sfantul-ilie.ro

iulie 2026 · Lectura zilei

21 iulie

marți · Semilună în creștere

†) Sf. Cuv. Rafael și Partenie, de la Agapia Veche; Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul; Sf. Proroc Iezechiel

Ap. 1 Corinteni 10, 5-12 · Ev. Matei 16, 6-12

Apostolul

Ap. 1 Corinteni 10, 5-12

Dar cei mai mulți dintre ei nu au plăcut lui Dumnezeu, căci au căzut în pustie. Și acestea s-au făcut pilde pentru noi, ca să nu poftim la cele rele, cum au poftit aceia; Nici închinători la idoli să nu vă faceți, ca unii dintre ei, precum este scris: "A șezut poporul să mănânce și să bea și s-au sculat la joc"; Nici să ne desfrânăm cum s-au desfrânat unii dintre ei, și au căzut, într-o zi, douăzeci și trei de mii; Nici să ispitim pe Domnul, precum L-au ispitit unii dintre ei și au pierit de șerpi; Nici să cârtiți, precum au cârtit unii dintre ei și au fost nimiciți de către pierzătorul. Și toate acestea li s-au întâmplat acelora, ca preînchipuiri ale viitorului, și au fost scrise spre povățuirea noastră, la care au ajuns sfârșiturile veacurilor. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 16, 6-12

Iar Iisus le-a zis: Luați aminte și feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor. Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: Aceasta, pentru că n-am luat pâine. Dar Iisus, cunoscându-le gândul, a zis: Ce cugetați în voi înșivă, puțin credincioșilor, că n-ați luat pâine? Tot nu înțelegeți, nici nu vă aduceți aminte de cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, și câte coșuri ați luat? Nici de cele șapte pâini, la cei patru mii de oameni, și câte coșuri ați luat? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor. Atunci au înțeles că nu le-a spus să se ferească de aluatul pâinii, ci de învățătura fariseilor și a saducheilor.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26