Apostolul

Ap. 1 Corinteni 10, 12-22

De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiți ispitiți mai mult decât puteți, ci odată cu ispita va aduce și scăparea din ea, ca să puteți răbda. De aceea, iubiții mei, fugiți de închinarea la idoli. Ca unor înțelepți vă vorbesc. Judecați voi ce vă spun. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintr-o pâine. Priviți pe Israel după trup: Cei care mănâncă jertfele nu sunt ei, oare, părtași altarului? Deci ce spun eu? Că ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau idolul este ceva? Ci (zic) că cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor și nu lui Dumnezeu. Și nu voiesc ca voi să fiți părtași ai demonilor. Nu puteți să beți paharul Domnului și paharul demonilor; nu puteți să vă împărtășiți din masa Domnului și din masa demonilor. Oare vrem să mâniem pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decât El?

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 16, 20-24

Atunci a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristosul. De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fie ucis, și a treia zi să învieze. Și Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ți milă de Tine să nu Ți se întâmple Ție aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.

Sinaxar

Sf. Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena

Sfânta Maria Magdalena era din cetatea Magdala, aflată la hotarele Galileei cu Siria. Fiind bântuită de șapte duhuri necurate, ea ducea o viață de grele pătimiri.

Auzind, însă, de Hristos și de puterea propovăduirii Lui cea aducătoare de mântuire pentru tot neamul omenesc, în sufletul ei s-a născut nădejdea că va fi izbăvită de către Iisus.

Deci, mergând la El, s-a învrednicit de milostivirea Lui și El a tămăduit-o de lucrarea diavolească, luminându-i cugetul cu lumina unei noi vieți, plină de dumnezeiasca dragoste (cf. Marcu 16, 9; Luca 8, 2).

Tradiția ortodoxă nu o confundă cu femeia păcătoasă, ci dimpotrivă, o laudă pentru viața ei curată. De atunci, Maria s-a făcut următoare a lui Hristos și, împreună cu alte sfinte femei, a slujit Domnului pe tot drumul greu al vieții Lui.

În clipa cea mai grea, a răstignirii, când Apostolii au fugit de frică, Maria Magdalena a rămas lângă Crucea Mântuitorului. Iar când Sfântul Trup al Domnului a fost așezat în mormânt, ea era de față, vărsând multe lacrimi.

Cu nerăbdare a așteptat trecerea sâmbetei, ca să poată veni cu miruri la mormântul Domnului, pentru care ea s-a numit și mironosiță, adică purtătoare de mir. Pentru multa ei credință, Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi care a primit de la înger vestea Învierii Domnului. Și tot ea a fost cea dintâi care L-a văzut pe Hristos după dumnezeiasca Lui Înviere din morți. Ea este cea dintâi vestitoare a Învierii și cel dintâi martor al ei.

După Înălțarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Sfinții Apostoli la răspândirea credinței, semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc pe care-l auzise din însăși gura lui Hristos. De aceea, ea este numită și întocmai cu Apostolii.

O tradiție ne spune că în apostoleasca ei strădanie, Maria Magdalena a ajuns până la Roma, unde s-a înfățișat înaintea împăratului Tiberiu (14-37), vorbindu-i despre nedreapta moarte a lui Iisus Hristos și despre Învierea Lui, iar în drumul ei de întoarcere de la Roma s-a oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan în ostenelile lui de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu. Și așa, nevoindu-se, a adormit în Domnul, fiind înmormântată la Efes.

Astăzi, părți importante din sfintele ei moaște se găsesc, în Răsărit, la Mănăstirile Simonos Petra, Dionisiu și Esfigmenu din Muntele Athos, iar în Apus, în bazilicile Lateran din Roma și Sfântul Maximin din Marsilia. În România, părticele din moaștele ei se găsesc la bisericile Mihai Vodă și Pajura din București, precum și în alte sfinte locașuri.

Pentru rugăciunile Sfintei Tale Mironosițe Maria Magdalena, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar, glas 1

Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat și ai păzit îndreptările și legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfințită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credință și te cinstim cu dragoste.

Sf. Cuv. Mc. Marcela

Sfânta Muceniță Marcela (Marcelia, sau Marchella) este foarte cinstită de poporul locuitor al insulei Chios. În biserica din această insulă care poartă hramul ei au loc minuni în fiecare an. Cu toate acestea, viața ei nu este cunoscută.

Potrivit tradiției, Marcela a fost o copilă foarte cucernică care a rămas orfană de mamă la o vârstă foarte mică. Păgânul ei tată a vrut să-și necinstească propria fiică și să trăiască cu ea ca și cu o soție. Marcela a scăpat din mâinile sale, dar el, fugind, a prins-o și a tăiat-o în bucăți.

Stânca pe care a căzut mucenița există și azi pe locul cunoscut sub numele de „Martiriul Sfintei Marcela”. Este acoperită cu pământ în partea dinspre uscat, iar pe partea orientată spre mare este o gaură îngustă, cât un deget, prin care curge o apă vindecătoare.

Apa este limpede, dar unele pietre din apropiere sunt pătate cu roșu, ca și cum ar fi stropite cu sânge. Tradiția spune că părți din trupul sfintei ar fi rămas prinse în stâncă.

