Sinaxar
Anul nou bisericesc (Indictionul)
În urma hotărârii celor 318 Sfinți Părinți participanți la Sinodul I de la Niceea din anul 325 pe considerentul că începutul activității de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul aceste luni, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga din Nazaret a Mântuitorul după întoarcerea din pustia Carantaniei s-a făcut în luna a șaptea, numită Tișri care corespunde în calendarul nostru lunii septembrie.
Tropar – Glasul 2
A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile și anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătății Tale, Doamne, păzind în pace poporul și țara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ne mântuiește pe noi.
Sf. Cuv. Dionisie Exiguul
Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, în jurul anului 465. A intrat într-o mănăstire dobrogeană încă din copilărie, dar datorită formației sale duhovnicești și teologice deosebite, a fost chemat la Roma de Papa Ghelasie (492-496). Aici a fost închinoviat la Mănăstirea „Sfânta Anastasia”, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare.
A primit însărcinarea de a se ocupa de arhiva Cancelariei Pontificale, reorganizând-o și devenind noul ei fondator.
A tradus din greacă în latină lucrări ale Sfinților Părinți, documente ale sinoadelor ecumenice, vieți ale sfinților.
Dar a fost și un astronom desăvârșit, care a înnoit metoda de calcul pentru stabilirea calendarului și a propus crearea cronologiei creștine începând de la anul Nașterii Domnului.
Despre smeritul monah străromân, Casiodor oferă o caracterizare de o frumusețe greu egalabilă:
„A fost în zilele noastre călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman, foarte învățat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învățase în Cărțile Domnului.
A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare și le-a înțeles astfel încât ori de unde ar fi fost întrebat avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o întârziere. (…) În el era multă simplitate împreună cu înțelepciune, smerenie împreună cu învățătură, moderație împreună cu talentul de a vorbi, încât se socotea un nimic, sau unul dintre cei din urmă slujitori, deși era vrednic, fără îndoială, de societatea regilor.
El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină și de greacă, încât orice cărți grecești lua în mâini, le traducea fără poticnire în latinește și, la fel, pe cele latinești le citea pe grecește, încât credeai că aceasta este scrisă așa cum pronunța gura lui cu o iuțeală nestăvilită.
Este lung să spun cu de-amănuntul toate despre acel bărbat care între celelalte virtuți este dovedit că a avut și acest lucru admirabil, anume că deși se dăruise lui Dumnezeu în întregime, nu refuza să ia parte la întâlniri cu oameni de lume. Era de o castitate rară, deși vedea zilnic soțiile altora; blând, deși mânat de firea pătimașă a celor mânioși”.
Sfârșitul vieții a fost în anul 545 în localitatea italiană Vivarium. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 8 iulie 2008 l-a trecut în rândul Sfinților cu data de prăznuire 1 septembrie.
Troparul – Glasul 1
Ca o rază strălucitoare ce luminează toată lumea te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce ai socotit curgerea timpului după Nașterea lui Hristos și ai făcut cunoscute rânduielile Sfinților Părinți. Pentru aceasta îți cântăm cu bucurie: Slavă Celui ce ți-a dat ție înțelepciune; Slavă Celui ce te-a binecuvântat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine sfințirea vieții noastre.
Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul
Cuviosul Simeon s-a născut, spre sfârșitul veacului al IV-lea, într-un sat ce se numea Sisan, la hotarul dintre Siria și Cilicia, ca fiu al unor părinți creștini, Susotion și Marta, și de mic copil păștea oile tatălui său.
Pe când avea 13 ani, într-o vreme de iarnă, când oile, din pricina zăpezilor mari, n-au fost scoase la pășune, fericitul copil a intrat în biserică, împreună cu părinții săi, fiind Duminică, și a auzit din Sfânta Evanghelie cuvintele Domnului prin care fericește pe cei săraci, pe cei blânzi, pe cei curați cu inima și a întrebat pe un cinstit bătrân: „Ce sunt cuvintele acestea?”.
Iar bătrânul, fiind călăuzit de Duhul Sfânt, i-a descoperit calea cea duhovnicească a vieții, adică urmarea lui Hristos în curăție și înfrânare, în lepădarea de lume și în slujba rugăciunii și a dragostei de Dumnezeu și de semeni, calea cea strâmtă a împăcării, care duce la fericita împlinire a vieții de aici și de dincolo de moarte.
Deci, sămânța cuvântului căzând în pământ bun, a înflorit îndată în el dorința de a trăi după cuvântul Evangheliei și, fără să se mai întoarcă acasă, a intrat într-o mănăstire, la loc singuratic, numită ,,Mandra”, adică ,,Ograda”, fiind primit de starețul Timotei, după șapte zile de așteptare la porțile mănăstirii.
În scurtă vreme a învățat pe de rost toată Psaltirea, cum se cerea celor ce voiau să fie călugări, și a deprins ușor toată pravila mănăstirii, încât, după doi ani, Cuviosul Simeon, simțind nevoia unor osteneli călugărești mai grele, a primit sfatul starețului său să meargă într-o mănăstire cu pravilă mai aspră, ca să nu descurajeze pe frații cei neputincioși.
Și așa a intrat fericitul în mănăstirea cu viață mai aspră de la Teleda, în apropiere de Antiohia, sub povățuirea marelui stareț Eliodor. Dar și aici, fericitul întrecea nevoințele tuturor, încât a fost sfătuit să ducă o viață de pustnic. Drept aceea, slujitorul lui Dumnezeu s-a liniștit într-o pustie, la poalele muntelui Telanis, unde a aflat o chilie mică, și s-a nevoit acolo timp de trei ani.
