Apostolul

Ap. Fapte 12, 25; 13, 1-12

Faptele Apostolilor 12, 25

Iar Barnaba și Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, s-au întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.

Faptele Apostolilor 13, 1-12

Și erau în Biserica din Antiohia prooroci și învățători: Barnaba și Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, și Saul. Și pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiți-mi pe Barnaba și pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind și rugându-se, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece. Deci, ei, mânați de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru. Și ajungând în Salamina, au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Și aveau și pe Ioan slujitor. Și străbătând toată insula până la Pafos, au găsit pe un oarecare bărbat iudeu, vrăjitor, prooroc mincinos, al cărui nume era Bariisus, Care era în preajma proconsulului Sergius Paulus, bărbat înțelept. Acesta chemând la sine pe Barnaba și pe Saul, dorea să audă cuvântul lui Dumnezeu, Dar le stătea împotrivă Elimas vrăjitorul - căci așa se tâlcuiește numele lui - căutând să întoarcă pe proconsul de la credință. Iar Saul - care se numește și Pavel - plin fiind de Duh Sfânt, a privit țintă la el, Și a zis: O, tu cel plin de toată viclenia și de toată înșelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmașule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte? Și acum, iată mâna Domnului este asupra ta și vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme. Și îndată a căzut peste el pâclă și întuneric și, dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână. Atunci proconsulul, văzând ce s-a făcut, a crezut, mirându-se foarte de învățătura Domnului.

Sfânta Evanghelie

Ev. Ioan 8, 51-59

Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea și proorocii; și Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac. Nu cumva ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și au murit și proorocii. Cine te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăvește, despre Care ziceți voi că este Dumnezeul vostru. Și nu L-ați cunoscut, dar Eu Îl știu; și dacă aș zice că nu-L știu, aș fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl știu și păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit și a ieșit din templu și, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.

Sinaxar

Sfântul Mucenic Ioan Valahul

Acest Sfânt Mucenic s-a născut în Țara Românească, din părinți de bun neam și binecredincioși, pe la anul 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654).

La câțiva ani după ce acesta s-a mutat la Domnul, a venit la domnie Mihnea al III-lea (1658-1659), care, nemaiputând face față haraciului și birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind a se uni cu voievozii țărilor creștine din jur ca să scape țara sa de sub robia turcească.

Sultanul Mahomed al IV-lea (1648-1687) a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci și de tătari, care au biruit pe Mihnea și au făcut, ca și alte dăți, prăpăd și pustiire mare în biata țară, arzând, prădând și omorând, iar la ieșirea din țară au luat cu ei și o mare mulțime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre.

Acestea se petreceau în toamna anului 1659. Între cei robiți atunci s-a aflat și un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinții lui, cărora nu li se știe nici numele și nici locul unde au trăit, îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, și în iubirea de țară și de credința strămoșească.

Ioan era voinic și chipeș. Frumusețea lui atrăgea privirile tuturor, încât, pe drumul către Istanbul, un oștean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcate. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire și, împingându-l, agareanul a căzut și a murit.

Fiind prins, Ioan a fost legat din nou și dus la Istanbul, unde l-au predat femeii turcului ucis. Aceasta l-a dus în fața vizirului, ca să-l judece, și acolo tânărul a mărturisit cu îndrăzneală adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă ce va voi.

Stăpâna nu i-a luat tânărului capul, ci, văzându-l voinic și bun de muncă, l-a pus la început printre slugile sale. Apoi, văzându-l preafrumos la înfățișare, s-a aprins de spurcată poftă pentru el, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif cel preafrumos și înțelept.

Dorindu-l cu patimă, ea a încercat la început să-l ademenească prin tot felul de făgăduințe, spunându-i că îl va lua de soț dacă el s-ar lepăda de credința creștină și s-ar face mahomedan. Dar Ioan s-a împotrivit cu tărie uneltirilor acestei noi Dalile și a rămas nestrămutat în credința părinților lui și în curăția trupească.

