Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul

Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul erau prieteni din tinerețe, mai ales că erau și concetățeni din Emesa Siriei. S-au născut în vremea domniei lui Justinian (527-563) și au răposat după sfârșitul domniei lui Mauriciu (602). Chemările sihăstriei au bătut puternic în poarta sufletului lor. Ducându-se la Ierusalim de praznicul Înălțării Sfintei Cruci nu s-au mai întors în Emesa.

La Mănăstirea Cuviosului Gherasim de lângă Iordan au fost tunși monahi chiar de egumenul mănăstirii, Sfântul Nicon. După aceea au mers în pustiu unde au viețuit timp de patruzeci de ani. Ioan a rămas aici toată viața, pe când Cuviosul Simeon s-a întors în Constantinopol și a trăit în mijlocul lumii, dar se ruga să nu-i fie descoperit modul de viață.

Prefăcându-se că este nebun, Simeon s-a dus la Emesa, unde a săvârșit multe minuni, vindecând bolnavii de tot felul de boli, dar a și îndrumat pe mulți păcătoși prin pocăință la viața duhovnicească autentică.

Tropar, glas 4

Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Sf. Proroc Iezechiel

Sfântul Proroc Iezechiel este al treilea dintre profeții mari și a trăit în veacul al VI-lea înainte de Hristos. Era fiul preotului Buzi din Arira. Iezechiel a fost unul dintre robii Ierusalimului aduși forțat de regele Nabucodonosor al Babilonului în anul 597 pe malul râului Chebar din Chaldeia. Împreună cu Iezechiel mai erau Daniil și cei trei tineri Anania, Azaria și Misail și regele Iehonia al Ierusalimului.

După cinci ani de robie Iezechiel a început a prooroci. Și-a împlinit misiunea profetică timp de 22 de ani, adică până în anul 572. A fost căsătorit și a fost proorocul evreilor duși în robia babilonică. Nu știm însă când și unde a murit. După o veche tradiție iudaică ar fi fost omorât de evreii din seminția lui Gad din pricina nenorocirilor proorocite și a fost îngropat în țărâna lui Tur, în mormântul lui Afrazad.

Cartea proorocului Iezechiel compusă din 48 de capitole are cuvinte de asprime înspăimântătoare pentru fiii lui Israil. Aceștia ajunseseră într-o mare prăbușire sufletească din pricina robiei în care se aflau. De asemenea, în cartea sa sunt prezente și douăzeci și două de viziuni privitoare la Mântuitorul Hristos (Mesia). Viața proorocului Iezechiel a fost scrisă de Sfântul Epifanie, Episcopul Ciprului, Fericitul Ieronim și alți scriitori bisericești.

Tropar, glas 2

A proorocului Tău Iezechiel pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Sfântul Cuvios Rafael de la Agapia

Cuviosul Rafael s-a nevoit în străvechiul așezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea. Acesta a fost cinstit mai ales în Moldova, ca unul dintre marii Sfinți români, ale cărui sfinte moaște le-a căutat, spre a le săruta, însuși Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei.

Sfântul Rafael s-a născut, după unele izvoare, în satul Bursucani, din ținutul Bârladului, fiind fiul unor părinți virtuoși și de neam bun. Faima despre viața duhovnicească înaltă a călugărilor din „Mănăstirea lui Agapie”, trecând de hotarele Moldovei și chiar dincolo de Carpați, atrăgea pe mulți iubitori de Hristos.

Cuviosul, ascultându-și chemarea lăuntrică și purtând întru sine frica de Dumnezeu, vine aici cu dorința de a urma calea cea strâmtă și mult bătătorită de sihaștrii cei din veac. Mult s-a minunat văzând viața de aspră nevoință, rugăciunea și tăcerea părinților. Dar mai mult a fost cucerit de duhul dragostei celei nefățarnice.

Cu iubirea de Hristos în suflet și cu îndrăzneala cea bună fiind întrarmat, s-a făcut ucenic părinților. Învăța de la ei că ascultarea este mai mare decât toate și că numai cei curați cu inima pot intra în împărăția lui Dumnezeu, dar pentru a dobândi neprihănirea este nevoie de multă silință a firii. Pătrunde, cu vremea, tainele vieții duhovnicești, străduindu-se să se asemene părinților în osteneli, rugăciune și smerenie.

După îndelungă ascultare, ucenicul a luat pe umerii săi jugul cel bun al lui Hristos și, îmbrăcat fiind în chipul cel monahicesc, a primit numele de Rafael, care se tâlcuiește „Dumnezeu aduce vindecare”.

Cu nemăsurată râvnă se silea să dobândească, deopotrivă, toate virtuțile și, astfel, s-a făcut locaș al tuturor bunătăților duhovnicești, încât toți luau aminte la el, căutând să-l urmeze. Viața de nevoință a acestui purtător de Dumnezeu este mult învăluită în taină.

