Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Țării Românești

Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, s-a născut la sfârșitul veacului al XIII-lea. A urmat înaltele școli ale vremii, desăvârșindu-și cunoașterea teologică la Constantinopol, unde a apărat învățătura ortodoxă a isihasmului alături de Sfântul Grigorie Palama.

Pentru vrednicia sa a fost ales mitropolit al Vicinei, după moartea mitropolitului Chiril, în 1358. Sfântul Iachint a fost unul dintre cei mai străluciți mitropoliți care a sfârșit șirul ierarhilor ce au păstorit de-a lungul veacurilor creștine la Vicina, în Dobrogea.

În această parte de țară, locuită de strămoșii noștri geto-daci, s-a păstrat credința adevărată în Mântuitorul Hristos și s-a trăit după cuvântul Evangheliei propovăduit aici de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat.

În vremea păstoririi la Vicina, Sfântul Iachint a purtat grijă de eparhia sa, de preoți, de credincioși și de monahi, dar s-a luptat cu mari încercări din pricina năvălirii tătarilor, apoi și a genovezilor asupra acestor locuri. Sfântul Iachint a fost chemat în mai multe rânduri și în Țara Românească, pentru binecuvântarea credincioșilor creștini ortodocși de pe aceste plaiuri.

Mitropolitul Iachint ducea o viață sfântă și era pildă pentru creștinii ortodocși din acele timpuri. El învățase rugăciunea inimii de la monahii din preajma Sfântului Grigorie Palama și-i învăța pe călugării din mânăstirile eparhiei sale să dobândească starea de rugăciune neîncetată. De sfințenia vieții lui auzise însuși Voievodul Basarab I Întemeietorul (cca. 1310-1352), dar în timpul domniei lui nu este atestată existența unei autorități bisericești în Țara Românească recunoscute de Constantinopol.

Această lipsă a împlinit-o fiul marelui Întemeietor, Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), care a făcut demersuri la Patriarhia de Constantinopol pentru venirea Mitropolitului Iachint de Vicina la Curtea domnească de la Argeș. În luna mai 1359, cu îngăduința Sfântului Patriarh Calist I al Constantinopolului (1350-1354; 1355-1363) și la stăruințele voievodului Nicolae Alexandru Basarab, Sfântul Iachint s-a mutat în capitala de atunci a Țării Românești, la Curtea de Argeș.

Astfel, locul Vicinei a fost luat, în șirul mitropoliilor Patriarhiei de Constantinopol, de Mitropolia Ungrovlahiei sau a Țării Românești, care de atunci înainte s-a îngrijit și de credincioșii ortodocși din Dobrogea. Mutarea Mitropolitului Iachint a fost lesne de înfăptuit, deoarece, încă de la începutul secolului al XIV-lea, Țara Românească a lui Basarab I se întindea până la Gurile Dunării, la Chilia.

În scrisoarea prin care Sfântul Patriarh Calist I întărește mutarea Sfântului Iachint în Țara Românească, se arată că „toți clericii din țară și ceilalți sfințiți călugări și laicii trebuie să asculte și să se supună lui ca unui adevărat păstor și părinte al lor”, că arhiereul trebuie să-i învețe pe toți „calea Evangheliei, depărtându-i și împiedicându-i de la faptele oprite ale păcatului și de la toată dogma străină de Biserica lui Hristos”, de vreme ce și în Țara Românească erau în vremea aceea unii care încercau să ademenească poporul, fie la Biserica papală, fie la erezia bogomilică.

De aceea patriarhul Constantinopolului îl încredințează pe acest minunat ierarh poporului român evlavios, știindu-l pe Iachint cuvios, rugător, râvnitor în săvârșirea celor sfinte, bun chivernisitor al lucrării Bisericii, precum și mare apărător și mărturisitor al dreptei credințe.

Sfântul Iachint a întărit în mărturisirea Ortodoxiei, prin cuvânt și faptă, pe voievod și pe dregători, care erau ispitiți să-și schimbe credința pentru dobândirea unor trecătoare foloase lumești făgăduite de străini.

