sfantul-ilie.ro

mai 2026

1 mai

vineri · Semilună în creștere

Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie; Sf. Tamara; Sf. Cuv. Isidora

Sărbătoarea internațională a muncii

Dezlegare la peșteZi liberă

Nu se fac nunți · se fac parastase

Ap. Fapte 8, 40; 9, 1-19 · Ev. Ioan 6, 48-54

Apostolul

Ap. Fapte 8, 40; 9, 1-19

Faptele Apostolilor 8, 40

Iar Filip s-a aflat în Azot și, mergând, binevestea prin toate cetățile, până ce a sosit în Cezareea.

Faptele Apostolilor 9, 1-19

Iar Saul, suflând încă amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu, Și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbați, cât și femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legați la Ierusalim. Dar pe când călătorea el și se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Și, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Iar el a zis: Cine ești, Doamne? Și Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigonești. Greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă. Și el, tremurând și înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voiești să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci. Iar bărbații, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriți, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni. Și s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deși avea ochii deschiși, nu vedea nimic. Și luându-l de mână, l-au dus în Damasc. Și trei zile a fost fără vedere; și n-a mâncat, nici n-a băut. Și era în Damasc un ucenic, anume Anania, și Domnul i-a zis în vedenie: Anania! Iar el a zis: Iată-mă, Doamne; Și Domnul a zis către el: Sculându-te, mergi pe ulița care se cheamă Ulița Dreaptă și caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă. Și a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el și punându-și mâinile peste el, ca să vadă iarăși. Și a răspuns Anania: Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulți câte rele a făcut sfinților Tăi în Ierusalim. Și aici are putere de la arhierei să lege pe toți care cheamă numele Tău. Și a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor și a fiilor lui Israel; Căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu. Și a mers Anania și a intrat în casă și, punându-și mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ți S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăși și să te umpli de Duh Sfânt. Și îndată au căzut de pe ochii lui ca niște solzi; și a văzut iarăși și, sculându-se, a fost botezat. Și luând mâncare, s-a întărit. Și a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile.

Sfânta Evanghelie

Ev. Ioan 6, 48-54

Eu sunt pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm? Și le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

Sinaxar

Sf. Proroc Ieremia

Sfântul Proroc Ieremia a fost din Anatot, cetatea preoților, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile, născut după tată, Helchie, mai marele preot.

El a fost ales și sfințit proroc din pântecele maicii sale, precum însuși Domnul i-a prezis despre aceasta: Mai înainte de a te zămisli în pântece te-am cunoscut și mai înainte de a ieși tu din coapse te-am sfințit și te-am pus proroc între neamuri.

Sfântul Ieremia, după mărturia Sfântului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, a fost feciorelnic în toată vremea vieții sale și trimis de Dumnezeu preot, învățător și proroc. El a început a proroci din vârstă copilărească, precum este arătat în capitolul întîi al cărții lui.

Tropar, glasul 2

A proorocului Tău, Doamne, Ieremia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie

Se săvârșește pomenirea acestor trei sfinti noi-mucenici în cinstitul lor mucenicesc locaș ce se află la Schitul cinstitului Înaintemergător de la Manastirea Sfântul Pantelimon din Muntele Atos, unde se gasesc si capetele mucenicilor.

Eftimie, ce se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului, și în Constantinopol la anul 1814, la douăzeci și două martie în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit. Sfântul nou mucenic Eftimie este pomenit aparte si in ziua de 22 martie.

Ignatie cel ce se trăgea din Zagora veche și în Constantinopol, în același an, la opt octombrie, prin sugrumare s-a săvârșit. Sfântul nou mucenic Ignatie este pomenit aparte în ziua de 8 octombrie.

Acachie, cel ce se trăgea din Tesalonic și în Constantinopol la anul 1815, la întâi mai, prin sabie s-a săvârșit.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26