sfantul-ilie.ro

aprilie 2026

16 aprilie

joi · Semiluna în scădere

Sf. Mc. fecioare Agapia, Irina și Hionia

Săptămâna luminată

Nu se fac nunți · nu se fac parastase

Ap. Fapte 2, 38-43 · Ev. Ioan 3, 1-15

Apostolul

Ap. Fapte 2, 38-43

Iar Petru a zis către ei: Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduința și copiilor voștri și tuturor celor de departe, pe oricâți îi va chema Domnul Dumnezeul nostru. Și cu alte mai multe vorbe mărturisea și-i îndemna, zicând: Mântuiți-vă de acest neam viclean. Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat și în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Și tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni și semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, și mare frică îi stăpânea pe toți.

Sfânta Evanghelie

Ev. Ioan 3, 1-15

Și era un om dintre farisei, care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabi, știm că de la Dumnezeu ai venit învățător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Răspuns-a Iisus și i-a zis: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă împărăția lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ți-am zis: Trebuie să vă nașteți de sus. Vântul suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul. A răspuns Nicodim și i-a zis: Cum pot să fie acestea? Iisus a răspuns și i-a zis: Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști acestea? Adevărat, adevărat zic ție, că noi ceea ce știm vorbim și ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiți. Dacă v-am spus cele pământești și nu credeți, cum veți crede cele cerești? Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

Sinaxar

Sfintele Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia

În anul 304 trei surori din Tesalonic, Grecia, anume: Agapia, Hionia și Irina au fost întemnițate pentru că s-au găsit la ele mai multe cărți de rugăciune și epistole.

Mai erau învinuite că împreună cu alte trei creștine, Casia, Filipa și Eutihia și un bărbat anume Agaton, nu au vrut nici să jertfească, nici să mănânce din carnea adusă la templu.

Cele trei surori au fost supuse judecății, însă ele au răspuns și au mărturisit pe Hristos cu mult curaj în fața judecătorului Dulcețiu.

Pentru aceasta Agapia și Hionia au fost arse de vii în următoarea zi, iar sora lor mai mică, Irina, a fost adusă din nou în fața judecătorului. Însă nici Irina nu a renunțat la credința creștină, deși primise felurite amenințări. În consecință, ea a primit cununa muceniciei, asemenea surorilor sale, fiind arsă de vie.

Troparul, glas 4:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26