De asemenea, marele ierarh s-a îngrijit de organizarea bisericească a Țării Românești, de hirotonirea unor preoți vrednici și de buna rânduială a vieții monahale, fiind iubit de popor pentru blândețea și milostivirea lui. Spre sfârșitul păstoriei sale, a venit în Țara Românească Sfântul Cuvios Nicodim, care a ridicat mai apoi mânăstirile cu viață de obște: Vodița și Tismana.

În ultimii ani ai vieții, Sfântul Iachint a îndurat, cu răbdare și rugăciune, povara multor neputințe și boli, și a suferit felurite clevetiri nedrepte din pricină că slăbiciunea bătrâneții îl împiedica să mai meargă la Constantinopol. El însă a biruit încercările prin smerenie și cu nădejde în Dumnezeu, dând tuturor pildă de răbdare a necazurilor în chip duhovnicesc.

În toată viața sa, întâiul între mitropoliții Țării Românești s-a arătat bineplăcut lui Hristos și, la adânci bătrâneți, în anul 1372, a fost chemat la veșnicele locașuri, fiind plâns de tot poporul ca un adevărat părinte și propovăduitor al adevărului dumnezeiesc.

Troparul, glas 1

Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni și întâiule între mitropoliții Țării Românești, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credințe, lucrător al virtuților și rugător pentru sufletele noastre.

Sf. Cuv. Teofana Basarab

Botezată cu numele Teodora, a fost fiica lui Basarab I, întemeietorului Țării Românești, și sora domnitorului Nicolae Alexandru Basarab, care a obținut recunoașterea Mitropoliei Ungrovlahiei.

A fost țarină a Bulgariei și, când circumstanțele i-au devenit vitrege, s-a retras discret și a îmbrățișat monahismul.

A fost prima monahie de neam românesc cunoscută în istorie. A fost contemporană cu Sf. Ier. Grigorie Palama și ucenică a Sf. Cuv. Teodosie Isihastul.

Biserica Ortodoxă Română a canonizat-o în 22 februarie 2022, în Anul omagial al rugăciunii în viața creștinului și a Bisericii, recunoscând evlavia pe care i-o arată bulgarii și românii din Timoc fostei țarine de la Târnovo.

Troparul, glas 5

Pe mlădița aleasă a Basarabilor, care, prin viața sa sfântă, a strălucit minunat, ca o vrednică povățuitoare a Bulgariei, iar, primind chipul îngeresc, îndelung s-a nevoit în privegheri și postire, pe Cuvioasa Teofana, cu vrednicie acum toți să o cinstim.

Sf. Mc. Terentie, cu soția sa Neonila și cei șapte fii

Aceștia au fost prinși în timpul persecuției împăratului Dioclețian și judecați pentru mărturisirea faptului că erau creștini. Au fost supuși supliciilor și în cele din urmă au suferit moarte martirică pentru credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Cuvios Firmilian Episcopul.

Troparul glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sf. Ier. Firmilian

Sfântul Ierarh Firmilian a fost un episcop instruit și activ în Cezareea Capadociei, începând cu anul 230 d. Hr.

A fost implicat în disputele teologice ale vremii sale. A condamnat schisma lui Novatian și poziția papei Ștefan al Romei, care accepta botezul ereticilor. A prezidat sinodul din Antiohia, convocat împotriva ereticului Pavel de Samosata.

Din scrierile lui se mai păstrează o singură epistolă, scrisă în anul 256 și adresată Sfântului Ciprian al Cartaginei. A murit în anul 268 și este prăznuit pe data de 28 octombrie.

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea:

• Sf. Mc. Chiriac, care a descoperit cinstita Cruce.
• Sf. Mc. Ana, mama Sf. Mc. Chiriac.
• Sf. Fevronia, fiica împăratului Heraclie.
• Sf. Cuv. Atanasie, Patriarhul Constantinopolului.