Apostolul

Ap. 2 Timotei 2, 20-26

Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut; și unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste. Deci, de se va curăți cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfințit, de bună trebuință stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun. Fugi de poftele tinereților și urmează dreptatea, credința, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată. Ferește-te de întrebările nebunești, știind că dau prilej de ceartă. Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând față cu toți, destoinic să dea învățătură, îngăduitor, Certând cu blândețe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăință spre cunoașterea adevărului, Și ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinși, pentru a-i face voia.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 19, 37-44

Și apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse, Zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus. Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii. Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. Și când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine, când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile. Și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.

Sinaxar

Sfânta Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș

S-a născut, potrivit tradiției, în orașul Târnovo (din Bulgaria), din părinți creștini, simpli, fără carte. Aceasta, încă din copilărie, a primit în inima și în sufletul ei sămânța faptelor bune și a milosteniei.

Rămânând orfană, după mutarea la Domnul a mamei sale, însă având întipărite în inimă toate învățăturile primite de la ea și fiind înțelepțită de Duhul Sfânt, a început a lucra cu osârdie faptele cele bune: mergea la biserică, asculta Sfintele Scripturi cu luare aminte, postea, păzindu-și neîntinată fecioria trupească și sufletească, miluia pe cei săraci, sătura pe cei flămânzi, adăpa pe cei însetați și îmbrăca pe cei goi.

Însă, după ce a murit mama ei, tatăl ei și-a luat altă femeie, care, văzându-i milostivirea și faptele cele bune, și îndemnată fiind de diavolul, îi făcea neîncetat necazuri, bătând-o, pârând-o tatălui ei și pornindu-l cu mânie asupra ei. Adesea, se întâmpla că, văzând fericita pe cei săraci și flămânzi și biruită fiind de milostivire, își dădea hainele și împărțea din bucatele pe care mama vitregă i le dădea ca să le ducă la țarină, tatălui ei. Pentru aceste fapte bune, de multe ori, tatăl ei o bătea fără milă.

În cele din urmă, avea să pătimească și moarte din mâinile lui, deoarece, mergând după obicei să-i ducă bucate în țarină, îi ieșeau înainte săracii și flămânzii, care, cunoscându-i milostivirea și blândețea sufletului, îi cereau milostenie, iar fericita, neavând altceva ce să le dea, le împărțea din bucatele ce se cuveneau tatălui ei.

Și făcând astfel multe zile, și rămânând tatăl ei flămând, acesta o certa pe femeia lui, care îl încredința că întotdeauna îi trimite bucate de ajuns, încă și de prisos. Într-una din zile însă, diavolul i-a strecurat în minte tatălui fericitei gândul de a o pândi, spre a vedea ce face cu bucatele. Deci, mergând la vremea la care știa că vine Filofteia, s-a așezat la loc potrivit și, pândind-o, a văzut ce făcea cu bucatele.

De aceea, fiind biruit de mânie și uitând de dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca întotdeauna, ca să o apuce de cosițe și să o bată până ce își va astâmpăra mânia cea peste fire; dar fericita, cuprinsă de spaimă, a început a fugi, însă el, azvârlind după ea cu barda ce o avea la brâu și lovind-o, a rănit-o la un picior; și îndată Sfânta și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Atunci, sfântul și feciorescul ei trup, rămânând pe pământ și sângerând, a strălucit de slavă cerească, încât s-a luminat și locul dimprejur. Iar ticălosul ei tată, văzând cele întâmplate, a fost cuprins de spaimă și de cutremur, mai întâi pentru că a ajuns ucigașul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii dumnezeiești care se revărsase în jurul sfintelor moaște; că vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă și nici să se apropie de el.

Deci, a alergat în cetate și a spus arhiepiscopului și mai-marilor cetății toate cele întâmplate și cum stă pe pământ trupul fericitei, fiind cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească.

