octombrie 2026 · Sinaxar

19 octombrie

luni · Semiluna în scădere

Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila

Sfântul Proroc Ioil

A profețit în regatul Iuda pe la anul 850 î.Hr., iar numele său înseamnă ‘dragostea lui Dumnezeu’. În cartea alcătuită de el, din trei capitole și cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, vestește o secetă cumplită și patru invazii de lăcuste care aveau să pustiască țara.

Ioil a prorocit despre timpurile mesianice, când Duhul lui Dumnezeu se va oferi tuturor (Ioil II, 28-29). În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Apostolul Petru a amintit această profeție a lui Ioil, spunând mulțimii că Apostolii nu erau beți când vorbeau tuturor în limba lor, ci ‘Duhul Sfânt grăia prin glasul lor’ (Faptele Ap. II, 17-18).

Tropar

Pomenirea prorocului tău Ioil, prăznuind Doamne prin târnsul Te rugăm mântuiește sufletele noastre

Sfântul Mucenic Uar (Varus)

A pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul împăratului Maximian (285-305). Era soldat în armata romană din Egipt și creștin în ascuns. În anul 304, oamenii împăratului au prins în pustiul Egiptului șapte dascăli creștini, pe care i-au chinuit și i-au întemnițat pentru mărturisirea credinței creștine.

A doua zi, de dimineață, când au venit oamenii împăratului să-i ducă la judecată pe cei șapte dascăli, l-au găsit și pe Uar între ei. Deoarece, unul dintre părinți murise, Uar i-a luat locul și s-a prezentat și el în fața judecătorului și a recunoscut că este creștin. În urma mărturisirii sale, Sfântul Mucenic Uar a fost supus supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică.

Tropar – Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Uar, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sfânta Cleopatra și fiul ei, Ioan

Erau din Edra, de lângă Muntele Tabor, în Palestina. Cleopatra a fost martoră la martirizarea Sf. Mc. Uar, i-a recuperat moaștele și, după mult timp, i le-a dus în Palestina, spunând că este trupul soțului ei, pe care vrea să-l reînhumeze în patria lor. În Palestina, i-a făcut sfântului biserică și mulți se vindecau la mormântul acestuia.

Cleopatra avea un fiu iubit, pe Ioan, care ajunsese la rangul de ofițer. Sper durerea mamei sale, a murit brusc. Atunci mama a plâns și i-a reproșat sfântului că nu i-a protejat fiul.

Dar Uar i-a apărut Cleopatrei în vis cu fiul ei în brațe, strălucind amândoi ca soarele și spunându-i că acesta este acum cu oștile cele cerești, nu în armata acestei lumi. Cleopatra și-a vândut atunci averile, le-a împărțit la săraci și a rămas să trăiască pe lângă biserica sfântului, în post și rugăciune. După șapte ani a adormit întru Domnul.

Sfântul Ioan de la Rila

S-a născut în anul 876 în satul Skrino din apropierea Sofiei (Bulgaria), fiind crescut în dreapta credință și în învățătura cărților bisericești. După ce și-a pierdut părinții la o vârstă tânără, și-a împărțit puținele bunuri la săraci, iar el, devenind el însuși sărac, s-a făcut păstor de vite, pentru a se ține departe de lume.

Odată, stăpânul l-a bătut pentru că îi pierduse un vițel. Băiatul a plâns îndelung și s-a rugat ca Dumnezeu să-l ajute. Când a găsit vițelul, îi era greu să treacă râul Struma, care se umflase de puhoaie.

Atunci, punându-și nădejdea în Dumnezeu, s-a rugat, și-a pus cămașa lui zdrențuită pe apă, făcu deasupra ei semnul crucii, luă vițelul în brațe și merse cu el, precum ar fi mers pe uscat, până pe celălalt mal al râului. Stăpânul, ascuns în pădure, se înspăimântă când văzu această minune, îl răsplăti din belșug și nu-l mai primi să-i slujească.

Atunci fericitul, în vârstă de 25 de ani, a mers și s-a călugărit în Mănăstirea Sfântul Dimitrie de la Muntele Ruen (Bulgaria), apoi, după o vreme, s-a retras în pustnicie. La început s-a nevoit pe un deal înalt și sterp, mâncând doar verdețuri sălbatice, dar tâlharii au venit peste el noaptea, l-au bătut și l-au alungat de acolo. Și-a găsit apoi o peșteră unde a locuit.

