Apostolul
Ap. Fapte 14, 6-18
Înțelegând, au fugit în cetățile Licaoniei: la Listra și Derbe și în ținutul dimprejur. Și acolo propovăduiau Evanghelia. Și ședea jos în Listra un om neputincios de picioare, fiind olog, din pântecele maicii sale și care nu umblase niciodată. Acesta asculta la Pavel când vorbea. Iar Pavel, căutând spre el și văzând că are credință ca să se mântuiască, A zis cu glas puternic: Scoală-te drept, pe picioarele tale. Și el a sărit și umbla. Iar mulțimile, văzând ceea ce făcuse Pavel, au ridicat glasul lor în limba licaonă, zicând: Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au coborât la noi. Și numeau pe Barnaba Zeus, iar pe Pavel Hermes, fiindcă el era purtătorul cuvântului. Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetății, aducând la porți tauri și cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu mulțimile. Și auzind Apostolii Pavel și Barnaba, și-au rupt veșmintele, au sărit în mulțime, strigând, Și zicând: Bărbaților, de ce faceți acestea? Doar și noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi, binevestind să vă întoarceți de la aceste deșertăciuni către Dumnezeu cel viu, Care a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt în ele, Și Care, în veacurile trecute, a lăsat ca toate neamurile să meargă în căile lor, Deși El nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi și timpuri roditoare, umplând de hrană și de bucurie inimile voastre. Și acestea zicând, abia au potolit mulțimile, ca să nu le aducă jertfă.
Sfânta Evanghelie
Ev. Ioan 7, 14-30
Iar la jumătatea praznicului Iisus S-a suit în templu și învăța. Și iudeii se mirau zicând: Cum știe Acesta carte fără să fi învățat? Deci le-a răspuns Iisus și a zis: Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cel care vorbește de la sine își caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat și nedreptate nu este în el. Oare nu Moise v-a dat Legea? Și nimeni dintre voi nu ține Legea. De ce căutați să Mă ucideți? Și mulțimea a răspuns: Ai demon. Cine caută să te ucidă? Iisus a răspuns și le-a zis: Un lucru am făcut și toți vă mirați. De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinți, și sâmbăta tăiați împrejur pe om. Dacă omul primește tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniați pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos? Nu judecați după înfățișare, ci judecați judecată dreaptă. Deci ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta pe care-L căutau să-L ucidă? Și iată că vorbește pe față și ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta e Hristos? Dar pe Acesta Îl știm de unde este. Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu știe de unde este. Deci a strigat Iisus în templu, învățând și zicând: Și pe Mine Mă știți și știți de unde sunt; și Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine și pe Care voi nu-L știți. Eu Îl știu pe El, căci de la El sunt și El M-a trimis pe Mine. Deci căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că nu venise încă ceasul Lui.
Sinaxar
Sfântul și Dreptul Iov
Sfântul și Dreptul Iov era originar din orașul Idumeea, la sud de Israel, spre Peninsula Arabică. Era din neamul lui Isav, nepotul lui Avraam. Tatăl său se numea Zaret, iar mama Vosora. A trăit cu aproximativ 1925 de ani înainte de Domnul nostru Iisus Hristos.
El a fost unealta de biruință asupra diavolului. Dumnezeu i-a îngăduit diavolului să-l supună pe Iov la felurite ispite. A fost prădat de hoți de toate averile sale, precum și de slujitori, iar copiii săi au murit sub dărâmăturile casei distruse de furtună.
Iov și-a sfâșiat haina și și-a tuns părul în semn de doliu. Satana aștepta ca Iov să cârtească împotriva lui Dumnezeu, dar s-a înșelat pentru că Iov a căzut la pământ pentru a se închina lui Dumnezeu.
Sfântul a binecuvântat pe Dumnezeu și în cele mai grele încercări în care ajunsese. Credința lui nu era fățarnică. Diavolul a adus asupra sa și lepră, încât el a trebuit să plece din mijloc oamenilor și să trăiască în afara orașului.
Dreptul Iov a suferit totul cu răbdare îngerească, fără să deznădăjduiască, biruind astfel ispitele diavolului. Dumnezeu pentru răbdarea și iubirea alesului Său, i-a întors îndoit tot ce avusese înainte (Iov 42, 10). Astfel, Iov a mai trăit încă 140 de ani, văzându-și urmașii până la al patrulea neam, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate (Iov 42, 16-17).