Dar se știe că părinții de la Agapia țineau o rânduială a locului de la care nu s-a abătut nici ascultătorul monah Rafael. Călugării viețuiau în obște, iar cine era întărit și râvnea la viața cea liniștită a pustiei, cu binecuvântare, pleca să se nevoiască în sihăstrie împreună cu un bătrân, mai târziu, poate, și singur. Munții sunt martori tăcuți ai nevoințelor Sfinților.

La tot pasul apar tainițe potrivite nevoinței. Stânci scobite, peșteri, poieni însorite, obcini unde pădurea începe să dispară, au fost întotdeauna locuite de sihaștri. Această cale binecuvântată a urmat-o și fericitul Rafael, care, asemenea unui vultur în înălțimi, s-a însingurat în inima muntelui. Pustnicii, acele făclii strălucitoare ce au luminat cu viața lor îngerească pustietatea muntelui, i-au dezvăluit tainele lucrării duhovnicești săvârșite cu mintea.

Dar desăvârșita călăuză i-a fost liniștea cea sfântă spre aflarea celor cerești, iar prin rugăciunea curată s-a ridicat mai presus de cele pământești și a văzut slava lui Dumnezeu, cât i-a fost îngăduit.

Rodul ostenelilor sihăstrești și ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, care cu anevoie pot fi înfățișate în cuvânt. Dumnezeu cel iubitor de oameni, Care vrea mântuirea tuturor, a rânduit ca să fie îndrumător al fraților din obște, căci, prin viața sa îngerească și prin înțelepciunea cea mai presus de fire, pricinuia tuturor uimire.

În Condica Sfântă și în pomelnicele vechi este numit „Fericitul Stareț Rafael”.

Toți îl priveau ca pe o icoană a virtuților. Sfeșnic de lumină era sihaștrilor, dar și părinte iubitor creștinilor din satele Moldovei care veneau la el ca la un liman, pentru rugăciuni, tămăduiri și ajutor în tot felul de nevoi, în vreme de pace sau de cumpănă pentru țară.

După trecerea din lumea aceasta, ucenicii, cunoscându-i viața și nevoințele și văzând minunile care se făceau la mormântul său, i-au dezgropat trupul pe care l-au aflat bine mirositor. A fost așezat în biserică spre închinare.

Odor de mare preț era pentru Moldova, pentru că veneau credincioșii să se închine la sfintele sale moaște, mai ales la hramul Mănăstirii Neamț, când avea loc pelerinajul la Mănăstirile Neamț, Agapia și Secu.

La Agapia Veche acest pelerinaj continuă și azi, cu toate că trupurile întregi ale Sfinților au fost tăinuite din pricina vitregiei vremurilor.

Sfântul Cuvios Partenie

Sfântul Partenie, părintele cel sfânt și minunat, vrednic urmaș al sihaștrilor din Munții Agapiei, a viețuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea.

Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care a cunoscut mulți călugări cu înaltă viață duhovnicească din Moldova, îl numără pe Cuviosul Partenie printre Sfinții români cărora le-a văzut viața și traiul. Ucenic al starețului Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinților, primește din mâinile acestuia tunderea în schima monahală.

Cât a stat în viața de obște, cât s-a nevoit în sihăstrie, nu putem ști. Tradiția spune despre el că a sihăstrit în muntele Scaunele, după pilda părinților de odinioară.

Nevoința lor era aceasta: ziua se rugau în singurătate, mai ales citind Psaltirea, pe care o știau pe dinafară, iar la apusul soarelui gustau puțin din pâine și legume fierte, după care toată noaptea se nevoiau, rostind cu mintea rugăciunea lui Iisus, iar cu mâinile împletind coșuri.

Ațipeau doar câte puțin când oboseau, în lavițe (scaune), așezate între trunchiurile de brazi. Această nevoință continua fără întrerupere până dimineața. Ucenicii duceau coșurile la târg, unde le vindeau, iar cu banii astfel câștigați, cumpărau hrană și cele necesare traiului pustnicesc. De la aceste „scaune” muntele și poiana au primit numele de Scaunele.

Părintele Partenie este și el numărat în rândul egumenilor Agapiei. Mulți călugări și pustnici s-au mântuit prin rugăciunea și povățuirea sa blândă.

Era luminat și plin de toată înțelepciunea, că, având dragoste de Sfintele Scripturi și de cărțile Sfinților Părinți, s-a îngrijit ca frații din obște să nu fie lipsiți de aceste comori neprețuite în vremuri când cu anevoie și cu mare cheltuială se dobândeau. Avea darul tămăduirii și alunga demonii din cei îndrăciți. Pentru viața sa sfântă, dintotdeauna a fost cinstit de călugări și de credincioși.

