Apostolul

Ap. 1 Petru 2, 21-25; 3, 1-9

1 Petru 2, 21-25

Căci spre aceasta ați fost chemați, că și Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să pășiți pe urmele Lui, Care n-a săvârșit nici un păcat, nici s-a aflat vicleșug în gura Lui, Și Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu amenința, ci Se lăsa în știrea Celui ce judecă cu dreptate. El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății: cu a Cărui rană v-ați vindecat. Căci erați ca niște oi rătăcite, dar v-ați întors acum la Păstorul și la Păzitorul sufletelor voastre.

1 Petru 3, 1-9

Asemenea și voi, femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, așa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă cuvântului, să fie câștigați, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, Văzând de aproape viața voastră curată și plină de sfială. Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Că așa se împodobeau, odinioară, și sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaților lor, Precum Sarra asculta de Avraam și-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteți, dacă faceți ce e bine și nu vă temeți de nimic. Voi, bărbaților, de asemenea, trăiți înțelepțește cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, și faceți-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moștenitoare ale harului vieții, așa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate. În sfârșit, fiți toți într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de frați, milostivi, smeriți. Nu răsplătiți răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântați, căci spre aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 12, 13-17

Și au trimis la El pe unii din farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Al cui e chipul acesta în inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale Cezarului. Iar Iisus a zis: Dați Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Și se mirau de El.

Sinaxar

Sfântul și Dreptul Simeon (sec. I)

Este unul dintre cei 70 de înțelepți care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului.

Când au ajuns cu tâlcuirea la capitolul al VII-lea, versetul 14 din cartea Prorocului Isaia, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, zicând că nu este cu putință ca o fecioară să nască neștiind de bărbat și, luând cuțitul, a vrut să șteargă aceste cuvinte.

În clipa aceea a fost însă oprit de îngerul Domnului care i-a spus: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuți o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.

Aceasta a fost făgăduința despre care scrie Sfântul Evanghelist Luca: „Și era făgăduit lui de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce va vedea pe Hristosul Domnului!” (Luca II, 26). Dând crezare cuvintelor îngerești, Simeon a așteptat venirea lui Hristos în lume.

La 40 de zile după naștere, Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria și Dreptul Iosif, după obiceiul Legii vechi.

Atunci Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat în mâini pe Domnul și a zis: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta“.

El a prorocit despre patima lui Hristos și despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii și a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce.

Deși, Sfânta Evanghelie nu arată că a fost preot, unii Sfinți Părinți socotesc că dreptul Simeon a fost preot la templul din Ierusalim. Din lucrarea lui la „Întâmpinarea Domnului”, (Luca II, 23-27) reiese în chip neîndoielnic că dreptul Simeon a împlinit slujba de preot.

Tradiția spune că dreptul Simeon a murit la vârsta de 360 de ani. Sfintele sale moaște au fost aduse în Constantinopol în vremea împăratului Justin cel Mic (565-578) și așezate în Biserica Halcopratiei.

Tropar Glasul 4

Astăzi bătrânul Simeon se umple de bucurie, primind în brațe în chip de Prunc pe Dumnezeu cel Veșnic. Și, cerând să fie slobozit din legăturile cărnii, strigă: Văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor.

Sfânta Prorocița Ana (sec. I)

Era fata lui Fanuil din neamul lui Asir.

După ce a locuit cu bărbatul ei șapte ani, acesta a trecut la cele veșnice, iar ea a rămas la Templu toată viața, stăruind în post și rugăciune, slujind lui Dumnezeu ziua și noaptea.

Ținând acest mod de viață în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la nașterea Sa în trup, de Preasfânta Lui Maică și de dreptul Iosif.