sfantul-ilie.ro

octombrie 2026

24 octombrie

sâmbătă · Semilună în creștere

Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin

Se fac nunți · se fac parastase

Ap. 2 Corinteni 3, 12-18 · Ev. Luca 6, 1-10

Apostolul

Ap. 2 Corinteni 3, 12-18

Având deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, Și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mințile lor s-au învârtoșat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne același văl, neridicându-se, căci el se desființează prin Hristos; Ci până astăzi, când se citește Moise, stă un văl pe inima lor; Iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica. Domnul este Duh, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toți, privind ca în oglindă, cu fața descoperită, slava Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 6, 1-10

Într-o sâmbătă, a doua după Paști, Iisus mergea prin semănături și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Și Iisus, răspunzând, a zis către ei: Oare n-ați citit ce a făcut David, când a flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a luat pâinile punerii înainte și a mâncat și a dat și însoțitorilor săi, din ele, pe care nu se cuvine să le mănânce decât numai preoții? Și le zicea: Fiul Omului este Domn și al sâmbetei. Iar în altă sâmbătă, a intrat El în sinagogă și învăța. Și era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată. Dar cărturarii și fariseii Îl pândeau de-l va vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină. Însă El știa gândurile lor și a zis omului care avea mâna uscată: Scoală-te și stai la mijloc. El s-a sculat și a stat. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde? Și privind împrejur pe toți aceștia, i-a zis: Întinde mâna ta. Iar el a făcut așa și mâna lui s-a făcut sănătoasă, ca și cealaltă.

Sinaxar

Sfântul Mare Mucenic Areta

Sfântul Mare Mucenic Areta († 523) – A pătimit la începutul secolului al VI-lea și era originar din ținutul Yemenului (Arabia). Conducătorul orașului era Danaan, un iudeu care reușise să ajungă la conducere și care ura creștinii, pornind, astfel, persecuția împotriva lor.

În anul 520 a exilat pe Sfântul Gregențiu, Episcop de Tafar, iar pe data de 24 octombrie 523 a omorât pe Sfântul Mare Mucenic Areta, pe Reuma, soția acestuia și pe cele două fiice ale sale. Areta era conducătorul orașului Negran ai cărui locuitori erau toți creștini. Deoarece orașul Negran era înconjurat cu ziduri puternice și avea o armată disciplinată, Danaan nu a putut pătrunde în nici un fel în el.

În cele din urmă, face o promisiune mincinoasă că ar vrea doar să intre în cetate și să o vadă și să strângă birul, fără să facă nici un rău nimănui. Deși, Areta și-a dat seama de intenția ascunsă, totuși slujitorii lui au deschis porțile crezând în vorbele lui Danaan. Acesta, o dată intrat în oraș, a omorât mai întâi toți preoții, călugării și călugărițele în număr de 427, după care a încercat să îi facă să apostazieze pe Areta și pe ceilalți slujitori ai orașului de la credința creștină.

Nereușind, Areta și familia sa, împreună cu slujitorii au suferit moarte martirică. Toate aceste fapte ale lui Danaan au fost pedepsite de regele creștin Elesbaan al Etiopiei, care l-a învins și a încredințat orașul Negran în mâinile lui Arian, fiul lui Areta care scăpase cu viață, fiind ascuns prin casele unor locuitori ai orașului.

Tropar Glasul 1

Pentru durerile Sfinților, care pentru Tine au pătimit, fii Mi­lostiv Doamne și toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ție.

Sfinții Marcu, Sotirih și Valentin, pe pământ fiind târâți, așa s-au săvârșit.

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea următorilor:

  • Sf. Mc. Sevastiani
  • Sf. Mc. Achachie preotul
  • Sf. Mc. Nerdon
  • Sf. Ierarh Proclu, Patriarhul Constantinopolului


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26