Troparul, glas 1:
Bogăția virtuților lui Iov văzând-o vrăjmașul drepților, a uneltit a o fura, și rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine și golindu-mă m-a robit. Deci mai înainte de sfârșit întâmpinându-mă, izbăvește-mă de cel viclean, Mântuitorule, și mă mântuiește.
Sfântul Mucenic Varvar
S-a săvârșit prin sabie în Tracia alături de ostașii Vah, Calimah și Dionisie (+ 362).
Pe când urâtorul de Dumnezeu, împăratul Iulian Paravatul, avea război cu un popor ce se numea Franci, a trimis împotriva lor pe voievodul Vach, în a cărui armată era un ostaș viteaz cu numele Varvar, cu credința creștin, însă în ascuns. Gătindu-se armatele din amândouă părțile la război, francii aveau un luptător tare, asemenea cu Goliat, care, ieșind înaintea armatei grecilor, chema la luptă deosebită pe cineva să se lupte cu dânsul și ocăra pe greci, deoarece nimeni din ostașii lor nu îndrăznea să iasă împotriva lui. Acel viteaz era înfricoșat la vedere, mare și puternic la trup.
Vach voievodul, știind vitejia fericitului Varvar, l-a chemat la sine și l-a întrebat: „Oare vei putea să ieși la luptă împotriva acelui mândru luptător, care se laudă în puterea sa?” Varvar, nădăjduind spre ajutorul Domnului său Iisus Hristos, în care credea, nu s-a lepădat, ci a ieșit întru întâmpinarea lui și, întrarmându-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a dus. Îmbrățișându-se cu vrăjmașul, l-a biruit și l-a ucis cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că i-a ajutat un înger al Domnului, care era pus lângă fericitul Varvar. Deci, s-au rușinat francii și s-au temut; iar grecii, căpătând îndrăzneală, au pornit asupra lor și i-au biruit până în sfârșit.
Deci, pentru o vitejie ca aceea, fericitul Varvar avea mare cinste între ostașii greci, fiind lăudat de împărat, care l-a și cinstit cu dregătoria de comit. După acea slăvită biruință asupra vrăjmașilor, voievodul Vach, aflându-se cu oastea sa în Tracia, a voit să aducă jertfă idolilor, dându-le mulțumire pentru acea biruință, pe care o socotea că i s-a dăruit, nu de la Hristos Dumnezeu, ci de la zeii săi cei deșerți, chemând și pe comitul Varvar la acele spurcate jertfe ca pe cel dintâi biruitor.
Sfântul Varvar s-a mărturisit că este creștin și s-a lepădat de idoli. Deci, voievodul a înștiințat de acestea pe împărat, care, aducând la sine pe ostașul lui Hristos, îl silea ca să jerfească idolilor. Iar el, nesupunându-se, a poruncit ca să-l pună la munci și să-i taie pântecele cu sabia, până ce i se vor vărsa măruntaiele pe pământ. Rugându-se sfântul, i s-a arătat îngerul, care, adunându-i cele dinlăuntru, le-a băgat iarăși la locul lor în pântece, și astfel a tămăduit pe mucenic, încât nu era nici o urmă de rană pe trup, izbăvindu-l de munci.
Văzând voievodul Vach o minune ca aceea, a crezut în Hristos împreună cu doi ostași, Calimah și Dionisie, și L-au mărturisit; iar pe spurcații zei i-au ocărât. Pentru aceea, cu porunca împăratului Iulian le-a tăiat capetele noilor mărturisitori ai numelui lui Hristos, Vach, Calimah și Dionisie, și s-au numărat cu ceata sfinților mucenici la cer.
Iar pe Sfântul Mucenic Varvar a poruncit păgânul împărat să-l pună la felurite cazne greu de închipuit, din care însă acesta ieșea viu și pe și mai mulți aducea la credință.
În sfârșit, muncitorul a poruncit să taie capul mucenicului, și așa Sfântul Mucenic Varvar și-a sfârșit nevoința sa cea pătimătoare pentru Hristos, iar trupul lui cel cinstit, luându-l episcopul Filichie, l-a pus în cetatea Mutonia din Pelopones.
Tropar, glasul 4:
Mucenicul Tău, Doamne, Varvar, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.