sfantul-ilie.ro

iunie 2026

3 iunie

miercuri · Lună în scădere

Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și Paula fecioara

Harți

Nu se fac nunți · se fac parastase

Ap. Romani 1, 18-27 · Ev. Matei 5, 20-26

Apostolul

Ap. Romani 1, 18-27

Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea și peste toată nedreptatea oamenilor care țin nedreptatea drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire, așa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor și inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni. Și au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios și al păsărilor și al celor cu patru picioare și al târâtoarelor. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăției, după poftele inimilor lor, ca să-și pângărească trupurile lor între ei, Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s-au închinat și au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci și femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea și bărbații lăsând rânduiala cea după fire a părții femeiești, s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea și luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 5, 20-26

Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor. Ați auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, până ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului, și judecătorul slujitorului și să fii aruncat în temniță. Adevărat grăiesc ție: Nu vei ieși de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.

Sinaxar

Sfântul Mucenic Luchilian

Sfântul Mucenic Luchilian a fost mult timp preot păgân la templul din Nicomidia (Asia Mică). Înțelegând că învățătura păgână, în slujba căreia se afla, este greșită, a primit sfântul botez, darul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Prin învățătura sa, Luchilian a adus și pe alți păgâni pe calea credinței creștine. Pentru aceste fapte, el a fost descoperit de către păgâni și dus înaintea judecătorului și conducătorului Nicomidiei, Silvian, în timpul persecuției creștinilor poruncite de împăratul Aurelian (270-275).

Pentru că a refuzat propunerile lui Silvian de a se întoarce la păgânism, Luchilian a fost supus la numeroase suplicii, după care l-au întemnițat. Aici a mai cunoscut încă patru tineri întemnițați: Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie, pe care i-a întărit în dreapta credință și în suportarea chinurilor.

După câteva zile au fost aruncați într-un cuptor înroșit, însă Bunul Dumnezeu a revărsat peste ei mila Sa și au ieșit nevătămați din cuptor. Văzând această minune, Silvian i-a trimis în orașul Vizantia. Aici, Claudie, Ipatie, Pavel și Dionisie au primit moarte martirică prin sabie, iar Sfântul Luchilian a fost spânzurat pe cruce.

Sfânta Paula

Trupurile lor au fost îngropate cu cinste de o fecioară din Nicomidia, pe nume Paula.

Aceasta rămăsese orfană de ambii părinți. Toată averea pe care o moștenise a folosit-o pentru a-i ajuta pe cei întemnițați cu hrană, haine și medicamente.

După îngroparea mucenicilor, Paula s-a întors în Vizantia pentru a propovădui învățătura creștină și pentru a ajuta pe cei nevoiași, însă, fiind prinsă de păgâni și dusă la judecată, a fost chinuită, primind în cele din urmă moarte martirică.

Tropar, glasul 4:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26