decembrie 2026 · Sinaxar

1 decembrie

marți · Lună în creștere

† Sf. Anastasia, mama Sf. Ier. Andrei Șaguna; Sf. Proroc Naum; Sf. Filaret cel Milostiv

Ziua națională a României

Viața Sfintei Anastasia, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna

Anastasia Șaguna (1785–1836) a fost mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, una dintre cele mai luminoase figuri ale Ortodoxiei românești.

Născută în anul 1785, a primit din partea părinților o educație aleasă, în duhul fricii de Dumnezeu, al cinstei și al statorniciei în credința strămoșească.

S-a căsătorit de tânără, iar la vârsta de 18 ani a devenit mamă, aducând pe lume pe Evreta, fratele mitropolitului de mai târziu, urmat de o fetiță, Ecaterina, în 1806 și de pruncul Anastasiu (viitorul mitropolit Andrei Șaguna) în 20 decembrie 1808, la Mișcolț.

Viața Anastasiei a luat o întorsătură dramatică atunci când soțul său, Naum Șaguna, din rațiuni materiale și constrâns de împrejurări, a trecut la catolicism. Această alegere a generat o luptă interioară și exterioară intensă pentru Anastasia, care a decis să-și apere cu toată îndârjirea credința și, mai ales, sufletele copiilor săi. Convinsă că cea mai sfântă religie este cea în care s-au închinat părinții și strămoșii ei, Anastasia a ales să lupte pentru ca micuții săi să rămână ortodocși.

Ajutată de tatăl său, Mihail, a dus o bătălie crâncenă împotriva autorităților și a reprezentanților catolici, în special împotriva arhiepiscopului catolic de Mișcolț. Cu mult curaj, a refuzat să cedeze presiunilor și a reușit să-și ascundă copiii în casa unchiului ei, negustorul Atanasie Grabovski din Pesta. Acolo, în mediul ortodox al școlii grecești și al bisericii „greco-valahe”, copiii au putut fi formați în duhul credinței ortodoxe. Anastasia a trimis memorii către autoritățile din Pesta, explicând demersul său și cerând insistent ca micuții să nu fie preluați de autoritățile catolice.

În ciuda tuturor eforturilor, autoritățile i-au impus să se mute cu copiii la Mișcolț și să îi crească sub tutela catolică, însă Anastasia a reușit să mențină o influență profundă asupra lor. Le oferea învățătura ortodoxă acasă, îi ducea la biserica românească din oraș și le insufla, zi de zi, dragostea pentru Dumnezeu și pentru tradițiile strămoșești. Această educație profundă, bazată pe jertfă și rugăciune, a avut un impact decisiv asupra fiului său Anastasiu.

În anul 1816, Anastasia a mers până la Viena pentru a cere sprijinul împăratului în această luptă de apărare a credinței copiilor ei. Deși nu a reușit să-l întâlnească personal, eforturile ei neîntrerupte au fost o dovadă de devotament matern și de curaj spiritual rar întâlnit. Chiar și după ce autoritățile au emis decizia de a da copiii în grija arhiepiscopului catolic, Anastasia a rămas alături de ei și a continuat să îi formeze în credința ortodoxă.

Faptele ei jertfelnice nu au rămas fără răspuns. Mai târziu, toți copiii ei, educați la început în școli catolice, au declarat la maturitate că doresc să revină în sânul Bisericii Ortodoxe. Evenimentul public din 29 decembrie 1826, când Andrei Șaguna și-a exprimat oficial dorința de a reveni la Ortodoxie, a fost considerat de istoricul Ioan Lupaș la fel de important ca și ziua nașterii sale.

Anastasia Șaguna a trecut la Domnul în luna ianuarie 1836, la vârsta de 51 de ani, fiind înmormântată la 17 ianuarie în cimitirul Kerepesi din Pesta, în cripta familiei Grabovski. Fiul ei, ajuns mitropolit, i-a ridicat o cruce de piatră cu inscripția:

„Mult iubitei sale mame Anastasia, Preaprețuitului său frate Vreta, Și dulcei sale surori Ecaterina. Ridică monumentul acesta Andreiu Șaguna, Episcopul Ardealului, 1849”.

