Voscreasna Învierii · a 7-a · Utrenie

Ev. Ioan 20, 1-10

Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric, și a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus. Deci a ieșit Petru și celălalt ucenic și veneau la mormânt. Și cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Și, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit și Simon-Petru, urmând după el, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile puse jos, Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut. Căci încă nu știau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morți. Și s-au dus ucenicii iarăși la ai lor.

Apostolul

Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40

Evrei 11, 9-10

Prin credință, a locuit vremelnic în pământul făgăduinței, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac și cu Iacov, cei dimpreună moștenitori ai aceleiași făgăduințe; Căci aștepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meșter și lucrător este Dumnezeu.

Evrei 11, 32-40

Și ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel și de prooroci, Care prin credință, au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor, Au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmașilor pe fugă; Unele femei și-au luat pe morții lor înviați. Iar alții au fost chinuiți, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; Alții au suferit batjocură și bici, ba chiar lanțuri și închisoare; Au fost uciși cu pietre, au fost puși la cazne, au fost tăiați cu fierăstrăul, au murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, strâmtorați, rău primiți. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului. Și toți aceștia, mărturisiți fiind prin credință, n-au primit făgăduința, Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 1, 1-25

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și pe frații lui; Iuda a născut pe Fares și pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos. Așadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; și de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu". Și deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Sinaxar

Sf. Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul

Sf. Sfințit Mc. Ignatie se numește „Teoforul”, adică „purtătorul de Dumnezeu”. El a fost copilul pe care Mântuitorul l-a luat în brațe când a spus: „Lăsați pruncii și nu-i opriți să vină la Mine, că unora ca aceștia este împărăția cerurilor”.

Sfântul Ignatie a fost pus Episcop în Antiohia de Sfinții Apostoli, după moartea lui Evod. Sfântul Ioan Gură de Aur ne încredințează că în timpul celor 40 de ani cât a păstorit acolo s-a dovedit un adevărat părinte al antiohienilor.

În timpul persecuției lui Domițian (81-96) Sfântul Ignatie i-a încurajat cu sfaturi și rugăciuni. Împăratul Traian se afla în culmea gloriei sale, căci în anul 106 cucerise Dacia Traiană, una din cele mai bogate țări din Europa. Serbările și bucuria cuceririi ținuseră 123 de zile. În amfiteatrul din Roma muriseră 10 000 de gladiatori și 11 000 de animale sălbatice, iar populația fusese scutită de dări. În anul 107, Traian a pornit la luptă împotriva Parților.

Împăratul Traian voia să instaleze liniștea la hotarul cel mai îndepărtat al răsăritului. În drumul său s-a oprit în Antiohia, fosta capitală a regilor Seleucizi, locul de petrecere al romanilor bogați, oraș care timp de 600 de ani purta numele „Regina Orientului”, dat de Pliniu.

Păgânii i-au spus împăratului Traian că Ignatie este creștin și că cinstește pe Hristos cel osândit de Pilat. Împăratul l-a îndemnat să jertfească zeilor, însă Episcopul Ignatie a refuzat, fapt pentru care a fost trimis la Roma pentru a fi dat la fiare în circ.

Sfântul Ignatie a plecat din Antiohia sub paza a zece soldați, însoțit de diaconul Filon și de Agatopod. În drumul său până la Roma, Sfântul Ignatie a îndemnat pretutindeni mulțimea credincioșilor să asculte episcopii și preoții lor și să nu creadă învățăturile eretice.

În cele din urmă, Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie a primit cununa muceniciei fiind aruncat în mijlocul animalelor sălbatice din circul roman.

Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus

Cuviosul Serafim s-a născut în 27 octombrie 1912, în satul Totoi, din județul Alba, primind la botez numele Sfântului Dimitrie. Părinții săi, Nechifor și Catalina, oameni simpli și mult trudiți, i-au fost primii dascăli întru cele bineplăcute lui Dumnezeu, chipul maicii sale având să îi rămână întipărit ca „floare a bunătății” și icoană a dragostei iertătoare.

Încă din pruncie, plin de dragoste pentru Hristos, căuta cele dumnezeiești, încălzindu-și inima cu sfânta rugăciune și hrănindu-și mintea cu știința de carte.

