Voscreasna Învierii · a 5-a · Utrenie
Ev. Luca 24, 12-35
Și Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase. Și iată, doi dintre ei mergeau în aceeași zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Și pe când vorbeau și se întrebau între ei. și Iisus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Și El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinși de întristare. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea? El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. Cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri; Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. Dar și niște femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineață la mormânt, Și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt și au găsit așa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. Și El a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima ca să credeți toate câte au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa? Și începând de la Moise și de la toți proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară și s-a plecat ziua. Și a intrat să rămână cu ei. Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat și, frângând, le-a dat lor. Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El s-a făcut nevăzut de ei. Și au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile? Și, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim și au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei, Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul și S-a arătat lui Simon. Și ei au istorisit cele petrecute pe cale și cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.
Din Evangheliar
Ev. Tit 3, 8-15
Vrednic de crezare este cuvântul, și voiesc să adeverești acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune și de folos oamenilor. Iar de întrebările nebunești și de înșirări de neamuri și de certuri și de sfădirile pentru lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și deșarte. De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, Știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguiește-te să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, și pe Apollo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. Să învețe și ai noștri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. Te îmbrățișează toți care sunt cu mine. Îmbrățișează pe cei ce ne iubesc întru credință. Harul fie cu voi cu toți! Amin.
Ev. Ioan 17, 1-13
Acestea a vorbit Iisus și, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
Sinaxar
Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București
Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați vlaho-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi, așezat pe apa Lomului. Născut din părinți săraci, dar creștini dreptcredincioși, Dimitrie nu s-a deprins cu învățături înalte sau meșteșuguri lumești, ci era păstor, ostenindu-se în lucrarea sa, dar și la săvârșirea faptelor bune, paza minții și dobândirea smereniei și a rugăciunii.
După ce a viețuit destulă vreme în această îndeletnicire, s-a dus la o mică mănăstire, aflată într-o peșteră pe apa Lomului. Acolo a primit schima monahală, ascunzându-se de rudenii, prieteni și cunoscuți și s-a nevoit spre luptele cele mai anevoioase si duhovnicești: post aspru, priveghere și rugăciune de toată noaptea, smerita cugetare întru frica lui Dumnezeu, lucrări care l-au adus la nepătimire, ajungând a fi bărbat desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos (Efeseni 4, 13), pentru că a mai viețui în trup i se părea o adevărată pagubă, iar a zbura spre veșnicele lăcașuri o neprețuită dobândă (cf. Filipeni 1, 20-27). Din descoperire dumnezeiască, mai dinainte cunoscându-și sfârșitul, s-a culcat între două pietre mari ce se aflau acolo, aproape de peșteră și astfel și-a dat strălucitul său suflet în mâna lui Dumnezeu, iar mult truditul lui trup a rămas nevătămat între acele două pietre vreme îndelungată.
Odată, s-a revărsat apa Lomului și s-au surpat lespezile care acopereau trupul sfințit al Cuviosului Dimitrie cel Nou, iar moaștele au căzut în apă, rămânând acolo, ca o neprețuită comoară duhovnicească. Apoi, Cuviosul s-a arătat în vis unei copile care era chinuită de duh necurat, arătându-i locul și zicându-i: „Eu te voi vindeca, dacă părinții tăi mă vor scoate din apă!” Dimineața, copila a spus părinților visul pe care l-a avut. Atunci, adunându-se preoți și oameni mulți, s-au dus toți la locul descoperit copilei in vis, unde adeseori se arăta o lumină, care se socotea de cei de rând a fi semn că acolo era o comoară. Căutând cu de-amănuntul, au aflat sfintele lui moaște în prundiș, strălucind ca aurul, după cum se arătase copilei, le-au scos întregi și le-au dus în satul Basarabov. Vestea despre aflarea cinstitelor moaște a ajuns și la domnitorul Țării Românești, care a trimis preoți si boieri ca să aducă moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie. Dar Sfântul nu a voit atunci să vină în Țara Românească, încât moaștele sale nu au putut fi mișcate din loc mai departe de Ruse. De aceea, toți s-au sfătuit să înjuge două junici tinere la carul în care se aflau moaștele Sfântului și să le lase să meargă încotro vor vrea, socotind că aceasta va fi voia Cuviosului. Și — o, minune! — junicile s-au întors cu moaștele Sfântului la Basarabov. De aceea, domnitorul de atunci al Țării Românești a zidit acolo o biserică pe cheltuiala sa.
