sfantul-ilie.ro

februarie 2025

4 februarie

marți · Semilună în creștere

Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfințit Mc. Avramie

Centenarul Patriarhiei Române

Se fac nunți · se fac parastase

Ap. 1 Petru 3, 10-22 · Ev. Marcu 12, 18-27

Apostolul

Ap. 1 Petru 3, 10-22

Cel ce voiește să iubească viața și să vadă zile bune să-și oprească limba de la rău și buzele sale să nu grăiască vicleșug; Să se ferească de rău și să facă bine; să caute pacea și s-o urmeze; Căci ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile Lui spre rugăciunile lor, iar fața Domnului este împotriva celor ce fac rele. Și cine vă va face vouă rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? Dar de veți și pătimi pentru dreptate, fericiți veți fi. Iar de frica lor să nu vă temeți, nici să vă tulburați. Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfințiți în inimile voastre și să fiți gata totdeauna să răspundeți oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, Dar cu blândețe și cu frică, având cuget curat, ca, tocmai în ceea ce sunteți clevetiți, să iasă de rușine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună întru Hristos. Căci e mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să pătimiți făcând cele bune, decât făcând cele rele. Pentru că și Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, Cu care S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare, Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Noe, și se pregătea corabia în care puține suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă. Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuiește astăzi și pe voi, nu ca ștergere a necurăției trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos, Care, după ce S-a suit la cer, este de-a dreapta lui Dumnezeu, și se supun Lui îngerii și stăpâniile și puterile.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 12, 18-27

Și au venit la El saducheii care zic că nu este înviere și-L întrebau zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva și va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui și să ridice urmaș fratelui. Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaș. Și a luat-o pe ea al doilea, și a murit, nelăsând urmaș. Tot așa și al treilea. Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de soție. Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, când vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. Iar despre morți că vor învia, n-ați citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov"? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci a celor vii. Mult rătăciți.

Sinaxar

Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul

Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul s-a născut în anul 360 în Alexandria Egiptului, din părinți creștini, rude apropiate ale Arhiepiscopului Teofil al Alexandriei (383-412) și ale Sf. Chiril (412-444), urmașul acestuia. Având o situație financiară bună, părinții l-au trimis pe tânărul Isidor la școlile de filozofie și teologie din Antiohia, tocmai când păstorea acolo ca preot Sfântul Ioan Gură de Aur.

Isidor i-a fost ucenic și l-a avut ca pildă de trăire duhovnicească. Reîntors în Egipt, ar fi putut să aibă o slujbă deosebită, însă Isidor a renunțat la moștenirea primită de la părinți și a intrat în Mănăstirea Pilusiu din partea de răsărit a Deltei Nilului, nu departe de orașul cu același nume.

De aceea și Cuviosul Isidor este numit „pelusiotul”. Cuvântul grecesc „pilos” înseamnă mlaștină sau noroi și, cum mănăstirea era poziționată în delta fluviului Nil, într-o regiune mlăștinoasă, i s-a zis „Pilusiu”, adică „Mănăstirea din mlaștini”. În această mănăstire și-a petrecut Isidor tot restul vieții, sporind în rugăciune și credință față de Dumnezeu.

Acolo s-a învrednicit de treapta preoției, ajungând și stareț. Împăratul Teodosie al II-lea (408-450) îl cinstea în mod deosebit pe Cuviosul Isidor. Acesta l-a sfătuit pe împărat să convoace Sinodul al III-lea Ecumenic la Efes, în anul 431, pentru apărarea dreptei credințe creștine împotriva ereziei nestoriene.

De la Cuviosul Isidor au rămas 2090 de epistole pline de înțelepciune, sfaturi duhovnicești și știință teologică.

Astfel a povățuit Cuviosul Isidor pe toți până la adânci bătrâneți, când s-a mutat cu pace la Domnul, în anul 436.

Tropar Glasul 8

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.

Sf. Sfințit Mc. Avramie

Sfântul Sfințit Mucenic Avramie a trăit în secolul al IV-lea, fiind episcop în localitatea Arbela din Persia.

A fost prins de mai marele preoților păgâni și obligat să se închine soarelui. Refuzând acest lucru, Episcopul Avramie a fost supus supliciilor și dus în localitatea Telman, unde a primit moarte mucenicească prin sabie în anul 353.

Tropar Glasul 8

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Avramie, duhul tău.


Versiunea: 0.7.0 / 13.09.2026 - 01:30