Sfântul Mucenic Vasilisc
Sfântul Vasilisc, originar din satul Humialon, din Eparhia Amasiei, a trăit în timpul împăratului Maximian (286-305) și a fost nepotul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron.
Vasilisc a fost închis împreună cu Eutropie și Cleonic, ostași și prieteni cu Sfântul Teodor Tiron.
Aceștia doi au pătimit moarte martirică pentru Hristos, însă Vasilisc a rămas în temniță, după care a fost eliberat. Pentru că a început să predice Evanghelia lui Hristos, păgânii l-au prins din nou, la porunca guvernatorului Agripa.
Când era dus spre Comane, în satul Dacnon, ostașii au poposit la o femeie, Traiani. Pe Sfântul Vasilisc, aceștia l-au legat de un paltin uscat care, în chip minunat a înfrunzit.
Ajunși în Comane, Sfântul a fost dus înaintea guvernatorului, dar a refuzat să aducă jertfă idolilor. Pentru că s-a rugat, Dumnezeu a trimis foc din cer și a ars templul și statuia idolului Apolon. Plin de mânie, guvernatorul Agripa a poruncit să-i fie tăiat capul Sfântului Mucenic Vasilisc.
Troparul, glas 4: Mucenicul Tău, Doamne, Vasilisc, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic
Biserica noastră pomenește astăzi 22 mai, pe Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic, întrunit la Constantinopol în anul 381.
150 de episcopi s-au aflat, de la începutul lunii mai și până pe 9 iulie în capitala imperiului, la chemarea împăratului Teodosie cel Mare, pentru a restabili ordinea și liniștea în Biserică. Tulburarea era provocată de o învățătură ce nega dumnezeirea, egalitatea și deoființimea Sfântului Duh cu Tatăl și cu Fiul. Prin strădania acestor Sfinți Părinți, Biserica a consolidat victoria Ortodoxiei, obținută încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Ei au completat Crezul cu ultimele 5 articole.
Trecuse mai bine de jumătate de veac de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învățătură de credință. Disputele teologice, însă, continuau. O serie de sinoade locale a trebuit să răspundă provocărilor vremii și vocilor care reluau așa-numitele „dispute trinitare“. Atât acest sinod, cât și primul au condamnat mai degrabă învățături greșite decât persoane.
Între episcopii participanți s-a aflat și cel de la Tomis, pe nume Terentius. Președinția Sinodului a fost ținută, după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârșitul lunii mai, de Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului. După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz – probabil la 30 iunie – președinția sinodului a revenit lui Nectarie, noul episcop de Constantinopol.
Lucrările sinodului s-au încheiat la 9 iulie 381, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic datorită importantelor decizii dogmatice formulate și recunoscute unanim de întreaga Biserică.