Voscreasna Învierii · a 7-a · Utrenie

Ev. Ioan 20, 1-10

Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric, și a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus. Deci a ieșit Petru și celălalt ucenic și veneau la mormânt. Și cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Și, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit și Simon-Petru, urmând după el, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile puse jos, Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut. Căci încă nu știau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morți. Și s-au dus ucenicii iarăși la ai lor.

Apostolul

Ap. Romani 15, 1-7

Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu căutăm plăcerea noastră. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că și Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: "Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea". Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde. Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alții, după Iisus Hristos, Pentru ca toți laolaltă și cu o singură gură să slăviți pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, primiți-vă unii pe alții, precum și Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 9, 27-35

Plecând Iisus de acolo, doi orbi se țineau după El strigând și zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii și Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră, fie vouă! Și s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Iar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Și fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat așa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor.

Din Evangheliar

Ev. Tit 3, 8-15

Vrednic de crezare este cuvântul, și voiesc să adeverești acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune și de folos oamenilor. Iar de întrebările nebunești și de înșirări de neamuri și de certuri și de sfădirile pentru lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și deșarte. De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, Știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguiește-te să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, și pe Apollo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. Să învețe și ai noștri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. Te îmbrățișează toți care sunt cu mine. Îmbrățișează pe cei ce ne iubesc întru credință. Harul fie cu voi cu toți! Amin.

Ev. Ioan 17, 1-13

Acestea a vorbit Iisus și, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

Sinaxar

Sfânta Cuvioasă Macrina

Sfânta Macrina, Sora Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa, s-a născut în anul 327, primind la botez numele bunicii sale.

A primit o educație aleasă de la mama ei, Emilia, care era o bună creștină. Tatăl ei, Vasile dorea ca fiica sa să își întemeieze o familie prin Taina Nunții, însă tânărul cu care trebuia să se căsătorească Sfânta Macrina a murit la scurt timp după logodnă, fapt pentru care sfânta a refuzat să se se mai căsătorească, închinându-și viața în totalitate lui Dumnezeu.

Îmbrățișează viața monahală (în vremurile acelea viața monahală se putea desfășura în sânul familiei), transformând astfel casa părintească într-un adevărat loc de asceză.

Până când frații ei au ajuns la vârsta maturității, Sfânta Macrina s-a dedicat creșterii și educării lor, apoi, împreună cu mama ei, cu alte câteva rude și foste servitoare s-au retras la o proprietate din Pont, unde au întemeiat o comunitate cu viața de obște, a cărei cârmuitoare a fost Sfânta Macrina până când sufletul ei a plecat la Domnul, în anul 379.

Tropar, glasul 8

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Macrina, duhul tău.

Sfântul Cuvios Die

Sfântul Cuvios Die s-a născut în Antiohia Siriei din părinți binecredincioși. Din tinerețe s-a retras în pustiu închinând-și viața lui Dumnezeu.

Pentru viața sa curată Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Împăratul Teodosie al II-lea (408-450), apropiat al cuviosului Die, a ridicat o mănăstire lângă chilia sfântului. Patriarhul Attic al Constantinopolului (405 – 425) l-a hirotonit preot și l-a numit stareț al mănăstirii ridicate de împăratul Teodosie. A trecut la cele veșnice în anul 430.

Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.

Sfântul Serafim a fost un ascet rus care a viețuit în Mănăstirea Sarov din Rusia. Este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți din lumea ortodoxă, mare făcător de minuni, cultul său luând amploare în secolul XX. Data sa de prăznuire este 2 ianuarie, iar în alte biserici și 19 iulie, ziua aflării moaștelor sale.

Cuviosul Serafim s-a născut în anul 1759, în 19 iulie, în orașul Kursk, din Rusia, având părinți binecredincioși, Isidor și Agafia. A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 până în 1804, a trăit singur în pădure, păzind în amănunt rânduiala Sfântului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o în setea lui neobosită de a citi cărțile Sfinților Părinți.

În pădure, Sfântul Serafim locuia în tovărășia animalelor sălbatice: urși, lupi, vulpi, care se obișnuiseră să ia hrana din mâna lui. Din ispita diavolului, Sfântul Serafim a fost bătut rău de tâlhari și a fost găsit fără cunoștință în coliba lui din pădure. Vindecat de răni, între anii 1804-1807 a primit rânduiala de viață a stâlpnicilor și a petrecut o mie de zile și de nopți, rugându-se în genunchi, pe o piatră, în inima pădurii, îndurând ierni grele.

Mai apoi, vreme de mulți ani, a stat zăvorât în chilia lui din mănăstire, fără pat și fără căldură, având ca pravilă – rostirea rugăciunii lui Iisus, iar ca citire săptămânală – cele patru Evanghelii. Duminica se împărtășea cu Sfintele Taine, pe care i le aducea un preot în chilia sa.

