Apostolul

Ap. 1 Timotei 1, 18-20; 2, 8-15

1 Timotei 1, 18-20

Această poruncă îți încredințez, fiule Timotei, ca potrivit proorociilor făcute mai înainte asupra ta, să te lupți lupta cea bună, după cuvântul lor, Având credință și cuget bun, pe care unii, lepădându-le, au căzut din credință; Dintre aceștia sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat satanei, ca să se învețe să nu hulească.

1 Timotei 2, 8-15

Vreau deci ca bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie și fără șovăire. Asemenea și femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoabă din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit și din aur, sau din mărgăritare, sau din veșminte de mult preț; Ci, din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu. Femeia să se învețe în liniște, cu toată ascultarea. Nu îngăduiesc femeii nici să învețe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniștită. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă. Dar ea se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 15, 1-10

Și se apropiau de El toți vameșii și păcătoșii, ca să-L asculte. Și fariseii și cărturarii cârteau, zicând: Acesta primește la Sine pe păcătoși și mănâncă cu ei. Și a zis către ei pilda aceasta, spunând: Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până ce o găsește? Și găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; Și sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: Bucurați-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește? Și găsind-o, cheamă prietenele și vecinele sale, spunându-le: Bucurați-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. Zic vouă, așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește.

Sinaxar

Sfânta Ecaterina

S-a născut pe vremea împăratului Maximian (286-305) în Alexandria Egiptului, într-o familie de neam ales, tatăl ei, Constans, fiind cârmuitor al cetății. Deșteaptă, frumoasă, crescută în belșug, Sfânta Ecaterina a dobândit cunoștințe rare și multă învățătură, ajungând, de foarte tânără, printre cei mai de seamă înțelepți ai vremii sale.

A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap și Hipocrate, ale lui Aristotel și Platon și ale altor înțelepți asemenea lor, a cunoscut tot meșteșugul marilor oratori și grăia în multe limbi străine.

Mulți o ceruseră în căsătorie. Rudele ei o sfătuiau cu stăruință să se căsătorească, pentru a nu fi înstrăinată avuția tatălui ei. Văzând stăruințele tuturor, Ecaterina le-a cerut să-i găsească un tânăr care să fie neasemănat în rang, bogăție, înțelepciune și frumusețe. Rudele s-au gândit mai întâi la fiul împăratului Romei și la alți pretendenți de viță împărătească, ale căror ranguri și avuții erau superioare celor ale Ecaterinei; dar, din nefericire, tinerii aceia lăsau mult de dorit în privința purtării, a frumuseții și a științei.

Mama Ecaterinei, care era creștină în ascuns, a mers atunci în afara cetății, la un părinte duhovnicesc, un bătrân sporit și plin de har, pentru a-i cere povață și îndrumare, luând-o cu ea și pe Ecaterina. Aflând de dorința Ecaterinei de a-și găsi un soț pe măsura ei, bătrânul a asigurat-o că el cunoștea un Tânăr cu adevărat mai presus de toți în privința însușirilor pomenite de ea și în nenumărate altele.

Bătrânul i-a dat Ecaterinei o icoană care o înfățișa pe Maica Domnului ținând în brațe Pruncul Cel dumnezeiesc și a sfătuit-o să se roage ei, cu toată smerenia, să-i ceară să i-L arate pe Fiul ei. A încredințat-o că dacă i se va ruga cu credință, ea o va asculta și-i va împlini cererea. Ecaterina a luat cu sine sfânta icoană și s-a întors acasă.

A făcut așa cum o îndemnase Bătrânul – s-a închis în camera ei și s-a rugat îndelung Maicii Domnului, până când, ostenită fiind, a ațipit. Deodată, i-a apărut în față Împărăteasa îngerilor, așa cum era în icoană, ținându-L în brațe pe Pruncul dumnezeiesc, Care strălucea mai puternic decât soarele, dar Care, din păcate, nu voia să o privească.

De trei ori a dorit tânăra să-L vadă, iar El și-a întors fața de la ea, spunând: Să meargă din nou la bătrânul care i-a dat icoana și să facă tot ce îi va porunci el. Numai așa va avea parte de folos și bucurie. Cum s-au ivit zorile, Ecaterina a alergat la chilia bătrânului la care fusese în ajun. I-a căzut la picioare și, cu lacrimi, i-a istorisit vedenia și l-a rugat să o îndrume și să-i spună ce trebuia să facă pentru a se învrednici de dragostea cerescului Tânăr.