Viața Anastasiei Șaguna rămâne un model de mamă creștină, de luptătoare pentru credință, de femeie curajoasă care, în cele mai grele momente, nu s-a lepădat de valorile în care credea. Prin dragostea și jertfa ei, ea a contribuit decisiv la formarea unuia dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

A fost canonizată ca sfântă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura „Sfânta Anastasia Șaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna” și prăznuirea în ziua de 1 decembrie.

Sfântul Proroc Naum

Numele Sfântului Proroc Naum înseamnă „odihnă”, „mângâiere”, „minte” sau „pricepere”. Proorocul Naum se trăgea din seminția lui Simeon. Locuia în satul Elcos de dincolo de Iordan și a proorocit în a doua jumătate a domniei regelui Ezechia (725-697). A proorocit ninevitenilor că cetatea lor va fi distrusă de foc și apă, lucru care s-a și întâmplat deoarece au mâniat pe Dumnezeu prin necredința lor.

De la Proorocul Naum a rămas o carte în trei capitole cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament din care se vede că regatul Israel fusese cucerit de Asirieni. Naum încredințează pe iudei de puterea lui Dumnezeu și le vestește căderea cetății Ninive, capitala Asiriei și timpuri de pace și propășire pentru Ierusalim. Proorocul Naum a trecut la Domnul cu pace, la vârsta de 45 de ani.

Tropar, glasul 2

A prorocului Tău, Doamne, Naum, pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv

Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv s-a născut în Galatia (Asia Mică), din părinți binecredincioși, Gheorghe și Ana care l-au crescut în lumina faptelor bune. Filaret s-a căsătorit cu Teozva, o fată ce provenea dintr-o familie bogată. După căsătorie, Filaret și Teozva au locuit în satul Amnia din Paflagonia (Asia Mică). Dumnezeu le-a binecuvântat casa cu un băiat (Ioan) și două fete (Ipatia și Evantia).

Averea lui Filaret a crescut din zi în zi, prin muncă cinstită. El era nespus de milostiv și cu cât își înmulțea milosteniile, cu atât Dumnezeu îi mărea averile. Odată cu invaziile arabilor, Filaret a pierdut tot. Chiar și în această situație Filaret nu a uitat de fapta cea bună a milosteniei și a dăruit și ceea ce îi mai rămăsese. În vara anului 788, au ajuns în oraș trimișii împărătesei Irina (780-802).

Aceștia căutau în toată împărăția o logodnică pentru prințul moștenitor, Constantin al IV-lea, după cum era obiceiul. Trimișii împărătesei au rămas în casa lui Filaret unde au găsit pe copiii și pe nepoata lui, Maria. În luna noiembrie a anului 788 s-a făcut la Constantinopol nuntă mare, deoarece prințul Constantin alesese pe Maria.

Filaret și-a petrecut restul vieții în milostenie și smerenie, refuzând orice rang împărătesc care i s-ar fi cuvenit în urma căsătoriei nepoatei sale cu prințul moștenitor și apropiindu-i-se sfârșitul, despre care a fost înștiințat mai înainte de Dumnezeu, s-a retras la Mănăstirea Rodolfia de lângă Constantinopol unde și-a pregătit mormântul.

A chemat pe copiii fiului său Ioan, i-a binecuvântat și le-a prevestit ceea ce li se va întâmpla, după care a început să rostească rugăciunea „Tatăl nostru”, iar când a ajuns la cuvintele: „fie voia Ta..” și-a dat sufletul său Domnului, fiind în vârstă de 90 de ani.

Tot la această dată, Mineiul mai menționează pomenirea următorilor:

Sfântul Mucenic Anania Persul;
Sfântul Antonie cel Nou;
Sfântul Onisim, arhiepiscopul Efesului;
Sf. Ier. Teoclit, arhiepiscopul Lachedemoniei;
Sfinții Anania și Solomon, arhiepiscopii Efesului.