sfantul-ilie.ro

septembrie 2025

21 septembrie

duminică · Semiluna în scădere

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

Sf. Ap. Codrat; Sf. Proroc Iona

Odovania praznicului Înălțării Sfintei Cruci

Se fac nunți · nu se fac parastase

Ap. Galateni 2, 16-20 · Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1 (Luarea crucii și urmarea lui Hristos) · glas 6, voscr. 4

Voscreasna Învierii · a 4-a · Utrenie

Ev. Luca 24, 1-12

Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineață, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Și au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Și intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Și fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbați au stat înaintea lor, în veșminte strălucitoare. Și, înfricoșându-se ele și plecându-și fețele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. Și ele și-au adus aminte de cuvântul Lui. Și întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. Iar ele erau: Maria Magdalena, și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. Și cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare și nu le-au crezut. Și Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.

Apostolul

Ap. Galateni 2, 16-20

Știind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii, nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat și noi înșine păcătoși, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci dacă zidesc iarăși ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Căci, eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1

Marcu 8, 34-38

Și chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinții îngeri.

Marcu 9, 1

Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu, venind întru putere.

Sinaxar

Sfântul Apostol Codrat

Sfântul Apostol Codrat (sec. II, anul 130) – Sfântul Sfințit Mucenic Codrat, Episcop al Magneziei, a fost unul din cei 70 de ucenici ai Domnului. A propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în Atena și Magnezia (Tesalia de răsărit). A suferit chinuri pentru propovăduirea Evangheliei și a suferit moarte martirică în timpul împăratului Adrian (117-138).

Troparul, Glas 3

Apostole Sfinte Codrat, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Sfântul Proroc Iona

Proorocul Iona (c. 800 î.Hr.) – Iona a fost fiul lui Amittai din Gat-Hahefer în seminția lui Zabulon, aproape de orașul Azot. A profețit între anii 830-800 î.Hr. Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, în cartea numită Iona, cuprinde mai multe informații cu privire la viața sa.

Astfel, Proorocul a fost trimis de către Dumnezeu să îndemne pe niniviteni la pocăință (cetatea Ninive, capitala imperiului asirian), acesta însă, nesocotește poruncile Lui. Încercând să fugă pe mare, Iona a fost înghițit de un chit (pește uriaș) în pântecele căruia a stat trei zile.

Rugându-se, a fost aruncat pe țărmul mării și a primit din nou poruncă de la Dumnezeu, de a merge în orașul Ninive (Iona 3, 4). Aici, Iona a prevestit distrugerea orașului, ninivitenii s-au pocăit, primind iertarea divină.

Troparul Sf. Proroc Iona

Ție se cuvine slavă Dumnezeul nostru Cel ce în pântecele chitului în adâncul mării nevătămat ai păzit pe Iona prin aceasta pre-nchipuind Învierea cea de a treia zi și cetatea Ninivei prin solirea lui de la pieire ai mântuit-o pentru rugăciunile lui Părinte Milostive mântuiește din greșale sufletele noastre.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 19:14