Între anii 1769 și 1774, fiind război între împărăția Rusiei și Poarta Otomană și cuprinzând rușii Moldova și Țara Românească, generalul Ivan Petru Saltîkov a ocupat și câteva sate de peste Dunăre, între care și satul Basarabov, unde moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou se aflau în biserica părăsită a satului. Atunci, de teamă ca nu cumva turcii, care se îndreptau spre Dunăre, să le pângărească, generalul a luat cu sine sfintele moaște, dorind să le duca la Kiev. La întoarcerea din război, trecând prin București, la stăruințele drept-credinciosului negustor Hagi Dimitrie, care a căzut înaintea lui cu rugămintea să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască țării noastre, pentru prăzile și jafurile pe care le-au pătimit românii din pricina războiului și să-i mângâie cu acest dar, înduplecându-se, generalul a dăruit sfintele moaște mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești (1760-1787); deci, împreună cu tot poporul, cu mare cinste și evlavie, în ziua de 13 iulie 1774, mitropolitul a așezat sfintele moaște ale Cuviosului Părinte Dimitrie în Catedrala Mitropoliei din București, unde se află și astăzi. Generalul a oprit doar mâna dreapta a Sfântului, trimițând-o la Lavra Pecerska din Kiev. Și îndată a simțit poporul ocrotirea și sprijinul Sfântului, întrucât nu numai că a încetat războiul dintre ruși și turci, ci a contenit și molima ciumei, care bântuia atunci. În următorii ani, cu binecuvântarea evlaviosului mitropolit Grigorie al II-lea, s-a alcătuit și s-a tipărit Slujba în cinstea Sfântului, iar, în 1792, mitropolitul Filaret al II-lea l-a numit pe Sfântul Dimitrie Ocrotitor al Bucureștilor. Și, într-adevăr, Sfântul s-a arătat ocrotitor de-a lungul timpului, prin diferite semne și minuni.
Astfel, moaștele Sfântului au fost purtate în procesiuni pentru îndepărtarea unor calamități: în anul 1802, după un cutremur puternic, mitropolitul Dositei Filitti al Țării Românești (1793-1810), a scos în procesiune racla cu moaștele Sfantului, aducând liniștire bucureștenilor, îngroziți de spaima cutremurului; în anul 1803, din cauza secetei, s-a făcut o procesiune condusă de mitropolitul Dositei Filitti și de domnitorul Constantin Ipsilanti; în anul 1813, în timpul „Ciumei lui Caragea” (1813-1814), procesiunea a fost condusă de mitropolitul Nectarie; în anul 1817, când orașul era cuprins de secetă; în anul 1827, procesiunea condusă de Sfântul Mitropolit Grigorie Dascălul a adus îndată ploaia; în anul 1831, generalul Pavel Kiseleff, președintele Divanului Țării Românești, a cerut ca cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou să fie scoase în procesiune prin oraș până la Câmpia lui Filaret, în ziua de 15 septembrie.
Mărturiile militare și tradiția urbană au consemnat în diverse scrieri, din ziua aceea și până la sfârșitul lunii octombrie, a scăzut numărul celor care se îmbolnăveau; în 23 martie 1847, a izbucnit un mare incendiu în București.
Îngroziți de aceasta nenorocire, credincioșii au fugit în Dealul Mitropoliei și au cerut mitropolitului Neofit al II-lea să scoată în procesiune moaștele Ocrotitorului Bucureștilor; în primăvara anului 1867, când seceta amenința recoltele, s-a organizat din nou o procesiune cu sfintele moaște, de la Mitropolie până la Câmpia Libertății, unde, fiind de față mitropolitul Nifon și principele Carol I, s-au înălțat rugăciuni către Dumnezeu, avându-l mijlocitor pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou; în iulie 1870, când copiii din București erau afectați de o boală numită angină difterică, mitropolitul Primat Nifon a binecuvântat ca moaștele Sfântului să fie scoase în procesiune, iar mamele, cu credință, își atingeau pruncii de racla Cuviosului, spre a fi păziți sănătoși.
În vremea Primului Război Mondial, în 17 februarie 1918, o trupă de soldați bulgari, în timpul nopții, au răpit moaștele Cuviosului din Catedrală. Ei au plecat în grabă și toată noaptea au căutat drumul spre Giurgiu. Dar o ceață deasă nu le-a îngăduit să înainteze și au fost capturați de patrula solicitată de mitropolitul primat Conon al Ungrovlahiei pentru aflarea raclei cu sfintele moaște. După ce sfintele moaște au revenit în Catedrală, bucureștenii și-au arătat evlavia și bucuria printr-un pelerinaj vreme de o lună, zi și noapte, când toată suflarea orașului a trecut prin fața raclei în care se afla sfintele moaște, mulțumind Sfântului Cuvios Dimitrie cu lacrimi de bucurie pentru că nu ne-a părăsit.
Această întâmplare a fost un prilej de a cunoaște dragostea Sfântului față de poporul român, dar și un prilej ca aceștia să-și arate evlavia față de Sfântul ocrotitor, care, prin moaștele sale, săvârșește mari minuni si dăruiește grabnic ajutor și îmbelșugată binecuvântare.
În anii ’80 ai secolului al XX-lea, regimul comunist a dorit să dărâme Catedrala și reședința patriarhală, iar în octombrie 1989 conducătorii atei nu au îngăduit desfășurarea sărbătorii Sfântului pe Dealul Patriarhiei, dar în luna decembrie a aceluiași an regimul comunist a căzut. Astfel, Sfântul a făcut să cadă tirania ateistă și a păzit neatinsă biserica în care îi sunt adăpostite cinstitele moaște.
În anul 2020, în Duminica a V-a din Sfântul și Marele Post, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc o procesiune pe străzile Bucureștiului cu icoana și moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, pentru încetarea pandemiei de coronavirus.
În anul 2022, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a instituit sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București, cu zi de prăznuire la 13 iulie, sărbătoare înscrisă în calendar începând cu anul 2024, la împlinirea a 250 de ani de la acest eveniment binecuvântat.
Troparul, glas 1:
Postul și rugăciunea cu evlavia le-ai unit și pe pământ cu smerenie ai viețuit, iar din Basarabi ai venit la noi și Ocrotitor al Bucureștilor te-am numit apoi; Sfinte Cuvioase Părinte Dimitrie, cu ale tale moaște minuni săvârșești, de boli și de necazuri ne izbăvești; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne păzească de orice rău și să mântuiască sufletele noastre.
Soborul Sf. Arhanghel Gavriil
Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus Sfintei Fecioare Maria Vestea cea Bună a mântuirii.
Tot el i-a explicat prorocului Daniil vedeniile sale minunate, s-a arătat dreptei Ana înștiințând-o că va naște pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos și a fost păzitorul Sfintei Fecioare Maria pe când se afla în templu. S-a arătat și preotului Zaharia vestindu-i nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, le-a vestit păstorilor la Betleem marea bucurie a Nașterii Domnului și s-a arătat Mântuitorului Hristos în Grădina Ghetsimani înainte de Patima Sa cea de bunăvoie.
Tot el s-a arătat femeilor mironosițe în ziua Învierii Domnului și Sfintei Fecioare Maria pe când se ruga în Muntele Eleonului, vestindu-i apropierea cinstitei Adormiri.
Arhanghelul Gavriil, al cărui nume înseamnă „puterea lui Dumnezeu”, mai este pomenit în 8 noiembrie, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și în ziua de după Buna Vestire (26 martie).
Pomenirea de astăzi se datorează sfințirii bisericii din Constantinopol, din secolul al IX-lea, cu hramul Arhanghelului Gavriil.
Troparul, glas 8:
Mai mare Voievodule al Oștilor Cerești, rugămu-te pe tine noi nevrednicii ca, prin rugăciunile tale, să ne acoperi pe noi cu acoperământul aripilor slavei tale celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul și grăim: izbăvește-ne din nevoi, Sfinte Arhanghele Gavriil, ca un mai mare peste Cetele Puterilor celor de sus.
Sf. Cuv. Ștefan Savaitul
Cuviosul Ștefan Savaitul s-a călugărit din tinerețe în vestita Mănăstire Sfântul Sava din Palestina. Pentru viața sa duhovnicească îmbunătățită a fost învrednicit cu treapta arhieriei.
Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul vindecărilor. Astfel, a vindecat prin rugăciune o fecioară stăpânită de diavol; îmblânzea animalele sălbatice și prin lovirea cu toiagul în piatră a făcut să iasă apă, pentru ca unul din ucenicii lui să-și potolească setea. A trecut cu pace la Domnul.
Troparul, glas 8:
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curației și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ștefan, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.