Apostolul

Ap. 1 Corinteni 11, 31-34; 12, 1-6

1 Corinteni 11, 31-34

Căci de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați. Dar, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. De aceea, frații mei, când vă adunați ca să mâncați, așteptați-vă unii pe alții. Iar dacă îi este cuiva foame, să mănânce acasă, ca să nu vă adunați spre osândă. Celelalte însă le voi rândui când voi veni.

1 Corinteni 12, 1-6

Iar cât privește darurile duhovnicești nu vreau, fraților, să fiți în necunoștință. Știți că, pe când erați păgâni, vă duceați la idolii cei muți, ca și cum erați mânați. De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! - tot așa nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt. Darurile sunt felurite, dar același Duh. Și felurite slujiri sunt, dar același Domn. Și lucrările sunt felurite, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 18, 1-11

În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus și I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăția cerurilor? Și chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, Și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăția cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te smintește, taie-l și aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viață ciung sau șchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veșnic. Și dacă ochiul tău te smintește, scoate-l și aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viață cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

Sinaxar

Sf. Mare Mc. și Tămăduitor Pantelimon

Sfântul și marele Mucenic al lui Hristos Pantelimon a trăit în cetatea Nicomidia, din Asia Mică, pe timpul împăratului Maximian (286-305 d.Hr.). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creștină și se numea Euvula. Ei l-au numit pe copilul lor Pantoleon, ceea ce se tâlcuiește „cu totul leu”, nume prin care s-a arătat mai înainte curajul mărturisirii de care avea să dea dovadă.

De mic mama sa a început să sădească în inima lui credința în Hristos și bunele deprinderi creștine, dar ea s-a stins de tânără. Biserica o pomenește între Sfinți, la 30 martie, ca model de mamă creștină și mărturisitoare.

La început tatăl său l-a dat la învățătura gramaticii și, după ce a sporit în cărțile elinești și a învățat filosofia, l-a îndemnat și l-a trimis pe tânărul Pantoleon la școlile păgânești ale vremii pentru a învăța meșteșugul doctoricesc. El a mers la vestitul doctor al vremii, Eufrosin, despre care se spunea că era desăvârșit în meșteșugul vindecării trupești.

În vremea aceea, era în Nicomidia un preot bătrân, cu numele Ermolae, care, după ce a fost ucis de păgâni Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei († 3 septembrie 303), se ascundea cu puțini creștini într-o casă mică și neștiută. De la acesta, tânărul Pantoleon a învățat tainele credinței și a înțeles puterea de vindecare a lui Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor.

Plecând într-o zi de la Ermolae, Pantoleon a găsit pe drum un copil care tocmai murise, mușcat de o viperă. Atunci s-a rugat Mântuitorului și îndată copilul a înviat, iar vipera a murit. Uimit de puterea lui Hristos, Pantoleon s-a întors la Ermolae, a primit botezul și a zăbovit șapte zile, împărtășindu-se cu Sfintele Taine, rugându-se și primind învățătură de la bătrânul preot.

După aceasta, tânărul Pantoleon s-a dedicat vindecării oamenilor, atât prin meșteșugul doctoricesc, dar mai ales prin rugăciune și însemnarea cu semnul Crucii. El săvârșea aceste vindecări fără să ceară bani sau vreo altfel de răsplată de la cei vindecați. Acestora el le arăta în schimb marea putere a lui Hristos, spre Care îi îndrepta, ca să devină creștini. Sfântul tămăduitor a ajuns cunoscut în acele locuri, iar după vindecarea unui orb vestea despre el a ajuns până la împărat.

Fiind de față la vindecarea orbului, tatăl Sfântului, Eustorgiu, a fost încreștinat atunci chiar de fiul său, iar la scurt timp s-a mutat la cele veșnice. Atunci Pantoleon a eliberat sclavii și a împărțit săracilor toată moștenirea sa. Vestea despre minunile lui ajungând la împăratul Maximian, acesta l-a chemat întâi pe orbul vindecat, ca să-i spună cum a dobândit vederea. Cel vindecat a mărturisit că Pantoleon l-a tămăduit cu puterea lui Hristos, în Care și el credea cu tărie.

Auzind acestea, împăratul s-a mâniat tare și a poruncit să i se taie capul celui ce fusese orb, iar Pantoleon, tămăduitorul lui, să fie prins și adus la judecată. Aici, Sfântul a rămas neclintit în credința sa și nici la făgăduințele împăratului, nici la înfricoșările cu chinuri grele, n-a încetat să mărturisească statornic credința în Hristos.

A fost bătut cumplit, ars cu făclii, pus într-un cazan cu plumb topit, apoi aruncat fiarelor sălbatice. Fiind păzit nevătămat cu dumnezeiasca putere, Pantoleon a fost cercetat de Domnul Hristos, Care S-a arătat în chipul bătrânului Ermolae, vindecându-i rănile și îmbărbătându-l în mărturisire.

Apoi împăratul a trimis la moarte pe preotul Ermolae, împreună cu ucenicii săi Ermip și Ermocrat, iar a doua zi, văzând stăruința în credință a lui Pantoleon, l-a osândit la moarte prin tăierea capului cu sabia.

Când a venit acea groaznică clipă a morții sale, Sfântul, împlinindu-și rugăciunea către Dumnezeu, a auzit glas din ceruri care i-a schimbat numele din Pantoleon în Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Atunci, Mucenicul a întins de bunăvoie gâtul spre sabie și i s-a tăiat capul. Era ziua de 27 iulie a anului 305.

Multe minuni s-au săvârșit apoi la moaștele Sfântului Pantelimon, răspândite în toată lumea creștină. Capul Sfântului se află astăzi la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, iar alte părți din moaștele sale se găsesc la Mănăstirea athonită Grigoriu. Brațul drept al Sfântului a fost adus de la Athos, la 23 septembrie 1750, de către domnitorul Grigorie II Ghica și așezat spre închinare în Biserica spitalului Sfântul Pantelimon, ctitorit de el la marginea orașului București.

În anul 1960 racla cu moaștele Sfântului a fost strămutată la Biserica Sfântul Nicolae din orașul Pantelimon, unde se află și astăzi. Alte părți din moaștele Sfântului se găsesc la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia, la Mănăstirea Plumbuita din București și în alte sfinte locașuri din țară.

Pentru rugăciunile Marelui Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar, glasul 3

Purtătorule de chinuri, Sfinte și Tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.