Văzând că nimic nu izbutește, s-a mâniat și l-a dat mai-marelui cetății, ca să-l pedepsească pentru uciderea soțului ei. Acesta l-a aruncat în temniță, supunându-l la multe chinuri; femeia venea zilnic la temniță, încercând necurmat să-l înduplece pe Ioan să-i facă voia, nădăjduind că ceea ce nu izbutiseră făgăduințele ei, vor face amenințările și chinurile.

Viteazul tânăr nu s-a lăsat biruit nici de durerea chinurilor, pe care le-a îndurat cu bărbăție și cu ajutor de la Dumnezeu, rămânând până la sfârșit ca un diamant tare, neclintit în credința creștină.

Văzând, așadar, femeia și prigonitorii că în zadar se ostenesc, au cerut vizirului să-l dea pe tânăr la moarte. Și, scoțându-l din temniță, călăii l-au dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapî (adică Poarta Stâlpului), lângă piața marelui bazar al neguțătorilor.

Aici i-au pus gâtul în ștreang și l-au înălțat în spânzurătoare, omorându-l, în ziua de 12 mai, într-o vineri, înainte de Înălțarea Domnului, din anul mântuirii 1662.

Așa a trecut către veșnicele locașuri tânărul mucenic român Ioan, în primăvara vieții sale, când avea numai 18 ani. Trupul său va fi fost aruncat în apele Bosforului sau poate a fost îngropat de creștini cucernici în vreun loc din jurul Istanbulului, unde numai Dumnezeu și Sfântul însuși știu.

Istoria scurtei, dar pilduitoarei sale vieți a așternut-o în scris marele învățat grec Ioan Cariofil, din Istanbul, care a trăit pe vremea Sfântului, fiind martor al pătimirilor lui.

Pentru rugăciunile noului Mucenic Ioan Valahul, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Tropar, glasul 4:

Astăzi duhovnicește prăznuiește Biserica dreptcredincioșilor, și cu bucurie strigă: Veniți, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat și bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.

Sfântul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului

A trăit între 310 și 403. S-a născut în satul Besanduk din apropierea orașului Elefteropolis din Iudeea (Palestina). Născut într-o familie săracă a rămas orfan de tată la vârsta de 10 ani. Sfântul a intrat ucenic la un iudeu bogat pe nume Trifon, care după moartea sa și a familiei sale i-a lăsat sfântului toată averea.

Cunoscând un călugăr pe nume Luchian, a fost impresionat de o faptă de milostenie săvârșită de acesta, fapt pentru care s-a botezat, și-a vândut averea, a dăruit surorii sale o parte, și-a cumpărat cărți de câțiva arginți și restul averii a împărțit-o săracilor.

A intrat apoi în monahism la Mănăstirea Sfântul Ilarion cel Mare la vârsta de 16 ani. În 337 a întemeiat o mănăstire aproape de satul său natal, mănăstire pe care a păstorit-otimp de 30 de ani.

În anul 368 a fost ales episcop al orașului Constantia, capitala Ciprului (vechea Salamina). A păstorit în timpul luptelor cu arienii sprijiniți de Împăratul Valens. Sfântul Epifanie s-a mutat la cele veșnice în anul 403, la 36 de ani de episcopat.

Tropar, glasul 4:

Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul s-a născut într-o familie înstărită și nobilă. A fost ales Episcop al Cizicului (Asia Mică) fiind un ierarh care s-a opus ereziei monoteliților și a iconoclasmului în timpul împăratului Leon Isaurul (717-741).

A păstorit până în anul 733, fiind obligat să părăsească scaunul episcopal pentru că a apărat ortodoxia împotriva iconoclaștilor. A trecut la cele veșnice în data de 12 mai 740, la vârsta de 95 de ani.

Tropar, glasul 4:

Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.