Peste puțin timp, nepotul său, Luca, a venit să se nevoiască și el acolo. Însă fratele Sfântului l-a găsit și a luat înapoi pe fiul său cu sila. În drum spre casă, tânărul a murit din pricina unei mușcături de șarpe. Fratele s-a căit și a cerut iertare.

Sfântul Ioan a viețuit 12 ani în peștera pustie, apoi s-a dus în munții Rilei, unde și-a găsit sălaș în scorbura unui copac. Postea și se ruga mult, plângând neîncetat. Dumnezeu l-a făcut cunoscut mai întâi ciobanilor, printr-o turmă de oi, care a alergat de-a lungul potecilor prăpăstioase și nu s-a oprit până la locul în care viețuia călugărul.

De-atunci ei au început să aducă la Cuviosul pe bolnavi și pe cei tulburați de duhuri necurate, pe care el îi vindeca prin rugăciune. Ca să nu cadă pradă slavei deșarte, pustnicul Ioan și-a părăsit scorbura și a mers pe un pisc înalt și stâncos, unde a locuit timp de șapte ani sub cerul liber, asemenea Sfinților stâlpnici.

Vestea despre marele sihastru a ajuns până la Binecredinciosul țar bulgar Petru I (927-969), care a călătorit până în Munții Rilei, vrând să-l întâlnească pe Sfânt. Acesta i-a scris o scurtă epistolă, refuzând o astfel de întâlnire, din smerenie.

Cei doi s-au văzut de la distanță, plecându-se unul altuia, iar țarul bulgar i-a trimis daruri, din care Sfântul a păstrat puțin, trimițând restul înapoi, pentru că se ferea de ispita iubirii de argint.

Mai târziu, Cuviosul Ioan a primit sub călăuzirea lui călugări, care au construit o mănăstire cu o biserică lângă peștera Sfântului.

Cu cinci ani înainte de a-și da sfârșitul, a scris cu mâna sa: Testamentul către ucenici, în care marele pustnic de la Rila se dovedește un bun scriitor, un mare cunoscător al Sfintei Scripturi și al învățăturii Sfinților Părinți, precum și un ales povățuitor duhovnicesc al monahilor. El a trecut la Domnul în ziua de 18 august, anul 946, la vârsta de 70 de ani.

Viața lui sfântă și minunile săvârșite de Dumnezeu prin rugăciunile sale au fost o frumoasă predică a credinței creștine pe pământul nou creștinat al Bulgariei.

Moaștele sale au fost mutate, la scurt timp după adormire, la Sofia, din porunca Binecredinciosului țar Petru I al Bulgariei (927-969). Această mutare a avut loc pe data de 19 octombrie, care a rămas ca zi principală a pomenirii Cuviosului.

În anul 1183, regele maghiar Bela al III-lea (1172-1196), în timpul unei campanii militare, a pus stăpânire pe racla cu moaștele Sfântului Ioan, împreună cu alte lucruri de pradă, și le-a dus în orașul Strigonium (Esztergom, în Ungaria), dar după 4 ani, împodobind racla, a trimis-o înapoi cu cinstire.

În anul 1195, țarul Ioan Asan I (1189-1196), al Imperiului româno-bulgar, a mutat moaștele Sfântului în noua capitală, Târnovo, și le-a așezat într-o biserică închinată lui.

În anul 1469, la 1 iulie, sfintele moaște ale Cuviosului Ioan au revenit în Mănăstirea Rila, unde se odihnesc și astăzi, aducând ajutor plin de har ceresc tuturor celor ce se roagă lui cu credință.

Mănăstirea construită din lemn în jurul peșterii Cuviosului nu se mai păstrează, dar în secolului al XIV-lea actuala Mănăstire Rila a fost fondată de obștea Cuviosului Ioan pe un nou amplasament.

Această Mănăstire a devenit o vatră de cultură și duhovnicie pentru întreaga Bulgarie. În vremea stăpânirii turcești, ea a fost ajutată și de unii domnitori și ierarhi români (domnitorul Bogdan al III-lea al Moldovei, mitropolitul Grigorie Roșca al Moldovei, episcopul Isaia al Rădăuților ș.a.). Transformată în muzeu în vremea regimului comunist ateu, a redevenit mănăstire în anul 1991.

Sfântul Ioan de la Rila este considerat ocrotitorul poporului bulgar și este prăznuit îndeosebi la 19 octombrie (ziua aflării moaștelor), dar, pe plan local, și la 18 august (ziua adormirii) și 1 iulie (readucerea moaștelor la Rila).

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea următorilor:

Sf. Leontie filosoful
Sfântul Felix preotul și Eusebiu diaconul
Sf. Cuv. Ioan de la muntele Rila