Auzind aceasta, arhiepiscopul a alergat împreună cu mai-marii cetății și cu popor mult, cu făclii aprinse și cu tămâie, și, văzând neprihănitul ei trup strălucind cu acea dumnezeiască lumină, s-au minunat cu toții și au lăudat pe Dumnezeu, Care și în vremurile cele mai de pe urmă preamărește pe robii Săi care împlinesc poruncile Lui. Apoi, vrând să ridice sfântul ei trup și să-l ducă în cetate, n-au putut nicidecum, fiindcă Dumnezeu, vrând să proslăvească pe roaba Sa, a îngreunat ca o piatră de moară trupul ei.

Și cunoscând că Sfânta voiește să fie dusă în altă parte, au început să o întrebe ca și cum ar fi fost vie, pomenind toate cetățile, mânăstirile, bisericile cele până la Dunăre și de cealaltă parte a Dunării, dar n-a voit nicăieri; însă cum a pomenit de Biserica Domnească din Curtea de Argeș, îndată s-a ușurat mai mult decât greutatea ei cea firească și, înțelegând toți că acolo este voia lui Dumnezeu și a Sfintei a merge, au înștiințat îndată, prin scrisori, pe domnitorul Țării Românești de toate cele despre Sfânta.

La aflarea unei asemenea vești, domnitorul a alergat îndată cu mult alai, cu făclii și cu tămâie, la Dunăre, fiind binecredincios și râvnitor a-și împodobi țara cu odoare de mult preț ca acestea, și a adus sfintele ei moaște în Țara Românească.

După ridicarea, în anul 1517, a Mănăstirii Curtea de Argeș, de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), cinstitele moaște ale Sfintei Filofteia au fost așezate în mănăstire. Și, deși au fost atâtea schimbări de vremuri, de robii și de tulburări, ele au rămas până astăzi acolo, dând tămăduiri la tot felul de boli și ajutând celor ce aleargă cu credință la Sfânta Filofteia.

Tropar, glasul 8

Întru răbdarea ta ți-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i și pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să mântuiască sufletele noastre.

Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului

S-a născut pe la anul 339, la Treveri (astăzi Trier, oraș în Germania), unde tatăl său, Uranius Ambrosius, avea înalta dregătorie de prefect, iar Mama sa provenea din nobila și bogata familie Aurelia, dar era împodobită și cu virtuțile vieții creștine.

Pe aceștia, Dumnezeu i-a binecuvântat cu trei copii: Satir, Marcelina și Ambrozie. Ambrozie creștea și îi uimea pe | toți cu înțelepciunea sa. Odată, fiind el prunc înfășat și dormind cu gura deschisă, deodată, zburând un roi de albine, a venit asupra lui și se vedeau albinele intrând și ieșind din gura pruncului, unde puneau miere pe limba lui. După puțin timp albinele, ridicându-se, au zburat.

Iar tatăl lui, înspăimântându-se, a zis: „De va trăi pruncul acesta, va fi mare în popor”. După moartea tatălui lor, mama, împreună cu cei trei copii ai săi, s-a mutat la Roma, pentru a-i da să studieze la înaltele școli romane.

Marcelina a intrat în monahism, iar Satir a ajuns înalt funcționar de stat. Ambrozie a făcut studii de retorică și de drept și s-a deprins cu oratoria, apărând pe cei nedreptățiți la judecăți, ajutând celor năpăstuiți și mustrând pe cei ce făceau nedreptăți. El făcea judecăți drepte pe vremea lui Prov, cel dintâi conducător al Cetății, care l-a făcut sfetnic pentru buna lui pricepere.

Ambrozie a fost trimis ca avocat la Sirmium și Mediolanum, iar în anul 370, împăratul Valentinian I (364-375) l-a numit guvernator al provinciilor Emilia și Liguria, cu reședința la Mediolan (Milano de astăzi).

În acea vreme, a murit episcopul Auxențiu arianul, din cetatea Mediolan, care ocupa scaunul după dreptcredinciosul episcop Dionisie, cel ce răposase în surghiun. Moartea lui Auxentiu a creat mare tulburare între creștinii dreptcredincioși și cei arieni, fiecare din ei voind să ridice în scaun un episcop de credința sa.

