sfantul-ilie.ro

februarie 2026

5 februarie

joi · Lună în scădere

Sf. Mc. Agata și Teodula

Perioada Triodului

Se fac nunți · se fac parastase

Ap. 1 Ioan 1, 8-10; 2, 1-6 · Ev. Marcu 13, 31-37; 14, 1-2

Apostolul

Ap. 1 Ioan 1, 8-10; 2, 1-6

1 Ioan 1, 8-10

Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos și cuvântul Lui nu este întru noi.

1 Ioan 2, 1-6

Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiți, și dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci și pentru ale lumii întregi. Și întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzește, mincinos este și întru el adevărul nu se află. Iar cine păzește cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită. Prin aceasta, cunoaștem că suntem întru El. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, și el așa să umble.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 13, 31-37; 14, 1-2

Marcu 13, 31-37

Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă țară și, lăsându-și casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheați, dar, că nu știți când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheați!

Marcu 14, 1-2

Și după două zile erau Paștile și Azimile. Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleșug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.

Sinaxar

Sfânta Muceniță Agata

Sfânta Agata s-a născut în cetatea Panorm (astăzi Palermo) din Sicilia. Fiind fecioară de neam ales și bogată de averi pământești, era strălucită și cu frumusețea trupului, iar dragostea pentru Hristos era podoaba sufletului ei.

În acea vreme, împărățind păgânul Deciu (249-251), iar Cvintilian fiind pus dregător al Siciliei, a ieșit păgânească poruncă pentru prigonirea și uciderea creștinilor.

Și dregătorul, auzind de această fecioară că este creștină, cuprins de gânduri necurate, a poruncit să fie adusă la judecata lui, în cetatea Catania. Iar ea, pe drum, între ostași, nu înceta a-L ruga pe Hristos să o întărească să-și mărturisească fără temere credința.

Deci, intrând în Catania, a poruncit dregătorul să o ducă în casa unei femei necredincioase, anume Afrodisia, ca să o despartă de credința în Hristos și să o întoarcă spre dragostea lumească. Dar ea, ținându-se tare în credință, dorea să moară mai bine de moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos.

Drept aceea, a fost dusă înaintea lui Cvintilian și, mărturisind ea pe Hristos, dregătorul a poruncit, după alte chinuri, să i se taie amândoi sânii.

Dar a vindecat-o noaptea Dumnezeu în închisoare prin arătarea Sfântului Apostol Petru. Deci, au scos-o iarăși la judecată și, rămânând statornică în credință, au târât-o pe cioburi ascuțite și au ars-o cu cărbuni aprinși. După acestea, aruncată fiind în temniță, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la 5 februarie în anul 251.

Creștinii au îngropat trupul ei cu mare cinste, iar la prohodirea ei un înger în chip de tânăr a pus în racla sfintei o tăbliță de piatră, apoi s-a făcut nevăzut. Pe tăbliță scria: „Minte cuvioasă, cinste de la Dumnezeu și izbăvire patriei”. Multe minuni s-au făcut apoi prin cinstitele ei moaște.

În secolul al XI-lea sfintele moaște au fost mutate la Constantinopol, de unde au fost readuse în Sicilia de către cruciați, în anul 1204. Capul sfintei se păstrează astăzi la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, iar celelalte părți în Catania (Italia), unde până astăzi ziua de 5 februarie este sărbătorită în chip strălucit.

Tropar Glasul 4

Mielușeaua Ta, Iisuse, Agata, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Sfânta Muceniță Teodula

Sfânta Muceniță Teodula a pătimit în anul 304, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, declanșate de împărații Dioclețian și Maximian, în orașul Anazarvei din Cilicia (Asia Mică), din porunca lui Pelaghie, un slujitor împărătesc. Acesta urmărea creștinii și îi obliga să jertfească idolilor. Sfânta Teodula a mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos cu bărbăție. A fost supusă la multe suplicii.

Cum judecătorul insista ca Teodula să jertfească zeilor, sfânta a întrebat: „Unde sunt zeii tăi?”. Dusă în templul lui Adrian ca să le vadă chipul, Sfânta Teodula s-a rugat lui Dumnezeu și suflând asupra idolului, a căzut în bucăți de pe locul unde era amplasat. Atunci, împăratul a poruncit lui Eladie, mai marele închisorilor să meargă la fața locului în Anazarv și să cerceteze.

Văzând că Sfânta Teodula rezista chinurilor la care era supusă, Eladie a luat-o în casa în care stătea, crezând că o va convinge prin vorbe bune. Consecința a fost că Eladie și Boitos, un călău, s-au creștinat și mărturisind pe Iisus Hristos au fost martirizați. În cele din urmă și Sfânta Muceniță Teodula a primit cununa muceniciei împreună cu alți creștini.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26