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu i-a îndrumat pașii către Academia Teologică Andreiană de la Sibiu, unde avea să fie remarcat ca „unul dintre cei mai distinși studenți (…), la bună purtare, ca și la carte” , „un student foarte bun și foarte sărac”. La finalizarea studiilor teologice, văzând lucrarea cea bună a studentului său, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, rector al Academiei în acea vreme, avea să îl recomande în postul de secretar.

Astfel, a intrat în atenția mitropolitului Nicolae Bălan, căruia îi va mărturisi dorința sa de a căuta mai cu fierbinte dragoste pe Hristos, prin asumarea îngerescului chip monahal, zicându-i: „M-a preocupat de mult timp problema monahismului și m-am silit să mă formez eu însumi pentru această mare chemare, încă fiind student în Academie.

În acești din urmă doi ani mi-am pus adeseori întrebarea dacă pot să fiu întreg, cu trup și suflet, pentru această jertfă. M-am frământat singur cu această întrebare, fără să dau voie oamenilor să intervină în preocupările intime ale sufletului meu. I-am lăsat să creadă ce vor.”

În noiembrie 1938 a primit, prin mâna ierarhului său, harul hirotoniei întru diacon și, la scurt timp, a fost trimis în Sfântul Munte Athos. Însoțit de Cuviosul Părinte Arsenie Boca, s-a așezat la Chilia Sfântul Ipatie, unde s-au nevoit vreme de șase luni, sub ascultarea ieroschimonahului Teodosie Domnariu, starețul Chiliei, luând sfat duhovnicesc și de la marele nevoitor isihast român Cuviosul Antipa Dinescu.

Mult folos duhovnicesc a câștigat în urma acestei șederi în Athos, văzând chipul de viețuire aghiorit, disciplina monahilor, râvna și jertfa acestora pentru cunoașterea și trăirea dreptei credințe.

Cu binecuvântarea mitropolitului său, a mers apoi, pentru un an, la Atena, spre a deprinde limba greacă și a audia cursurile Facultății de Teologie. Rodul acestei ascultări a fost traducerea unor pagini din scrierile Sfinților Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare, precum și ale unor Părinți filocalici.

Întorcându-se în țară, s-a așezat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, ctitoria Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, lucrând la rezidirea acesteia, împreună cu Sfântul Cuvios Arsenie, în vremurile tulburi ale celui de al Doilea Război Mondial. În 15 ianuarie 1941 a primit hirotonia întru preot și, la scurt timp, de praznicul Izvorului Tămăduirii, tunderea în monahism.

Din ascultare față de ierarhul său, a mers pentru un an în Germania și Austria, unde a învățat limba germană.

În anul 1944, a fost numit stareț al Mănăstirii brâncovenești de la Sâmbăta de Sus, nevoindu-se în această ascultare timp de 10 ani, în vremurile de început ale regimului comunist potrivnic Bisericii. Pe lângă buna chivernisire a celor din afară ale mănăstirii, Cuviosul Serafim a așezat în bună rânduială și cele dinlăuntru ale monahilor și ale fiilor săi duhovnicești.

Ca un blând povățuitor, odihnea sufletele cu dulceața cuvintelor sale și stingea arșița necazurilor cu apa cea vie a rugăciunilor sale. Îndemna pe toți, prin cuvânt și prin faptă, ca „din toate ale noastre să se arate că Hristos este între noi și în noi”.

Așa se face că mulțime mare de credincioși îl căutau pentru spovedanie, rugăciune, îndrumare și binecuvântare. Astfel, s-a arătat ca icoană a smereniei și a iubirii de Hristos, chip al blândeții, iubitor de aproapele și cald povățuitor, daruri izvorâte din lucrarea cea tainică a rugăciunii în inima sa. Cu statornicie, s-a jertfit, vreme de jumătate de veac, în Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus până la trecerea sa la Domnul, în 20 decembrie 1990.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul Cuviosului (Glasul 1, podobie: Locuitor pustiului…)

Pe făclia virtuții și duhovnicul cel vestit, pe dascălul răbdării din Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe Sfântul Serafim, cei credincioși, cu laude veniți să îl cinstim și, ca unui iscusit părinte și rugător, să-i zicem cu evlavie: Slavă Celui pe Care L-ai slujit! Slavă Celui ce te-a luminat! Slavă Celui ce te-a împodobit cu minunate daruri!

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea:

• Sf. Cuv. Filogonie, Patriarhul Antiohiei
• Sf. Mc. Ioan din insula Tasos