Când se face slujba de sfințire a apei în acest loc, din apa de lângă stâncă se ridică un abur care acoperă întreaga zonă ca o ceață. Marea revine la normal imediat ce se termină slujba sfințirii apei.

Aici s-au făcut multe minuni, iar pelerinii se adună din întreaga lume. Ei iau pietre pătate cu roșu, le duc în biserică, se roagă Sfintei Mucenițe Marcela, apoi le ating de bolnavi, care astfel se fac sănătoși.

Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu

Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu s-a născut la 8 decembrie 1909 în satul Țepești, comuna Crăpăturile, din județul Vâlcea. Părinții săi, Marin și Maria, erau oameni credincioși și se îndeletniceau cu lucrul pământului. Ei au avut șapte copii, Ilie fiind al doilea prunc al familiei.

Sfântul Ilie urmează școala în comuna Șerbănești-Tetoiu, apoi Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea și își desăvârșește studiile la Facultatea de Teologie din București.

În ziua de 5 iulie 1931 se căsătorește cu învățătoarea Ecaterina Popescu, alături de care întemeiază o frumoasă familie creștină. Dumnezeu le binecuvintează familia cu cinci copii, însă patru dintre ei trec la Domnul la vârste fragede, provocând multă durere în inimile părinților lor.

Tânărul Ilie este hirotonit diacon la 27 august 1934, apoi, în următoarea zi, preot pe seama parohiei Osica de Jos din județul Olt, de către Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noul Severin. La 5 octombrie 1934, Sfântul Ilie Lăcătușu este transferat la Parohia Pluta – Buicești din județul Mehedinți. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 1 noiembrie 1942, Sfântul Ilie a fost trimis de Mitropolia Olteniei în Transnistria, slujind la parohia Șerșenița din raionul Rîbnița, unde a rămas până în martie 1943.

Odată cu instaurarea regimului comunist în România, s-a declanșat o mare prigoană atât asupra slujitorilor Sfântului Altar, cât și asupra credincioșilor ortodocși. În această perioadă s-a arătat mulțime de clerici, călugări și credincioși care au mărturisit pe Hristos, primind moarte mucenicească sau suferind pentru multă vreme temniță grea, umilințe și torturi nenumărate.

Sfântul Ilie a primit și el cu bărbăție duhovnicească această cruce grea a suferinței pentru dragostea lui Hristos. A fost arestat în perioada 18 iulie 1952 – 26 aprilie 1954 și trimis să lucreze în coloniile de muncă de la Galeșu – Constanța, apoi Peninsula – Constanța (Canalul Dunăre – Marea Neagră), iar în 1953 este dus la Târgu-Ocna de unde este eliberat și revine la Buicești pentru a-și continua activitatea preoțească. Între 1 iulie 1959 și 6 mai 1964 este din nou arestat și trimis la muncă silnică în Deltă, la Periprava.

În temniță, Sfântul Ilie Lăcătușu a fost ca un apostol care a îndrumat mulțime de oameni pe calea lui Hristos. Era un mare trăitor, se îndeletnicea permanent cu rugăciunea. Îi plăcea tăcerea; rar îl auzeai vorbind ceva, și atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea. Avea cu adevărat darul smereniei, în toată vremea căutând să își ascundă virtuțile și să nu iasă în evidență. Îi îndemna pe mulți la rugăciune, mai ales atunci când erau în primejdie.

Sfântul Preot Mărturisitor Ilie era un model de lepădare de sine și împărțea orice lucru pe care îl avea. Ori de câte ori primea un pachet cu haine de acasă, îl oferea de îndată deținutului care era mai bolnav, iar el rămânea în zeghea lui ruptă. Sfântul a ales să se priveze pe sine de cele mai elementare lucruri și să renunțe până și la hrana sa, pentru a-i ajuta pe cei mai suferinzi dintre deținuți.

Fericitul Ilie îi ajuta pe cei care sufereau în urma torturilor la care erau supuși, preluând și normele lor de lucru pentru a nu fi din nou pedepsiți. Această forță imensă de dragoste și dăruire către celălalt i-a sfințit viața, fiind un model desăvârșit de smerenie, dragoste și bunătate.

După ce este eliberat în 1964, i se fixează domiciliu forțat la Bolintin unde va fi obligat să lucreze ca zidar. La 1 aprilie 1965, prin grija Patriarhului Justinian Marina, își reia slujirea preoțească la parohia Gârdești, din județul Teleorman. În 1970 este transferat la parohia Cucuruzu, din județul Giurgiu, unde slujește până la 1 ianuarie 1978.

Bineplăcând lui Dumnezeu și oamenilor, prin viețuirea sa cea desăvârșită, și-a sfârșit viața aceasta pământească la 22 iulie 1983, pe un pat de spital, după o perioadă de suferință trupească, înconjurat de familia sa. Strălucind în dragoste și smerenie, s-a făcut vas curat primitor al darurilor dumnezeiești, al discernământului și al înainte-vederii, arătându-se astfel îndrumător înțelept al sufletelor pe calea mântuirii și mare făcător de minuni.

După adormirea sa, la 15 ani de la mutarea la Domnul, trupul său a fost aflat întreg, binemirositor și frumos la vedere, numeroși credincioși alergând la cinstitele sale moaștele, prin care mulțime de bolnavi au primit tămăduire. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.