Acolo s-a supus pe sine la încercare cu un post de 40 de zile, ca Moise și ca Ilie și ca Însuși Domnul nostru. Și-l ruga Cuviosul pe bătrânul Vlasos, îndrumătorul său duhovnicesc, să-i astupe ușa chiliei, ca să stea fără mâncare în vremea celor 40 de zile. Dar acesta nu s-a învoit decât după ce i-a pus în chilie zece pâini și un urcior cu apă, ca, de va avea nevoie, să guste și să se întărească; și așa i-a astupat ușa.
Și trecând 40 de zile, s-a întors Vlasos și, deschizând ușa, l-a aflat pe Simeon la pământ, zăcând ca un mort, iar pâinea și apa neatinse. Și, luând un burete, i-a spălat și i-a răcorit gura lui, răsuflând puțin Cuviosul.
Apoi l-a împărtășit cu Sfintele Taine, după care, primind puțină hrană ușoară, s-a întărit. Și acest dar de înfrânare îl spunea Vlasos multor frați, ca pe un lucru de folos. Iar Cuviosul, de atunci, în toți anii, în Postul cel mare, așa postea, 20 de zile rugându-se neîncetat în picioare, iar 20 de zile șezând de osteneală.
Și, ducându-se vestea despre el, că primise darul tămăduirii bolilor, mulțime de oameni alerga la el, unii cu bolnavii lor, alții de necazuri și de ispite fiind cuprinși, și nimeni nu se întorcea nemiluit, ci primea, unul tămăduire, altul mângâiere, altul un ajutor de folos, și cu bucurie se duceau la casele lor.
Și puteai să vezi ca râurile de pretutindeni, adunându-se felurimi de popoare, de seminții și de limbi: ismaeliteni și perși, armeni și ivireni, britani, gali și italieni, creștini și păgâni, luând binecuvântare de la el.
Și, tulburat fiind fericitul de o cinstire ca aceasta și de neodihnă, a aflat un chip străin de a scăpa de împresurările omenești: s-a gândit să-și zidească un stâlp. Deci, a zidit stâlpul și pe el o chilioară strâmtă și, acolo suindu-se, viețuia în post și rugăciune, devenind întâiul stâlpnic.
Și era acel stâlp înalt ca de trei metri și jumătate, iar mai pe urmă și-a zidit Sfântul alți stâlpi și mai înalți, dintre care cel din urmă, pe care s-a nevoit în ultimii 30 de ani ai vieții sale, avea înălțimea de 16 metri, ceea ce arăta viețuirea lui, mai mult cerească decât pământească. Și așa viețuia, fiind udat de ploaie, ars de zăduf și înghețând de frig. Și vorbea poporului de două ori pe zi; iar hrana lui era lintea muiată și, ca băutură, apa.
Și auzind părinții din pustie, se minunau de neobișnuita lui viețuire. Și au trimis la el ca să vadă ce duh locuiește în el, zicând: „Pentru ce nu mergi pe calea părinților, ci altă cale nouă ai aflat? Deci, pogoară-te de pe stâlp și urmează vieții pustnicilor”.
Și părinții pustnici i-au învățat pe trimiși că, de se va arăta nesupus, cu sila să-l tragă jos de pe stâlp, iar de va asculta și de va voi singur să se pogoare, să-l lase pe el și să stea așa cum a început, cunoscând că este de la Dumnezeu.
Deci, ajungând trimișii soborului sfinților pustnici și spunându-i hotărârea lor, el îndată a pășit cu piciorul pe scară, vrând să coboare. Dar trimișii strigară: „Nu coborî, sfinte părinte, ci viețuiește precum ai început. Acum știm că lucrul tău este de la Dumnezeu, care de folos să-ți fie până la sfârșit”.
Puterea cuvintelor lui, asprimea vieții lui și strălucirea minunilor lui, marea lui iubire față de oamenii aflați în suferință și înțelepciunea lui au întors la Dumnezeu un mare număr de necredincioși. Împărații Teodosie cel Tânăr (408-450) și Leon cel Mare (457-474) îi cereau sfatul și rugăciunile, iar împăratul Marcian (450-457) a îmbrăcat haine de rând, ca să-l poată auzi mai bine.
Cu sfatul său, împărăteasa Eudoxia s-a lepădat de rătăcirea monofizită, iar Cuviosul foarte minunat a fost pentru toți oamenii din vremea lui.
Și așa a trăit Sfântul Simeon până în anul 459, când Domnul l-a chemat la El. Sfântul său trup, înconjurat de mulțimi nenumărate de oameni, a fost dus în Antiohia, unde a săvârșit multe minuni, iar la anul 467, binecredinciosul împărat Leon cel Mare, la sfatul Cuviosului Daniil Stâlpnicul, i-a mutat moaștele la Constantinopol, unde a zidit în numele Sfântului Simeon o preafrumoasă biserică.
Astăzi, părți din moaștele sale se găsesc astăzi la Mănăstirile Hilandar și Sfântul Pantelimon, din Muntele Athos, iar în țara noastră la Catedrala din Constanța, la biserica Sfânta Vineri-Pajura din București, și în alte sfinte locașuri.
Pentru rugăciunile Cuviosului Tău Simeon Stâlpnicul, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
Tropar – Glasul 1
Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinților celor mai dinainte, cuvioase; lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite și vieții celor fără de trup, tu fiind în trup, Sfinte Simeon, părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.