Apostolul
Ap. 2 Corinteni 7, 1-10
Având deci aceste făgăduințe, iubiților, să ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu. Faceți-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptățit pe nimeni; n-am vătămat pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteți în inimile noastre, ca împreună să murim și împreună să trăim. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârșit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiți fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit. Și nu numai cu venirea lui, ci și cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorința voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult să mă bucur. Că, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău, deși îmi părea rău; căci văd că scrisoarea aceea, fie și numai pentru un timp, v-a întristat. Acum mă bucur, nu pentru că v-ați întristat, ci pentru că v-ați întristat spre pocăință. Căci v-ați întristat după Dumnezeu, ca să nu fiți întru nimic păgubiți de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.
Sfânta Evanghelie
Ev. Marcu 1, 29-35
Și îndată ieșind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon și a lui Andrei, cu Iacov și cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, și îndată I-au vorbit despre ea. Și apropiindu-Se a ridicat-o, apucând-o de mână. Și au lăsat-o frigurile și ea le slujea. Iar când s-a făcut seară și soarele apusese, au adus la El pe toți bolnavii și demonizații. Și toată cetatea era adunată la ușă. Și a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și demoni mulți a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L știau că El e Hristos. Și a doua zi, foarte de dimineață, sculându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo.
Sinaxar
Sfântul Proroc Samuel
Fiul lui Elcana și al prorociței Ana, a fost cel de-al 15-lea și ultimul judecător al iudeilor și a trăit cu mai bine de o mie de ani î.Hr.
Fiind dăruit de Dumnezeu în urma rugăciunilor maicii sale, a fost încredințat marelui preot Eli, și crescut de acesta în Legea Domnului.
Dacă Samuel era sârguincios, cei doi fii ai lui Eli, preoții Ofni și Finees, erau nesupuși rânduielilor sfinte. Când au pornit război filistenii, au pierit 30.000 de israeliți, printre care cei doi fii ai lui Eli, și chiar Eli însuși în urma veștii că filistenii au luat Chivotul Legii.
Cu toate că robia filistenilor a durat 20 de ani, Chivotul Legii a fost adus mai devreme înapoi din pricina necazurilor venite asupra poporului. Filistenii au fost biruiți în urma predicii lui Samuel, ajuns judecător în locul lui Eli, care le-a spus să se lepede de păcate și să se întoarcă la credința străbunilor.
Urmașul lui Samuel n-a fost unul dintre fiii săi, care semănau cu cei doi fii ai lui Eli, ci regele Saul. Însă, pentru că Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu, tot Samuel l-a uns pe David al doilea rege al lui Israel.
Ajuns la adânci bătrâneți, Sfântul Proroc Samuel s-a stins în pace.
Sf. Mc. Sever
Fericitul Sever, mucenicul lui Hristos, era din Sidia Pamfiliei, feciorul unui oarecare Petronie trac, și maica sa Migdonia. Deci aflând în Filipopoli pe cei treizeci și șapte de mucenici nevoindu-se pentru Hristos, a mărturisit pe față dreaptă credință. Pentru aceasta l-au chinuit cumplit și după aceea i s-a tăiat capul. Și rămânând Memnon care și Chendirion se numește, l-au întins între doi stâlpi, și i-au scos trei fâșii din cap până la picioare. Apoi tăindu-i picioarele și băgându-l în foc, și-a dat sufletul la Dumnezeu, luând cununa muceniciei.
Sf. Mc. Teoharie
În 1740, în timpul sultanului Ahmet și a lui Ibrahim Pașa, guvernatorul general al Asiei Mici, a fost emis un decret de adunare a băieților creștini într-o tabără de concentrare. În această tabără se afla și tânărul orfan Teoharie. Dar, într-o zi, guvernatorul orașului Neapoli (Nevșehir), Cappadocia, l-a văzut pe Teoharie și fiindcă i-a plăcut de el l-a luat cu sine acasă să-i îngrijească animalele.
Evlavia și frumusețea lui Teoharie l-au făcut pe guvernator să-i propună tânărului căsătoria cu fiica sa, dar după ce s-ar fi convertit mai întâi la Islam. Teoharie a răspuns cu îndrăzneală: „Domnul meu, m-am născut creștin și nu pot să-mi neg credința în Mântuitorul meu și părinții mei”. Guvernatorul otoman a considerat ofensator acest răspuns și l-a amenințat cu tortura.
Atunci Teoharie a alergat în biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe și s-a împărtășit cu Preacuratele Taine. Când i s-a propus din nou căsătoria cu fiica guvernatorului, Teoharie a refuzat cu fermitate. Apoi, după torturi aspre, l-au condus afară din orașul Neapoli, unde l-au ucis cu pietre și apoi l-au spânzurat, la prânz, în ziua de 20 august, anul 1740 d.Hr.
În anul 1923, moaștele Sf. Teoharie au fost aduse în Tesalonic și au fost așezate în Biserica Sf. Ecaterina, unde se găsesc și astăzi.