Bătrânul a început să-i dezvăluie tainele adevăratei credințe, de la facerea lumii și a omului și până la Înălțarea la cer a Domnului. Pentru că avea o minte foarte ascuțită, Ecaterina a izbutit să priceapă, într-un timp scurt, toate învățăturile credinței. A crezut din inimă în adevărul lui Hristos și a primit botezul. După botez Sfânta L-a văzut iarăși pe Hristos în vedenie, dar de data aceasta Și-a întors fața spre ea și i-a dat un inel, ca semn că va trebui să rămână statornică în iubirea de Dumnezeu.

Astfel, Sfânta a ajuns o luminată creștină, cunoscând Sfânta Scriptură și străduindu-se să viețuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea din toată inima, socotindu-L Mirele sufletului ei.

Atunci a sosit în Alexandria Egiptului împăratul Maximin Daia (305-313), care a adus jertfe nenumărate idolilor și a poruncit prigonirea creștinilor. Povățuită fiind de Duhul Sfânt, fecioara Ecaterina a mers la împărat și l-a mustrat pentru nedreapta chinuire a celor nevinovați. Împăratul a rămas uimit de frumusețea, de vorbirea și de îndrăzneala ei și, temându-se că va fi biruit în cuvânt, a chemat o mare adunare de filosofi păgâni care trebuia să-i dovedească Sfintei netemeinicia crezului ei.

Atunci Sfânta a înfruntat cu înțelepte cuvinte adunarea filosofilor, dovedind în fața poporului deșertăciunea zeilor. Astfel ea, rușinându-i pe toți, prin cunoștințele ei și prin buna grăire, i-a înduplecat pe cei de față, în număr de 150, să creadă în Hristos, încât, stăruind ei în mărturisirea credinței, au fost arși în foc din porunca împăratului. Apoi Sfânta a fost supusă la bătăi grele și la sângeroase chinuri, din care a ieșit nevătămată.

Prin cuvintele ei și prin mărturia răbdării până la sânge ea a adus la credința creștină și pe soția împăratului Maximin, precum și pe generalul său, Porfirie, împreună cu 200 de ostași, care au pătimit la rândul lor pentru Hristos. În cele din urmă, scăpând prin minune de învârtirea cea ucigătoare a roții, Sfânta a fost osândită să i se taie capul și așa a primit cununa mărturisirii.

Sfintele ei moaște se află astăzi la mănăstirea ce-i poartă numele, pe muntele Sinai, dar părți din ele au ajuns și în țara noastră, în mai multe sfinte locașuri.

Pentru rugăciunile Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina preaînțeleapta, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar – Glasul 4

Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.

Sfântul Mare Mucenic Mercurie

A trăit în timpul împăraților Deciu (249-251) și Valerian (251-260), când aceștia porniseră persecuțiile împotriva creștinilor. Mercurie făcea parte din legiunea Martenses (adică a zeului Marte), sub conducerea generalului Saturnin din Armenia Mare.

În acea vreme, imperiul era încercat de năvălirile barbarilor. Însuși împăratul Deciu venise pe câmpul de luptă în fruntea legiunilor. Mercurie s-a remarcat în acele lupte prin faptele sale de vitejie, încât împăratul Deciu l-a chemat și i-a oferit daruri multe, avansându-l chiar general. La câteva zile după aceea, împăratul Deciu l-a pus să jertfească zeilor drept mulțumire.

Atunci, Mercurie a răspuns: „Nu cu ajutorul zeilor neputincioși am câștigat biruința, ci cu al lui Hristos, Dumnezeul meu”. În urma acestei mărturisiri, Mercurie a fost supus supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică, fiind în vârsta de 25 de ani.

Tropar – Glasul 2

Nevoințele muceniciei răbdându-le ca un ostaș nebiruit ai stătut înaintea împăratului celui nemuritor, Mare Mucenice Mercurie, unde împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbește cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credință cinstesc pomenirea ta.

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea:

• Sf. Porfirie Stratilatul și a celor 200 de ostași martirizați împreună cu el
• Cuv. Petru Sihastrul.