Sinaxar
Sfântul Ierarh Dosoftei
S-a născut în anul 1624 la Suceava, în familia Barilă, primind la botez numele Dimitrie. Părinții săi, Leontie și Maria-Misira, binecredincioși creștini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania și în ținutul Liovului, din Polonia.
Tânărul Dimitrie Barilă a învățat carte de la cei mai renumiți dascăli din Moldova și la școala Frăției Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o deosebită agerime a minții, și-a agonisit încă din anii copilăriei și ai tinereții multă știință de carte.
A cercetat cu multă râvnă dumnezeieștile Scripturi și învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii și a deprins cu mult drag meșteșugul tâlcuirii scrierilor sfinte în limba română, pentru că învățase a vorbi și a scrie și în alte limbi: greacă, latină, slavonă, polonă și ucraineană.
Pe lângă învățătura adunată cu migală de la mulți dascăli, la școala Mănăstirii Probota a deprins și învățătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia și nevoințele monahale. A primit îngerescul chip al călugăriei în această sfântă mănăstire la anul 1649, odată cu numele de Dosoftei.
Iubitor de înțelepciune și vrednic împlinitor al ostenelilor călugărești, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste și rugăciune, devenind părinte duhovnicesc și stareț al obștii de la Probota. Timp de mai mulți ani, el a călăuzit pe monahi, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi.
Datorită faimei sale de cărturar și virtuților care-i luminau chipul și faptele, ieromonahul Dosoftei a fost chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huși, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând și smerit, înaltul ierarh uimea pe toți prin înțelepciunea și bunătatea sa.
Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest mitropolit Dosoftei nu era om prost (simplu) de felul lui. Și era neam de mazâl, preaînvățat; multe limbi știa: elinește, slovenește, și altă carte și-nvățătură adâncă. Deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceastă vreme nu este om ca acela”.
Iubitor și trăitor al dreptei credințe, purtător de grijă față de păstoriții săi în vremuri „nepașnice pentru țară”, cu dese schimbări de domni, Sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei și-a împlinit îndatorirea de păstor sufletesc prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belșug, mai ales prin traducerea și tipărirea de carte sfântă în limba română.
În liniștea chiliei sale din patria natală, sau aflat în pribegie, Sfântul a dăruit Bisericii și neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărți tipărite au fost Psaltirea în versuri și Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673).
Înțelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri românești, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină și de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi inclus în Biblia de la București, din 1688.
În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din pricina schimbărilor de domn în țară și a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iași cu Teodosie, episcopul de Roman.
În anul următor, mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la Mănăstirea Bogdana, apoi la Mănăstirea Brazi, unde va primi moarte martirică din partea năvălitorilor tătari (†1694, prăznuit ca Sfânt la 22 septembrie).
După refacerea tipografiei de la Iași, mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărți de slujbă și de învățătură în limba română: Psaltirea de-nțăles (1680), cu text paralel în română și slavonă, Dumnezăiasca Liturghie (1679 și 1683), Molitvănic de-nțăles (1681).
Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare grecești și slavone și a tipărit în limba română Viața și petrecerea Sfinților, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată din cauza plecării forțate în Polonia.
Această carte deosebit de necesară pentru folosul duhovnicesc al Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar și dragostea sa pentru Sfinți și pentru sfințenie.
De aceea, el scrie despre Sfinți Cuvioși români pe care i-a cunoscut personal și despre alții pe care poporul îi cinstea cu multă evlavie: „Dară tocma și din rumâni mulți sfinți sânt, carii am și văzut viața și traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneț și Rafail de Agapia, i-am sărutat și svintele moștii.
Apucat-am în zilele noastre părinți nalți la bunătăți și-n podvig, și plecați la smerenie adâncă: Părintele Chiriac de Beserecani, gol și ticăloșit în munte 60 de ani, și Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneț, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râșca, arhiepiscopul acel svânt și minunat, Inochentie de Pobrata și Istatie!”.
În 1686 regele polon Ian Sobieski (1674-1696), în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir (1685-1693).
Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei și cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieții sale pământești departe de țară.
Aici a continuat lucrarea sa cărturărească și a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocși de la Moscova și de la Kiev.
Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică, adică momentul pogorârii Sfântului Duh la Dumnezeiasca Liturghie, mitropolitul moldovean a tradus din grecește în slavo-rusă, scrieri ale Sfinților Părinți: Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman al Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învățătură a Bisericii Ortodoxe.
Păstor dreptcredincios și jertfelnic, Sfântul Ierarh Dosoftei a îndurat cu demnitate asprimile și lipsurile, purtând de grijă comunității sale ortodoxe care se afla în Polonia.
Sfințenia vieții lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovnicești, ci însuși regele Ian Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia Sfântul mitropolit al Moldovei, ca să asiste la slujbe cu familia și să-i dea cinstirea cuvenită.
În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, Sfântul Ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniație și a rămas ortodox până la moartea sa, pe în 13 decembrie 1693.
Din mărturiile călugărilor care l-au însoțit în surghiun, aflăm că Sfântul și-a cunoscut vremea chemării sale la Domnul, pentru care s-a pregătit prin rugăciune și milostenie. Blândul Ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica Nașterea Domnului din Jolkiew, astăzi în Ucraina.
Pătimind încercări și multe necazuri în această viață, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său.
Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie și fapte minunate. A fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 5-6 iulie 2005.
Tropar, glasul 8
Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Sfinții Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest
Au trăit în timpul împăraților păgâni Dioclețian și Maximian (248-305 d.H.), în vremea când Dioclețian îi numise pe Lysias și pe Agricola administratori și stăpâni peste ținuturile din Răsărit.
