitorului Iisus Hristos de pe cruce, l-au învelit în giulgiu alb și l-au așezat în mormânt nou săpat în piatră pe care Sfântul Iosif îl pregătise pentru sine.
Tropar, glasul 2
Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus. Dar a treia zi ai înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă
Tot în data de 31 iulie, Biserica Ortodoxă serbează Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci.