Apostolul
Ap. Romani 2, 28-29; 3, 1-18
Romani 2, 28-29
Pentru că nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup, este tăiere împrejur; Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.
Romani 3, 1-18
Care este deci întâietatea iudeului și folosul tăierii împrejur? Este mare în toate privințele. Întâi, pentru că lor li s-au încredințat cuvintele lui Dumnezeu. Căci ce este dacă unii n-au crezut? Oare necredința lor va nimici credincioșia lui Dumnezeu? Nicidecum! Ci Dumnezeu se vădește în adevărul Său, pe când tot omul întru minciună, precum este scris: "Drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu". Iar dacă nedreptatea noastră învederează dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu care aduce mânia? - Ca om vorbesc. Nicidecum! Căci atunci cum va judeca Dumnezeu lumea? Căci dacă adevărul lui Dumnezeu, prin minciuna mea, a prisosit spre slava Lui, pentru ce dar mai sunt și eu judecat ca păcătos? Și de ce n-am face cele rele, ca să vină cele bune, precum suntem huliți și precum spun unii că zicem noi? Osânda aceasta este dreaptă. Dar ce? Avem noi vreo precădere? Nicidecum. Căci am învinuit mai înainte și pe iudei, și pe elini, că toți sunt sub păcat, După cum este scris: "Nu este drept nici unul; Nu este cel ce înțelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este. Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de viperă este sub buzele lor; Gura lor e plină de blestem și amărăciune; Iuți sunt picioarele lor să verse sânge; Pustiire și nenorocire sunt în drumurile lor; Și calea păcii ei nu au cunoscut-o; Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor".
Sfânta Evanghelie
Ev. Matei 6, 31-34; 7, 9-11
Matei 6, 31-34
Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.
Matei 7, 9-11
Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere pește, oare el îi va da șarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?
Sinaxar
Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian
Au fost ostași în armata romană de la Dunăre și își îndeplineau slujirea ostășească în cetatea Durostorum, astăzi Silistra, pe vremea împăratului Dioclețian (284-305).
În anul 298, cezarul Maximian Galeriu a îndepărtat din armată pe ostașii creștini, arestându-i și persecutându-i până la moarte. Când a venit Maximian Galeriu în cetățile de la Dunăre, Sfinții ostași Nicandru și Marcian au mărturisit împreună cu alți trei ostași, Pasicrat, Valention, Isihie, și cu veteranul Iuliu că sunt creștini, fiind aruncați în închisoare din porunca împăratului.
Din nou au fost cercetați, îndemnați și apoi siliți să se lepede de Hristos. Dar ei, nevrând să se lepede de Mântuitorul, au fost bătuți și chinuiți în felurite chipuri.
Au rămas statornici în credința Domnului nostru Iisus Hristos, iar împăratul Maximian Galeriu, văzând că nu-i poate îndupleca să se închine zeilor, a poruncit să li se taie capetele Sfinților Nicandru și Marcian în 8 iunie, primind astfel de la Hristos cununa muceniciei.
Troparul, glasul 4:
Mucenicii Tăi, Doamne, Nicandru si Marcian, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat
Sfântul Mare Mucenic Teodor a pătimit pentru Hristos de la păgânul împărat Lichinie, în cetatea Eracliei, unde era voievod.
Vremea sfârșitului său a fost în opt zile ale lunii februarie, iar în această lună și zi se cinstește aducerea cinstitelor lui moaște din cetatea Eracliei în Evhaita, patria lui.
Pentru că așa i-a zis el lui Uar, slugii sale, care a privit la pătimirea sa și a scris-o pe aceea: „Trupul meu să-l pui în Evhaita, în stăpânirea strămoșilor mei”.
Deci cel ce va voi să știe toate cele despre acest sfânt, să citească pătimirea lui cea scrisă pe larg și pusă în ziua de opt februarie. Iar noi să pomenim aici o minune care s-a făcut de icoana lui și pentru care Sfântul Anastasie Sinaitul și Sfântul Ioan Damaschin ne încredințează. Acea minune a fost astfel:
Departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de pași, era un loc care se numea Carsat, unde era biserica Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat.
Și când au luat saracinii locul acela în stăpânirea lor și au început a locui acolo, mulți dintre dânșii au intrat în biserica mucenicului și au întinat-o cu toate necurățiile, pentru că au băgat în ea dobitoacele lor, femeile și copiii și făceau acolo multe păcate trupești spurcate și urâte.
Și acolo, pe un perete, era pictat chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor, iar într-o zi oarecare, șezând mulți saracini și vorbind în biserica aceea, unul dintre dânșii a luat un arc și o săgeată și, încordând arcul, a săgetat în acel chip și a nimerit cu săgeata în umărul drept al sfântului și îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu.
Și văzând saracinii această minune, s-au mirat, însă n-au ieșit din biserică, ci locuiau în ea și își săvârșeau necurățiile după obiceiul lor cel spurcat.
Și erau cei ce locuiau acolo douăzeci de saracini, fiecare având femeile și copiii lor; și în puține zile toți au pierit cu moarte amară, fiind loviți fără de veste. Iar cei ce locuiau afară din biserică, toți au rămas sănătoși în acea vreme. Și spune Cuviosul Anastasie Sinaitul despre acea icoană, că a văzut-o el însuși și era pe ea semnul sângelui ce cursese din rană.
Această minune a fost spre înfricoșarea saracinilor necredincioși, iar nouă credincioșilor spre învățătură, ca să știm că suntem datori a cinsti sfintele icoane, căci prin ele se fac minuni și lucrează minunat darul Dumnezeului nostru.
Tropar, glasul 4:
Cu numirea oștirii celei adevărate, purtătorule de chinuri, al cerescului împărat, voievod preabun te-ai făcut, Sfinte Mare Mucenice Teodore. Căci cu armele credinței te-ai oștit înțelepțește și ai biruit cetele demonilor și purtător de biruință viteaz te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credință pururea te fericim.