Apostolul

Ap. 2 Corinteni 5, 1-10

Căci știm că, dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri. Căci de aceea și suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuința noastră cea din cer, Dacă totuși vom fi găsiți îmbrăcați, iar nu goi. Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiați, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghițit de viață. Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat nouă arvuna Duhului. Îndrăznind deci totdeauna și știind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul, Căci umblăm prin credință, nu prin vedere, Avem încredere și voim mai bine să plecăm din trup și să petrecem la Domnul. De aceea ne și străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuți Lui. Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 7, 1-10

Și după ce a sfârșit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă era să moară. Și auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină și să vindece pe sluga lui. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, Căci iubește neamul nostru și el ne-a zidit sinagoga. Iar Iisus mergea cu ei. Și nefiind El acum departe de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. Căci și eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostași, și zic acestuia: Du-te, și se duce, și altuia: Vino, și vine, și slugii mele: Fă aceasta, și face. Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el și, întorcându-Se, a zis mulțimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credință; Și întorcându-se cei trimiși acasă, au găsit sluga sănătoasă.

Sinaxar

Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis

Cei șase Sfinți Apostoli sunt consemnați în Sfânta Scriptură, lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 8-11). Dar îi întâlnim și în Tradiția Bisericii, ca făcând parte din cei 70 de ucenici ai Domnului, de care amintește Sfântul Luca în Evanghelia sa (Luca 10, 1-4).

Apelie a fost episcop al Iracliei. Sfântul Apostol Andrei l-a hirotonit pe Stahie ca episcop al Vizantiei, și pe Amplie și Urban, episcopi pentru cetățile Odisopoleos și Macedonia. Episcopul Narcis al Atenei a fost ucis pentru credința în Hristos. La fel a pătimit și episcopul Britaniei, Aristobul.

Troparul, Glas 3:

Sfinților Apostoli, rugați pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Sf. Mc. Epimah

Sfântul mucenic Epimah era din Egipt și născut din părinți creștini. Încă din tinerețe L-a iubit pe Dumnezeu, și Lui Unuia voind să-I slujească, s-a dus în pustie și a petrecut multă vreme în muntele Pilusiului.

După ani îndelungați în pustie, a auzit că în Alexandria creștinii sunt chinuiți de păgâni și că, temându-se de chinurile cele cumplite, unii fug prin munți și se ascund prin pustietăți, iar alții cad din credință. De aceea, aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, a lăsat pustia și s-a dus în Alexandria, vrând să pătimească până la sânge pentru mărturisirea lui Hristos.

Văzând în cetate fărădelegea păgânilor închinători la idoli și că diavoleasca păgânătate s-a înmulțit foarte mult, iar cinstea lui Hristos s-a împuținat și sfințenia Domnului s-a necinstit cu jertfe, a intrat în capiștea idolească cu îndrăzneală, înaintea tuturor, și în vremea unei sărbători păgâne și a răsturnat jertfele lor, iar pe idoli i-a trântit la pământ și i-a sfărâmat.

Pentru aceasta a fost prins și a fost dus la ighemonul Apelian. Acolo, văzând pe ighemon șezând la judecată și chinuindu-i pe creștini, cu inima bărbătească s-a pornit asupra lui, vrând să-l ucidă. Și l-ar fi ucis de nu ar fi fost oprit de cei ce stăteau înaintea lui.

Ighemonul a poruncit să fie aruncat în temniță până ce va hotărî cu ce fel de chinuri să-l piardă. În temniță erau o mulțime de credincioși închiși pentru mărturisirea lui Hristos, pe care Epimah plin de Duh Sfânt îi întărea spre chinuri.

Apoi l-au scos la chinuri și pe Sfântul Epimah, nu numai pentru că crede în Hristos, ci și pentru că a făcut din praznicul lor tulburare și mai cu seamă pentru că a îndrăznit să se ridice asupra ighemonului, ca să-l ucidă.

Mai întâi l-au spânzurat și l-au strujit cu bare de fier, apoi l-au bătut cu pietre, sfărâmându-i oasele. După aceea i-au tăiat capul și astfel și-a dat sfântul lui suflet în mâinile Domnului, pentru Care a pătimit.

Troparul, Glas 4:

Mucenicul Tău, Doamne, Epimah, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea:

• Sf. Iacov, Episcopul Migdoniei, unul dintre cei 318 părinți de la Sinodul 1 Ecumenic
• Sf. Ștefan, Barnaba, Trofim, Dorimedont, Cosma, Damian, Sava, Vas, Avramie și cei împreună cu ei
• Sf. Mc. Pes
• Sf. Mc. Seleuc și Stratonichia
• Sf. Mc. Gordian
• Sf. Mc. Epimah Romanul
• Sf. Mc. Nicolae din Chios