Mărturie a viețuirii sale sfinte și minunate este și faptul că, după moarte (pe la anul 1660), trupul i-a fost găsit nestricat. Cu adâncă evlavie și nădejde veneau să se închine la sfintele sale moaște călugări și credincioși de pretutindeni.

Sfintele moaște ale Cuviosului Partenie au fost tăinuite, poate, odată cu ale Cuviosului Rafael. Acești doi mai luminători ai călugărilor întregesc șirul părinților din veac, ce s-au sfințit prin mari nevoințe în „Mănăstirea lui Agapie” și în împrejurimile ei.

Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar, glas 5

Următori și împlinitori ai Evangheliei lui Hristos, Cuvioșilor Părinți Partenie și Rafail, sihaștrii prealuminați ai munților Moldovei; ostenindu-vă cu postul și cu rugăciunea, ați dobândit de la Dumnezeu aripi ale sufletului vostru, pentru aceasta vă rugăm să ne trimiteți de la Hristos milă și har celor ce prăznuim cu dragoste pomenirea voastră!

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un lemn

(21 iulie)

Această preafrumoasă icoană a Născătoarei de Dumnezeu a fost descoperită, prin minune dumnezeiască, în secolul al XVI-lea, în scorbura unui stejar unde, mai târziu, a fost construită Mănăstirea Dintr-un Lemn. La povățuirea Maicii Domnului, din lemnul acestui copac s-a clădit biserica de lemn a mănăstirii, care i-a dat, astfel, numele.

Icoana este de proveniență bizantină și, după tradiție, a fost pictată înainte de căderea Constantinopolului în mâinile necredincioșilor în anul 1453, după modelul unei icoane zugrăvite de Sfântului Apostol Luca. Ea se aseamănă cu icoana Grabnic ascultătoarea de la Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos. Nu se știe cum a ajuns în scorbura stejarului, dar, de la descoperirea icoanei și până acum, Maica Domnului săvârșește prin ea nenumărate minuni.

Una dintre aceste minuni s-a petrecut în anul 1714, în ziua cinstitului Praznic al Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, când Sfântul și slăvitul Voievod Constantin Brâncoveanu pătimea moarte mucenicească la Constantinopol, împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache. La acea vreme, Păuna doamna, soția voievodului Ștefan Cantacuzino, se afla la slujbă în biserica Mănăstirii Dintr-un Lemn. Această doamnă, cu soțul ei și tatăl aceluia, urzise intrigi și mărturii mincinoase, ca să stârnească mânia sultanului împotriva Sfinților Brâncoveni. Aflându-se, deci, la Dumnezeiasca Liturghie, în chiar ceasul în care Sfinții Brâncoveni au primit cununa muceniciei, ea a văzut dintr-o dată în icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Împărătese, ca, printr-o fereastră deschisă, întreaga priveliște cumplită a martiriului lor, din care pricină a căzut la pământ, strigând cu mare spaimă, și și-a pierdut mintea, primind astfel pedeapsă pentru nelegiuirile ei.

Maica Domnului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn a mai săvârșit și alte minuni. Astfel, în mai multe rânduri, unora dintre închinători nu le-a îngăduit să intre în biserică și să-i sărute icoana, oprindu-i cu o putere nevăzută, din pricina păcatelor lor mari și nemărturisite, iar ei, înfricoșându-se și smerindu-se pentru o mustrare ca aceasta a Născătoarei de Dumnezeu, s-au spovedit și au părăsit calea păcatului, primind tămăduire sufletească de la Preacurata Fecioară și apoi au intrat fără opreliște în sfântul lăcaș, cinstind icoana făcătoare de minuni.

Prin această icoană de o frumusețe aleasă, Împărăteasa cerului și a pământului a vindecat pe mulți bolnavi, a dăruit prunci familiilor care nu puteau avea copii, i-a adus la pocăință pe păcătoși, a ocrotit mănăstirea sa și întregul ținut al Vâlcii. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 29 septembrie 2025, hotărât înscrierea în calendar a zilei de 21 iulie ca zi de cinstire a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un lemn.

TROPAR, glasul 1:

Mijlocitoare a vindecărilor și a darurilor dumnezeiești s-a arătat, Născătoare de Dumnezeu, cinstită icoana ta cea făcătoare de minuni, ceea ce ești chivot înmiresmat al Cuvântului, bucurie și mângâiere celor ce preamăresc binefacerile tale și se închină chipului tău, grăind: Slavă fecioriei tale! Slavă negrăitei tale purtări de grijă! Slavă minunilor tale, ceea ce ești cu totul fără prihană!

CONDAC

Glasul al 8-lea, podobie: Apărătoare Doamnă…

Mănăstirea Dintr-un Lemn adăpostește sfânta ta icoană, Stăpână preacinstită, și se bucură de mila ta cea bogată, că izvor de minuni li se arată al tău chip celor ce ocrotirea ta o cer, zicând: Bucură-te, Fecioară, Grabnic ascultătoare!