În urma unei vedenii în care i s-a arătat Maica Domnului, însoțită de Sfinții Petru al Alexandriei și Clement al Romei, Sfântul Serafim a primit darul de a povățui suflete ca părinte duhovnicesc (stareț) și a început să primească pe credincioși la chilia sa. Îi întâmpina întotdeauna rostind cuvintele: „Bucuria mea!”, și îi învăța că scopul vieții creștine este „dobândirea Duhului Sfânt”. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat în rugăciunea neîncetată, Se arată prin venirea Duhului Sfânt, iar Duhul și Fiul, împreună, îl duc pe cel ce se roagă la apropierea de Tatăl.

Mărturia lucrării de împărtășire din lumina dumnezeiască, așa cum a cunoscut-o Sfântul Serafim, este descrisă în cartea lui Nicolae Motovilov: Viața Sfântului Serafim de Sarov. Motovilov îi spuse Cuviosului Serafim: „Și totuși, eu nu înțeleg cum pot să am siguranța că sunt în Duhul Sfânt. După care semne pot eu să cunosc singur că harul Sfântului Duh se află în mine?”.

Părintele Serafim spuse: ,,Iată, acum, suntem amândoi în harul Sfântului Duh… Dar de ce nu mă privești?”. ,,Părinte, nu pot să te privesc. Ochii sfinției tale aruncă fulgere de lumină. Fața sfinției tale e mai arzătoare decât soarele și mă dor ochii”. Și Cuviosul Serafim urmă: ,,Te afli în plinătatea Sfântului Duh, altfel n-ai putea să mă vezi în starea aceasta”.

Apoi i-a spus șoptit: ,,Mulțumește lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui către noi. Vezi, în adâncul inimii m-am îndreptat către Dumnezeu, zicând: Doamne, fă pe omul acesta vrednic să vadă, cu ochii lui trupești, arătarea Preasfântului Duh. Și iată, Dumnezeu a auzit rugăciunea smeritului Serafim… Dar bine, de ce nu te uiți la mine? Nu-ți fie teamă, Dumnezeu este cu noi…”.

,,Încurajat, încercai să ridic ochii și o spaimă sfântă îmi cuprinse toată ființa. Închipuiți-vă fața unui om care vă vorbește din mijlocul soarelui; îi vezi mișcarea buzelor, înfățișarea ochilor, îi auzi glasul, simți că te ține de umeri, dar nu-i vezi nici brațele, nu vezi nici trupul tău, nici al celui ce-ți vorbește, ci vezi numai o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare, luminând întinsul zăpezii, până departe, împrejur, luminând fulgii de zăpadă, care nu încetau să cadă peste mine și peste marele stareț”.

Și Părintele Serafim urmă: ,,Dacă numai presimțirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastră de atâta mângâiere și atâta înviorare, ce vom spune de bucuria însăși, care este pregătită în ceruri, tuturor celor ce plâng aici pe pământ? Și dumneata, dragul meu, ai plâns destul în viața pământească.

Dar, iată, cu câtă bucurie te mângâie Dumnezeu… Dar acum e vremea luptelor, a strădaniilor neîncetate, e vremea dobândirii unor puteri din ce în ce mai mari, ca să creștem ,,până la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (cf. Efeseni 4, 13). Atunci, însă, bucuria aceasta, pe care o simțim acum în parte și într-un timp scurt, se va arăta în toată plinătatea ei și ne va covârși toată ființa cu desfătări negrăite, pe care nimeni nu va mai putea să le ia de la noi”.

Cuviosul Serafim a întemeiat mănăstirea de maici de la Diveevo, apoi a răposat cu pace în ziua de 2 ianuarie a anului 1833. Prima aflare a moaștelor sale a avut loc cu prilejul trecerii lui în rândul Sfinților, în anul 1903, la 19 iulie, dată care a devenit a doua lui zi de prăznuire.

În anul 1926, pe vremea prigoanei ateiste, mănăstirea Diveevo a fost desființată, iar moaștele Cuviosului au fost ascunse de atei, spre a opri pelerinajele prin care credința se întărea. Ele au fost descoperite din nou în anul 1991 și au fost așezate la Diveevo, unde mulțimi de credincioși din toată lumea vin spre a-l cinsti.

Sfântul Serafim a rămas în conștiința credincioșilor ortodocși ca un mare părinte duhovnicesc, lucrător al rugăciunii neîncetate, purtător de har și făcător de minuni.

Un fragment din moaștele Sfântului Serafim de Sarov se află la Biserica „Sfântul Nicolae”-Tabacu din București.

Tropar, glasul 4:

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.