De acest lucru înștiințându-se împăratul, a trimis la Mediolan pe Ambrozie, ca degrabă să potolească tulburarea poporului. Deci, ajungând Ambrozie la Mediolan, a intrat în biserică în mijlocul poporului celui învrăjbit și cu vorba sa cea dulce-grăitoare, îi sfătuia și-i îndemna către unire și pace.

Atunci un prunc, care încă nu putea vorbi bine, deodată, a strigat din popor: „Ambrozie să ne fie episcop!”. Auzind aceasta, tot poporul care era în biserică a repetat cuvântul pruncului și a început a striga cu mare glas: „Ambrozie să ne fie episcop!”.

Astfel, cu bunăvoința lui Dumnezeu, a vorbit pruncul mai înainte de vremea grăirii sale și amândouă părțile cele potrivnice, adică și a celor dreptcredincioși și a celor arieni, împăcându-se și unindu-se, voiau pe Ambrozie a-l avea episcop, deși nu era încă luminat cu sfântul botez, ci numai catehumen.

Deși a căutat să fugă de arhierie, în cele din urmă, cunoscând Ambrozie bunăvoința lui Dumnezeu, s-a supus dorinței poporului. Însă n-a voit să fie botezat de un episcop arian, ci de un episcop ortodox, cu dinadinsul păzindu-se de credința cea rea. Astfel, Ambrozie s-a botezat la 30 noiembrie 374, iar la 7 decembrie, în același an, a fost hirotonit episcop, fiind de față însuși împăratul.

Fiind mare Părinte și învățător al Bisericii lui Hristos, a propovăduit mult și a scris cărți împotriva ereziei lui Arie și a întors prin cuvântul său pe mulți la dreapta credință, luminând poporul și dând pace Bisericii sale. Sfântul Ambrozie l-a oprit chiar și pe împăratul Teodosie cel Mare (379-395), ca să intre în biserică, după măcelul pe care acesta îl poruncise în Tesalonic, dându-i canon de pocăință în fața tuturor credincioșilor.

Sfântul a făcut și multe minuni. A descoperit, în chip minunat, moaștele Sfinților Mucenici: Protasie, Ghervasie, Vitalie, Agricola, Nazarie și Chelsie. O dată, un eretic, intrând în biserică, a văzut cum un înger îi șoptea la ureche Sfântului Ambrozie ce să vorbească mulțimii, iar un ucigaș, vrând să-l omoare cu sabia, i s-a uscat mâna, dar Sfântul, fiind fără de răutate, i-a vindecat-o. Altă dată Sfântul Ambrozie a înviat un tânăr pe care, mai înainte, îl tămăduise de un duh necurat.

Sfântul Ambrozie a luminat, a păstorit, a vindecat, a îndrumat sufletele, a apărat dreptatea celor nedreptățiți, a propovăduit Evanghelia la un întreg popor păgân, cel al marcomanilor, a primit la credință, ca ucenic al său, pe marele predicator al lui Hristos, Fericitul Augustin; toate acestea lucrându-le ca un desăvârșit arhiereu al Domnului.

Ajungând la bătrânețe, Sfântul Ambrozie a cunoscut mai înainte ziua sfârșitului său, zicându-le celor apropiați lui: „Numai până la Paști voi fi cu voi!” Așa a fost, pentru că și-a dat duhul pe când se lumina de ziua Sfintelor Paști, la data de 4 aprilie 397, iar trupul său a fost înmormântat în biserica din Mediolan, care îi poarta numele până astăzi. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 7 decembrie, ziua hirotoniei sale întru arhiereu.

Sfântul Ambrozie este ocrotitorul crescătorilor de albine, iar, pentru înalta sa învățătură, este considerat și ocrotitor al elevilor și al studenților.

Fragmente din moaștele Sfântului Ambrozie se găsesc, începând cu data de 6 decembrie 2004, în biserica Parohiei Apărătorii Patriei II din București.

Tropar, glasul 4

Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Ambrozie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Tot la această dată, Mineiul mai menționează pomenirea următorilor:

• Sf. Mc. Atinodor
• Sf. Mc. Neofit
• Sf. Mc. Dometie
• Sf. Mc. Isidor
• Sf. Cuv. Amun cel din Nitria
• Sf. Mc. Gaian și Gaie