Apostolul

Ap. 2 Petru 3, 1-18

Iubiților, aceasta este acum a doua epistolă pe care v-o scriu. În ele caut să trezesc, în amintirea voastră, dreapta voastră judecată, Ca să vă aduceți aminte de cuvintele cele mai înainte grăite de sfinții prooroci și de porunca Domnului și Mântuitorului, dată prin apostolii voștri. Întâi, trebuie să știți că, în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor, Și vor zice: Unde este făgăduința venirii Lui? Că de când au adormit părinții, toate așa rămân, ca de la începutul făpturii. Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult și că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă și prin apă, Și prin apă lumea de atunci a pierit înecată, Iar cerurile de acum și pământul sunt ținute prin același cuvânt și păstrate pentru focul din ziua judecății și a pieirii oamenilor necredincioși. Și aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiților, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie cu făgăduința Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toți să vină la pocăință. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui. Deci dacă toate acestea se vor desființa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblați întru viață sfântă și în cucernicie, Așteptând și grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi așteptăm, potrivit făgăduințelor Lui, ceruri noi și pământ nou, în care locuiește dreptatea. Pentru aceea, iubiților, așteptând acestea, sârguiți-vă să fiți aflați de El în pace, fără prihană și fără vină. Și îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiți-o drept mântuire, precum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel după înțelepciunea dată lui, Cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare. Deci voi, iubiților, cunoscând acestea de mai înainte, păziți-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâți de rătăcirea celor fără de lege, să cădeți din întărirea voastră, Ci creșteți în har și în cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum și în ziua veacului! Amin.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 13, 24-31

Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă și cu slavă. Și atunci El va trimite pe îngeri și va aduna pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și înfrunzește, cunoașteți că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea împlinindu-se aceste lucruri, să știți că El este aproape, lângă uși. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Sinaxar

Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul

Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul s-a născut în anul 360 în Alexandria Egiptului, din părinți creștini, rude apropiate ale Arhiepiscopului Teofil al Alexandriei (383-412) și ale Sf. Chiril (412-444), urmașul acestuia. Având o situație financiară bună, părinții l-au trimis pe tânărul Isidor la școlile de filozofie și teologie din Antiohia, tocmai când păstorea acolo ca preot Sfântul Ioan Gură de Aur.

Isidor i-a fost ucenic și l-a avut ca pildă de trăire duhovnicească. Reîntors în Egipt, ar fi putut să aibă o slujbă deosebită, însă Isidor a renunțat la moștenirea primită de la părinți și a intrat în Mănăstirea Pilusiu din partea de răsărit a Deltei Nilului, nu departe de orașul cu același nume.

De aceea și Cuviosul Isidor este numit „pelusiotul”. Cuvântul grecesc „pilos” înseamnă mlaștină sau noroi și, cum mănăstirea era poziționată în delta fluviului Nil, într-o regiune mlăștinoasă, i s-a zis „Pilusiu”, adică „Mănăstirea din mlaștini”. În această mănăstire și-a petrecut Isidor tot restul vieții, sporind în rugăciune și credință față de Dumnezeu.

Acolo s-a învrednicit de treapta preoției, ajungând și stareț. Împăratul Teodosie al II-lea (408-450) îl cinstea în mod deosebit pe Cuviosul Isidor. Acesta l-a sfătuit pe împărat să convoace Sinodul al III-lea Ecumenic la Efes, în anul 431, pentru apărarea dreptei credințe creștine împotriva ereziei nestoriene.

De la Cuviosul Isidor au rămas 2090 de epistole pline de înțelepciune, sfaturi duhovnicești și știință teologică.

Astfel a povățuit Cuviosul Isidor pe toți până la adânci bătrâneți, când s-a mutat cu pace la Domnul, în anul 436.

Tropar Glasul 8

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.

Sf. Sfințit Mc. Avramie

Sfântul Sfințit Mucenic Avramie a trăit în secolul al IV-lea, fiind episcop în localitatea Arbela din Persia.

A fost prins de mai marele preoților păgâni și obligat să se închine soarelui. Refuzând acest lucru, Episcopul Avramie a fost supus supliciilor și dus în localitatea Telman, unde a primit moarte mucenicească prin sabie în anul 353.

Tropar Glasul 8

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Avramie, duhul tău.