Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul
Sfântul Cuvios Ioan și-a dorit din tinerețe să urmeze calea pustiei. Într-o zi, el și-a părăsit părinții și a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a și călugărit.
În timpul luptei împăratului Leon Armeanul (813-820) împotriva sfintelor icoane, au plecat în Bizanț alături de un alt ucenic, și anume, Iosif, făcătorul de cântări, și mergeau prin cetăți îndemnând poporul să cinstească în continuare sfintele icoane. Sfântul Grigorie a voit să înștiințeze și pe creștinii din Roma despre cele ce se întâmplă în partea de Răsărit și l-a trimis pe Iosif, dar pe drum a fost prins și închis într-o temniță în insula Creta.
Între timp, Sfântul Grigorie a trecut la Domnul și a fost îngropat de Sfântul Cuvios Ioan. La scurt timp a trecut la cele veșnice și Ioan, veghetor fiindu-i Iosif, care se eliberase din temnița din Creta. Iosif a zidit o biserică aproape de Bizanț în cinstea Sfântului Nicolae și a adus aici moaștele celor doi sfinți.
Glasul 8Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.