Apostolul

Ap. Evrei 5, 11-14; 6, 1-8

Evrei 5, 11-14

În privința aceasta avem mult de vorbit și lucruri grele de tâlcuit, de vreme ce v-ați făcut greoi la auzit. Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiți învățători, aveți iarăși trebuință ca cineva să vă învețe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. Pentru că oricine se hrănește cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptății, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârșiți, care au prin obișnuință simțurile învățate să deosebească binele și răul.

Evrei 6, 1-8

De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârșit, fără să mai punem din nou temelia învățăturii despre pocăința de faptele moarte și despre credința în Dumnezeu, A învățăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică. Și aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu. Căci este cu neputință pentru cei ce s-au luminat odată și au gustat darul cel ceresc și părtași s-au făcut Duhului Sfânt, Și au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, Cu neputință este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăși spre pocăință, fiindcă ei răstignesc loruși, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu și-L fac de batjocură. Țarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei și rodește iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primește binecuvântarea de la Dumnezeu; Dar dacă aduce spini și ciulini, se face netrebnică și blestemul îi stă aproape iar la urmă focul o așteaptă.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 21, 5-8; 10-11; 20-24

Luca 21, 5-8

Iar unii vorbind despre templu că este împodobit cu pietre frumoase și cu podoabe, El a zis: Vor veni zile când, din cele ce vedeți, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească. Și ei L-au întrebat, zicând: Învățătorule, când oare, vor fi acestea? Și care este semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, și vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei.

Luca 21, 10-11

Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție. Și vor fi cutremure mari și, pe alocurea, foamete și ciumă și spaime și semne mari din cer vor fi.

Luca 21, 20-24

Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, atunci să știți că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munți și cei din mijlocul lui să iasă din el și cei de prin țarină să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în țară mare strâmtorare și mânie împotriva acestui popor. Și vor cădea de ascuțișul săbiei și vor fi duși robi la toate neamurile, și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.

Sinaxar

Sfânta Cuvioasa Muceniță Eugenia

Sfânta Cuvioasa Muceniță Eugenia s-a născut la Roma, în anul 183, din părinți păgâni, Filip și Claudia, de neam ales. La porunca împăratului Comod (180-192) tatăl Sfintei a primit înalta dregătorie de cârmuitor al cetății Alexandria Ciliciei, unde a plecat împreună cu soția, cu cei doi fii și cu fiica lor, Eugenia.

Pe când erau acolo, Eugenia, în vârstă de 16 ani, a citit Epistolele Sfântului Apostol Pavel și, auzind astfel de învățătura Evangheliei lui Hristos și fiind doritoare de viață desăvârșită, și-a părăsit pe ascuns casa părintească, s-a îmbrăcat bărbătește și a luat cu ea două slugi de încredere. S-au dus la episcopul Elen al Ciliciei și au primit de la el Sfântul Botez.

Apoi Eugenia și-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu și s-a dus la o mănăstire de bărbați, că încă din vremea aceea, în afara cetăților, se întemeiaseră obști de credincioși care doreau să păzească poruncile Evangheliei și să slujească Domnului ziua și noaptea în rugăciuni și nevoințe.

Acolo a trăit și ea, în osteneli, nevoințe, trude și privegheri de toată noaptea și a săvârșit toată virtutea.

Strălucea ca un mare luminător, așa că, după trei ani, frații l-au rugat să le fie stareț. Dar asupra lui a venit o mare ispită. O văduvă bogată, Melantia, neagră la suflet, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebunește de chipul frumos al starețului.

Dar pentru că nu și-a atins scopul patimilor ei, Melantia s-a dus la prefectul orașului, care era tatăl Eugeniei, și a făcut plângere că, în acea mănăstire, starețul înșală prin cuvinte viclene pe femeile cinstite, cum ar fi încercat și cu ea.

Când prefectul a auzit acestea, s-a umplut îndată de mânie și a trimis în grabă la mănăstire să aducă în lanțuri pe Eugeniu și pe monahi, ca să se înfățișeze înaintea scaunului său de judecată și să dea socoteală de faptele lor.

Și, înfățișându-se la judecată, a început a vorbi Melantia, ocărând pe egumen. Atunci, cel ce părea tuturor că e starețul Eugeniu, a arătat celor de față că este femeie cu firea și a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi, călugării, să suferim cu mulțumire ocările, batjocura și chinuirile trupului. Dar, pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească, iată, vă spun că sunt femeie cu firea; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soția lui e mama mea. Aceștia de lângă mine îmi sunt frați, pentru că nu-i voi numi robi”.

În acel ceas toți au fost cuprinși de uimire, că au aflat cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia, întrucât, pe când era încă la judecată, a căzut foc din cer peste casa ei și a ars până la temelie, cu toate avuțiile ei.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăția și desfătarea vieții și s-a botezat. Ajuns mai apoi episcop credincioșilor din Alexandria Ciliciei, și-a sfârșit viața mucenicește, omorât de săbiile necredincioșilor.

După săvârșirea tatălui ei, mama sa împreună cu ea s-au întors la Roma, unde au adus pe mulți la Hristos, dar după o vreme, au fost prinse de ostașii păgâni.

Eugenia, care strălucea înaintea tuturor, pentru că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea și aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată în chip minunat. Pentru aceea, i s-a tăiat capul cu sabia și s-a mutat cu bucurie la Hristos, doritul ei Mire, într-o zi de 25 decembrie, prin anul 258.