Cei cinci mucenici erau creștini din strămoși, însă nu-și dădeau credința pe față de frica tiranilor persecutori. Sfântul Eustratie era funcționar roman. Având dorința de a mărturisi, și-a înmânat centura sa unei slugi, poruncindu-i s-o așeze în Sfânta Biserică din Arávraka, gândind că dacă preotul Auxentie va lua cureaua atunci când va intra în Biserică, va primi aceasta ca pe un semn dumnezeiesc să meargă mai departe, să-și mărturisească credința și să sufere moartea mucenicească pe care mult și-o dorea. Slujitorul a făcut ceea ce îi poruncise Sfântul, iar când s-a întors, i-a dat de știre că preotul luase centura. Astfel, Sfântul s-a încredințat că mărturisirea sa se va sfârși cu bine. Curând după aceea, s-a înfățișat înaintea lui Lysias împreună cu alți sfinți dornici și pregătiți de mucenicie, mărturisind cel dintâi și cu îndrăzneală faptul că el crede în Hristos.
Lysias și-a ieșit din minți de furie și l-a destituit din funcție, apoi le-a poruncit călăilor să îl supună la chinuri groaznice. Mai întâi l-au dezbrăcat, l-au întins pe jos și l-au biciuit fără milă, apoi l-au legat cu sfoară și l-au ridicat de la pământ, au aprins un foc mare dedesubtul lui și l-au ars, după care au turnat un amestec de sare și oțet peste rămășițele arse ale Sfântului. Mucenicul însă, prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu, a rămas sănătos. Această minune l-a determinat și pe Sfântul Evghenie să-și mărturisească credința în Hristos. Călăii i-au pus apoi Sfântului Eustratie în picioare încălțări din fier cu cuie pe dinăuntrul lor și l-au condus din Sevastia până la Nicopolele Armeniei, împreună cu Evghenie.
Văzându-l condus în acest fel pe drumul spre Nicopole, i s-a alăturat Sfântul Mardarie, care îl fericea pentru vitejia și curajul său. Primind binecuvântarea soției, Mardarie a alergat și l-a ajuns din urmă pe Sfântul Eustratie, le-a mărturisit soldaților că și el este creștin, așa că a fost legat împreună cu acesta.
Când Lysias s-a așezat la judecată, a poruncit să fie adus înaintea lui preotul Auxentie, pe care tiranul s-a străduit să îl silească să se întoarcă la idolatrie, dar acesta a refuzat cu tărie, așa că Lysias a poruncit să i se taie capul, și așa s-a săvârșit Sfântul Auxentie.
Pe urmă a fost adus la judecată Sfântul Mardarie. Dar și acesta, în ciuda strădaniei depuse de tiran, a rămas credincios lui Hristos, fiind supus la torturi. Mai întâi i-au străpuns cu fiare gleznele, apoi au trecut sfori prin găuri, spânzurându-l cu capul în jos și arzându-i spinarea și rărunchii cu fiare înroșite în foc, și așa s-a sfârșit Sfântul Mucenic Mardarie, dându-și sufletul său în mâinile Domnului.
Adus la judecată, Sfântul Evghenie a rămas și el neclintit în credința lui în Hristos. Călăii i-au tăiat limba din rădăcini și i-au zdrobit picioarele cu bâte. În astfel de chinuri și-a dat Sfântul Mucenic Evghenie sufletul în mâinile Domnului.
Odată, pe când Lysias a mers pe câmpul de exerciții pentru vedea antrenamentele soldaților, un ostaș care se numea Orest, creștin într-ascuns, a aruncat cu sulița la țintă și i s-a descoperit crucea pe care o purta la gât, vădindu-i credința. La porunca lui Lysias, ceilalți soldați l-au legat pe Orest în aceeași temniță cu Sfântul Eustratie, dar apoi Lysias i-a trimis în Sevastia, pentru a fi judecați acolo de Agricola. Lysias se temea ca nu cumva din nou Sfântul Eustratie să facă minuni și să atragă și pe alții la credința în Hristos.
Înaintea lui Agricola, Sfântul Eustratie, care era foarte învățat, i-a expus pe larg toată iconomia lui Hristos pentru mântuirea oamenilor, uimindu-i cu cuvântul său, dar și mâniindu-l peste măsură pe tiran. Închis în temniță, a fost vizitat noaptea de episcopul Sevastiei, Sfântul Vlasie, care l-a împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului.
După mai multă vreme, tiranul i-a scos din temniță și le-a poruncit călăilor să-i ucidă cu chinuri, punându-l pe Sfântul Orest pe un pat de fier înroșit în foc, și așa și-a dat acela sufletul în mâinile Domnului, iar pe Sfântul Eustratie l-au aruncat înăuntrul unui cuptor și așa a luat de la Domnul coroana neveștejită a muceniciei.
Tropar, glasul 3
Statornicia purtătorilor de biruință, cei cinci la număr: Sfinții Mari Mucenici Eustratie și Auxentie împreună cu ceilalți luptători, înfruntând cu îndrăzneală focul și celelalte chinuri, au primit de la Hristos cununile măririi; Căruia se și roagă, să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Muceniță Lucia, fecioara
Sfânta Muceniță Lucia, fecioara era din Siracuza Siciliei și era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Mucenițe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata.
Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferințe mucenicești pentru Hristos. După însănătoșirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărțit toate averile sale săracilor și era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetății, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită.
Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulți asupra ei, dar n-au putut să o miște din locul în care se proptea. Pentru că aceia și-au pierdut nădejdea că o mai pot mișca din loc, și pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.
Tropar, glasul 4
Mielușeaua Ta, Iisuse, Lucia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea:
- Cuv. Arsenie din Latro
- Cuv. Aris
- Sf. Sfințit Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei