Apostolul
Ap. Fapte 14, 20-28; 15, 1-4
Faptele Apostolilor 14, 20-28
Dar înconjurându-l ucenicii, el s-a sculat și a intrat în cetate. Și a doua zi a ieșit cu Barnaba către Derbe. Și binevestind cetății aceleia și făcând ucenici mulți, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu și la Antiohia, Întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credință și (arătându-le) că prin multe suferințe trebuie să intrăm în împărăția lui Dumnezeu. Și hirotonindu-le preoți în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredințat pe ei Domnului în Care crezuseră. Și străbătând Pisidia, au venit în Pamfilia. Și după ce au grăit cuvântul Domnului în Perga, au coborât la Atalia. Și de acolo au mers cu corabia spre Antiohia, de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu, spre lucrul pe care l-au împlinit. Și venind și adunând Biserica, au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei și că a deschis păgânilor ușa credinței. Și au petrecut acolo cu ucenicii nu puțină vreme.
Faptele Apostolilor 15, 1-4
Și unii, coborându-se din Iudeea, învățau pe frați că: Dacă nu vă tăiați împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteți să vă mântuiți. Și făcându-se pentru ei împotrivire și discuție nu puțină cu Pavel și Barnaba, au rânduit ca Pavel și Barnaba și alți câțiva dintre ei să se suie la apostolii și la preoții din Ierusalim pentru această întrebare. Deci ei, trimiși fiind de Biserică, au trecut prin Fenicia și prin Samaria, istorisind despre convertirea neamurilor și făceau tuturor fraților mare bucurie. Și sosind ei la Ierusalim, au fost primiți de Biserică și de apostoli și de preoți și au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei.
Sfânta Evanghelie
Ev. Ioan 9, 39-41; 10, 1-9
Ioan 9, 39-41
Și a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Și au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, și I-au zis: Oare și noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă ați fi orbi n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.
Ioan 10, 1-9
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră prin ușă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide și oile ascultă de glasul lui, și oile sale le cheamă pe nume și le mână afară. Și când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înțeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăși Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt ușa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.
Sinaxar
Sfântul Mucenic Vasilisc
Sfântul Vasilisc, originar din satul Humialon, din Eparhia Amasiei, a trăit în timpul împăratului Maximian (286-305) și a fost nepotul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron.
Vasilisc a fost închis împreună cu Eutropie și Cleonic, ostași și prieteni cu Sfântul Teodor Tiron.
Aceștia doi au pătimit moarte martirică pentru Hristos, însă Vasilisc a rămas în temniță, după care a fost eliberat. Pentru că a început să predice Evanghelia lui Hristos, păgânii l-au prins din nou, la porunca guvernatorului Agripa.
Când era dus spre Comane, în satul Dacnon, ostașii au poposit la o femeie, Traiani. Pe Sfântul Vasilisc, aceștia l-au legat de un paltin uscat care, în chip minunat a înfrunzit.
Ajunși în Comane, Sfântul a fost dus înaintea guvernatorului, dar a refuzat să aducă jertfă idolilor. Pentru că s-a rugat, Dumnezeu a trimis foc din cer și a ars templul și statuia idolului Apolon. Plin de mânie, guvernatorul Agripa a poruncit să-i fie tăiat capul Sfântului Mucenic Vasilisc.
Troparul, glas 4:
Mucenicul Tău, Doamne, Vasilisc, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic
Biserica noastră pomenește astăzi 22 mai, pe Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic, întrunit la Constantinopol în anul 381.
150 de episcopi s-au aflat, de la începutul lunii mai și până pe 9 iulie în capitala imperiului, la chemarea împăratului Teodosie cel Mare, pentru a restabili ordinea și liniștea în Biserică. Tulburarea era provocată de o învățătură ce nega dumnezeirea, egalitatea și deoființimea Sfântului Duh cu Tatăl și cu Fiul. Prin strădania acestor Sfinți Părinți, Biserica a consolidat victoria Ortodoxiei, obținută încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Ei au completat Crezul cu ultimele 5 articole.
Trecuse mai bine de jumătate de veac de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învățătură de credință. Disputele teologice, însă, continuau. O serie de sinoade locale a trebuit să răspundă provocărilor vremii și vocilor care reluau așa-numitele „dispute trinitare“. Atât acest sinod, cât și primul au condamnat mai degrabă învățături greșite decât persoane.
Între episcopii participanți s-a aflat și cel de la Tomis, pe nume Terentius. Președinția Sinodului a fost ținută, după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârșitul lunii mai, de Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului. După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz – probabil la 30 iunie – președinția sinodului a revenit lui Nectarie, noul episcop de Constantinopol.
Lucrările sinodului s-au încheiat la 9 iulie 381, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic datorită importantelor decizii dogmatice formulate și recunoscute unanim de întreaga Biserică.