sfantul-ilie.ro

iulie 2026

7 iulie

marți · Semiluna în scădere

†) Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel

Se fac nunți · se fac parastase

Ap. 1 Corinteni 1, 1-9 · Ev. Matei 13, 24-30

Apostolul

Ap. 1 Corinteni 1, 1-9

Pavel, chemat apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Sostene, Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfințiți în Iisus Hristos, celor numiți sfinți, împreună cu toți cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, și al lor și al nostru: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus. Căci întru El v-ați îmbogățit deplin întru toate, în tot cuvântul și în toată cunoștința; Astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi, Încât voi nu sunteți lipsiți de nici un dar, așteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Care vă va și întări până la sfârșit, ca să fiți nevinovați în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la împărtășirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 13, 24-30

Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăția cerurilor omului care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină printre grâu și s-a dus. Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânță bună în țarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voiești deci să ne ducem și s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeți odată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună și grâul și neghina, până la seceriș, și la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în jitnița mea.

Sinaxar

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi

În zilele împăratului Dioclețian (284-305), era un creștin pe nume Dorotei, cu soția sa, Eusebia, care, fiindcă nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod pântecelui, făgăduind să-l dăruiască Domnului pe copilul ce se va naște.

Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor și au născut prunc de parte femeiască, în ziua Duminicii, pentru care pricină au numit-o Chiriachi (pentru că în limba greacă Ziua Domnului adică Duminica, se spune Chiriachi).

Și au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră să o dăruiască lui Dumnezeu. Dar, pe când Sfânta Chiriachi era de 16 ani, păgânul împărat Dioclețian a pornit prigoană împotriva creștinilor. Atunci au fost pârâți părinții Sfintei, împreună cu ea, că sunt creștini.

Deci, au venit slujitorii împărătești și, luându-i pe toți trei, au despărțit pe fecioară de părinții ei. Pe bătrâni i-au dus la Melitene în Armenia, unde au pătimit pentru Hristos de la dregătorul Iustus, iar pe frumoasa Chiriachi au trimis-o în lanțuri, la cezarul Maximian Galeriu (293-311), în Nicomidia.

Acesta, cercetând pe frumoasa fecioară și văzând statornicia ei în credință, a poruncit să fie crunt bătută. Sfânta a primit, în tăcere, cumplitele lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere. Văzând prigonitorul că nu izbutește să înduplece pe tânăra creștină să se lepede de credința ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarian al Bitiniei.

Și, venind acesta la judecată chiar în capiștea idolească, mai înainte de a începe el să o întrebe pe Chiriachi, s-a făcut un mare cutremur de pământ, idolii au căzut și s-au prefăcut în pulbere și însuși Ilarian și-a aflat, acolo, moartea.

Peste câtva timp, a venit un alt dregător, care, aflând pe fecioară în temniță, a poruncit să se aprindă un foc mare și Sfânta să fie aruncată în flăcări. Și, începând atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia și a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămată. A fost, apoi, aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simțind sfințenia ei, se gudurau ca mieii.

Mulți păgâni, văzând lucrul acesta, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înțelegând că nimic nu izbutește, a poruncit ca Sfânta să fie scoasă din cetate și ucisă. Și, luând-o slujitorii, au scos-o afară din cetate, ca să-i taie capul, în ziua de 7 iulie din anul 303. Iar Sfânta a cerut voie să se roage.

După ce s-a rugat, a povățuit pe creștinii care îi urmaseră să mărturisească și ei credința. Apoi, culcându-se pe pământ, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Și ostașii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul și văzând-o deja moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dumnezeiesc, zicând: „Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu”. Atunci ostașii și cei ce erau de față au crezut în Hristos.

Moaștele Sfintei au fost îngropate cu evlavie de către creștini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni. Prin voia lui Dumnezeu și purtarea de grijă a episcopului Iacob Stamati al Hușilor, în anul 1763, o mână din sfintele ei moaște a fost adusă de la Marea Lavră din Muntele Athos și așezată în biserica Mănăstirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Huși, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Hușilor, Sfânta devenind ocrotitoare a acestei eparhii.

Pentru rugăciunile ei, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar, glasul 4:

Mielușeaua Ta, Iisuse, Chiriachi, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Sfântul Cuvios Toma din Maleon

Capul Maleo se află în sud-estul Greciei despărțind golful Argolic de cel Laconic, loc periculos pentru corăbieri. În vechime se afla acolo un templu al zeului Apolon.

Preacuviosul Toma Maleotul (sec. X) a fost un ostaș cinstit de toți cei ce-l cunoșteau. Iubirea pentru Hristos l-a îndemnat însă să părăsească lumea și astfel a îmbrăcat haina smereniei călugărești și s-a dus în pustie.

Dumnezeu a binecuvântat rugăciunea și nevoințele sale prin învrednicirea cu darul tămăduirilor minunate.

Tropar, glasul 8:

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Toma, duhul tău.

Sfântul Mucenic Evanghel, Episcopul Tomisului

Sfântul Evanghel, ucenic al Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie), este primul episcop atestat documentar în Episcopia de Tomis (Constanța), situată în regiunea Dacia Pontica (Scythia Minor, sau Dobrogea). A păstorit credicioșii de la Gurile Dunării spre sfârșitul secolului al III-lea.

Sfântul Evanghel a convertit la creștinism mulți păgâni din Dacia Pontica to Christianity. Este menționat în relatarea martiriului Sfinților Epictet și Astion (8 iulie), unde este descris ca întemeietor al Bisericii din această regiune. Sfântul Evanghel i-a botezat pe părinții după trup ai Sfinților Epictet și Astion după ce preotul Bonosus i-a convertit la creștinism.

Se crede că Sfântul Evanghel a fost martirizat în timpul persecuției lui Dioclețian (284-305).


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26