Voscreasna Învierii · a 5-a · Utrenie

Ev. Luca 24, 12-35

Și Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase. Și iată, doi dintre ei mergeau în aceeași zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Și pe când vorbeau și se întrebau între ei. și Iisus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Și El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinși de întristare. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea? El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. Cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri; Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. Dar și niște femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineață la mormânt, Și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt și au găsit așa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. Și El a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima ca să credeți toate câte au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa? Și începând de la Moise și de la toți proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară și s-a plecat ziua. Și a intrat să rămână cu ei. Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat și, frângând, le-a dat lor. Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El s-a făcut nevăzut de ei. Și au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile? Și, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim și au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei, Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul și S-a arătat lui Simon. Și ei au istorisit cele petrecute pe cale și cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

Apostolul

Ap. Evrei 11, 24-26; 32-40

Evrei 11, 24-26

Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, Ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a păcatului, Socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăție decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.

Evrei 11, 32-40

Și ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel și de prooroci, Care prin credință, au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor, Au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmașilor pe fugă; Unele femei și-au luat pe morții lor înviați. Iar alții au fost chinuiți, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; Alții au suferit batjocură și bici, ba chiar lanțuri și închisoare; Au fost uciși cu pietre, au fost puși la cazne, au fost tăiați cu fierăstrăul, au murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, strâmtorați, rău primiți. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului. Și toți aceștia, mărturisiți fiind prin credință, n-au primit făgăduința, Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea.

Sfânta Evanghelie

Ev. Ioan 1, 43-51

A doua zi voia să plece în Galileea și a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino și vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El și a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoști? A răspuns Iisus și i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel. Răspuns-a Iisus și i-a zis: Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Și i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.

Sinaxar

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia (sec. II) – a trăit în timpul împăratului Traian (98-117) și ducea în orașul Iliopolis din Siria o viață de desfrâu și păcat din care își agonisise o avere destul de mare.

Într-o seară a ajuns în Iliopolis monahul Gherman care fusese la Ierusalim pentru a se închina și se afla în drum spre mănăstirea sa. A fost primit de un creștin a cărui casă era lângă cea a Evdochiei.

Peste noapte, Evdochia auzind rugăciunile monahului, dimineața l-a rugat cu stăruință să vină la ea pentru a discuta. Monahul Gherman a reușit să o convingă de adevărurile credinței creștine.

După îndemnul Cuviosului Gherman, Evdochia a stat închisă în rugăciuni, o săptămână întreagă. Apoi, a chemat preotul bisericii din Iliopolis să o lumineze și mai mult în dreapta credință.

După aceasta a mai stat Evdochia alte șapte zile în casă, rugându-se. În ultima noapte a visat că se urca spre cer împreună cu un tânăr în haine albe ca lumina.

Pe la jumătatea înălțimii s-a repezit asupra ei o creatură cu chip întunecat care vroia să o smulgă din mâna celui luminat. Evdochia s-a trezit înspăimântată și s-a închinat, deși nu era creștină încă.

Înainte de plecare, Gherman a îndemnat-o să se boteze, lucru care s-a și întâmplat, Evdochia primind sfântul botez prin mâinile episcopului Teodot.

În continuare, ea a eliberat slujitorii pe care îi avea în casă și a împărțit averea sa, iar casa și alte bunurile le-a lăsat preotului din oraș, retrăgându-se într-o mănăstire, nu de parte de cea monahului Gherman.

După 13 luni a murit maica Haritinia, stareța acelei mănăstiri, iar soborul mănăstirii a ales-o pe Evdochia stareță în locul ei.

Uneltirile diavolului nu au întârziat să apără. Astfel, mai mulți tineri care o cunoscuseră pe Evdochia pe când aceasta se afla în păcat, aflând locul unde s-a retras, au pârât-o că a luat cu ea aurul cuvenit vistieriei împărătești și că a necinstit pe zei îmbrățișând credința în Mântuitorul Iisus Hristos.

Dumnezeu i-a dat însă Evdochiei puterea să stea cu bărbăție în fața judecătorilor și să-i încredințeze de darului Domnului nostru Iisus Hristos prin multe minuni.

Aurelian, primul judecător, s-a creștinat cu soția și cu fiul lui și făcându-se diacon a ajuns episcop în locul lui Teodot. Chelasia, soția lui, a intrat în mănăstirea Evdochiei, deși era urmărită de Diogen, al doilea judecător.

Toată mânia lui Diogen s-a răsfrânt asupra stareței Evdochia care a suferit cu multă răbdare supliciile la care a fost supusă mărturisind pe Iisus Hristos.

În timpul chinurilor, Diogen orbise, însă Evdochia l-a vindecat. Pentru aceasta, Diogen s-a botezat.

Al treilea judecător, Vincentiu, auzind cele întâmplate și cum cei doi judecători dinainte de el au primit botezul, nu a mai chemat-o la judecată, ci a trimis direct ostașii în mănăstire să îi taie capul, primind astfel cununa muceniciei.

Troparul, glas 4:

Mielușeaua Ta, Iisuse, Evdochia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Sfânta Cuvioasă Domnina

Sfânta Domnina s-a născut din părinți binecredincioși și bogați. Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoințelor pustnicești și înfrânării tuturor pornirilor trupului.

Făcându-și o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi și noapte în ea, udându-și cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci și veșmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea. Către cântările cocoșilor, intrând în biserică, laolaltă cu toată mulțimea credincioșilor, aducea lui Dumnezeu cântare de laudă.

Hrana ei era lintea înmuiată în apă; și a suferit toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav și era încă de vie aproape moartă. Își acoperea fața cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea fața cuiva și nici cineva pe a ei.

Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi și grăia ușor și gingaș cu toți cei ce veneau la ea. Deci, petrecând în felul acesta ziua și noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos.

Tropar, glasul 8:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Domnina, duhul tău.