Apostolul

Ap. Evrei 4, 1-13

Să ne temem, deci, ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă făgăduința să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă cineva dintre voi. Pentru că și nouă ni s-a binevestit ca și acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credința la cei care l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: "M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea", măcar că lucrurile erau săvârșite de la întemeierea lumii. Căci undeva, despre ziua a șaptea, a zis astfel: "Și S-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea de toate lucrurile Sale". Și în același loc, zice iarăși: "Nu vor intra întru odihna Mea!". Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat, Dumnezeu hotărăște din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: "Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre". Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit și el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă a neascultării, Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii, Și nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite, pentru ochii Celui în fața Căruia noi vom da socoteală.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 21, 12-19

Dar, mai înainte de toate acestea, își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători, pentru numele Meu. Și va fi vouă spre mărturie. Puneți deci în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; Căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toți potrivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de neamuri și de prieteni, și vor ucide dintre voi. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu. Și păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.

Sinaxar

Sfântul Ierarh Pavel

Sfântul Ierarh Pavel a arătat atâta răbdare și atâta blândețe și milă față de prigonitorii săi, încât toți cei de față au fost înmărmuriți de uimire.

Pe vremea când Liciniu domnea la Nicomidia peste Imperiul de Răsărit (307-321), faima virtuților și a înțelepciunii întru păstorire a sfântului Episcop al Neocezareei, Pavel, a ajuns până la urechile acestui tiran și prigonitor al creștinilor. El l-a chemat pe ierarh la curtea sa și a încercat mai întâi să-l înfricoșeze cu amenințări, apoi a pus să fie biciuit. Cuviosul părinte a arătat atâta răbdare și atâta blândețe și milă față de prigonitorii săi, încât toți cei de față au fost înmărmuriți de uimire. Împăratul a poruncit apoi unui fierar să topească o cantitate mare de metal și să pună pe ea mâinile sfântului, până când metalul se va răci. Sub puterea acestei călduri insuportabile, carnea se topea, răspândind un miros înțepător, și mâinile neînfricatului atlet al lui Hristos au fost arse cu totul. El a fost apoi surghiunit într-o fortăreață aflată pe malul îndepărtatului Eufrat.

Când Sfântul Constantin cel Mare, venit de la Apus, a smuls Imperiul de Răsărit din mâna lui Liciniu (324), a poruncit să înceteze prigonirea creștinilor. Prizonierii au fost atunci eliberați, iar cei exilați, printre care se număra și Sfântul Pavel, au putut să se întoarcă în patria lor. Sfântul arhiepiscop a început iarăși să strălucească sus de tot în Biserica Neocezareei, iar în anul următor a fost chemat, dimpreună cu episcopii din întregul Imperiu, la sfântul și marele Sinod Ecumenic de la Niceea. Mulți dintre cei trei sute optsprezece Părinți ortodocși care au putut să meargă, la chemarea împăratului, în marea cetate a Bitiniei purtau, precum Apostolul Pavel și episcopul cu același nume din Neocezareea, semnele Patimilor lui Hristos (Galateni 6, 17) și și le arătau unii altora ca pe podoabele cele mai de preț și ca pe semnele biruinței lor. Unul avea nasul tăiat, altul urechile, unui al treilea i se scoseseră ochii, altuia i se tăiase alt mădular din trup prin chinuiri îngrozitoare sau pătimise cu răbdare arsurile, precum Pavel. Ei purtau astfel pe propriul trup mărturia iubirii lor pentru Mântuitorul, și de aceea au putut respinge cu toată tăria învățăturile eretice ale lui Arie, care nu recunoștea dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La una din lucrările Sinodului, împăratul Constantin a luat în mâinile sale mâinile fără viață ale Sfântului Pavel, le-a atins cu ochii săi și le-a sărutat ca pe niște sfinte moaște, spunând: „Nu mă mai satur să sărut aceste mâini care au devenit fără viață și fără însuflețire pentru Hristosul meu”. Triumfând Ortodoxia, Sfântul Pavel s-a întors în eparhia sa, unde s-a mai ostenit vreme de câțiva ani, apoi și-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului.

Sfinții 10 Mucenici din Creta

Acești 10 sfinți au pătimit pentru credința în Hristos-Domnul în insula Creta, în vremea împărăției lui Deciu (251-253). Nu erau toți din același loc, ci din mai multe părți ale țării. Din cetatea Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie și Evnichian; Zotic era din Cnossos; Agatopod din Epinia Panormului; Vasilide din Hania, iar Evarest și Pompie din Iraclion. Ei au fost dați de necredincioși dregătorului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să le aducă jertfe. Pentru că nu au vrut să facă acest lucru au fost chinuiți, batjocoriți, loviți cu pietre și pălmuiți, vreme de 30 de zile. În ziua a 23-a a lunii decembrie au fost duși la judecată și stând ei tari și neclintiți în credința creștină, dregătorul i-a osândit la moarte prin sabie. Venind ei la locul de osândă, au făcut rugăciuni pentru cei care îi chinuiau, și astfel rugându-se, li s-au tăiat capetele.