iulie 2026
24 iulie
vineri · Lună în creștere
Sf. Mare Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
Post
Nu se fac nunți ·
se fac parastase
Ap. 1 Corinteni 11, 8-23 · Ev. Matei 17, 10-18
Apostolul
Ap. 1 Corinteni 11, 8-23
Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. Și pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea și femeia este datoare să aibă (semn de) supunere asupra capului ei, pentru îngeri. Totuși, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul. Căci precum femeia este din bărbat, așa și bărbatul este prin femeie și toate sunt de la Dumnezeu. Judecați în voi înșivă: Este, oare, cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit? Nu vă învață oare însăși firea că necinste este pentru un bărbat să-și lase părul lung? Și că pentru o femeie, dacă își lasă părul lung, este cinste? Căci părul i-a fost dat ca acoperământ. Iar dacă se pare cuiva că aici poate să ne găsească pricină, un astfel de obicei (ca femeile să se roage cu capul descoperit) noi nu avem, nici Bisericile lui Dumnezeu. Și aceasta poruncindu-vă, nu vă laud, fiindcă voi vă adunați nu spre mai bine, ci spre mai rău. Căci mai întâi aud că atunci când vă adunați în biserică, între voi sunt dezbinări, și în parte cred. Căci trebuie să fie între voi și eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercați. Când vă adunați deci laolaltă, nu se poate mânca Cina Domnului; Căci, șezând la masă, fiecare se grăbește să ia mâncarea sa, încât unuia îi este foame, iar altul se îmbată. N-aveți, oare, case ca să mâncați și să beți? Sau disprețuiți Biserica lui Dumnezeu și rușinați pe cei ce nu au? Ce să vă zic? Să vă laud? În aceasta nu vă laud. Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat și vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine,
Sfânta Evanghelie
Ev. Matei 17, 10-18
Și ucenicii L-au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni și va așeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; așa și Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înțeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul. Și mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, Și zicând: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am dus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine. Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela.
Sinaxar
Sfânta Muceniță Hristina
Sfânta Muceniță Hristina era originară din Tir (Fenicia) și a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211).
Era fiica marelui dregător Urban care dorind să își protejeze fiica de ispitele din lume și să slujească tot timpul în templul zeilor păgâni i-a dăruit ca locuință cel mai înalt turn al palatului său, unde erau așezate statuile zeilor din aur și argint.
Hristina, care credea în Dumnezeul cel adevărat al creștinilor, a dărâmat idolii din aur ai tatălui său și i-a împărțit la săraci. Pentru această faptă, din porunca tatălui său, Hristina a fost supusă la multe chinuri și lăsată în acel turn alți câțiva ani. Când a scos-o de acolo Hristina nu renunțase la credința creștină și de aceea Urban a aruncat-o în mare, însă a venit la mal nevătămată.
Închizând-o în temniță, tatăl ei se gândea la ce fel de chinuri să o supună ca să o omoare. Peste noapte el a murit, iar urmașul său, Dion, a continuat șirul supliciilor la care a fost supusă creștina Hristina. În cele din urmă, ea a primit cununa muceniciei pentru curajul cu care și-a păstrat credința în Domnului și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Tropar, glasul 4
Mielușeaua Ta, Iisuse, Hristina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Sfântul Mucenic Ermoghen
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mucenic Ermoghen, care a suferit martiriul fiindu-i scoși toți dinții de către torționari.