Apostolul

Ap. Fapte 1, 1-8

Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face și a învăța, Până în ziua în care S-a înălțat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, Cărora S-a și înfățișat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbind cele despre împărăția lui Dumnezeu. Și cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui, pe care (a zis El) ați auzit-o de la Mine: Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei așeza Tu, la loc, împărăția lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a ști anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, Ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului.

Sfânta Evanghelie

Ev. Ioan 1, 1-17

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.

Sinaxar

Învierea Domnului

De este cineva creștin bun și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.

De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi răsplata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, că de nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până la ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.

De a ajuns cineva abia în ceasul ai unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, că darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; și pe cel de pe urmă, miluiește, și pe cel dintâi mângâie; și aceluia plătește, și acestuia dăruiește; și faptele le primește; și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.

Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru: și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăția cea de obște.

Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul cel ce s-a coborât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul lui. Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia a grăit: Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-te pe tine jos; amărâtu-s-a, că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât că a fost legat. A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea.

Unde-ți este, moarte, acul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; căci Hristos, sculându-se din morți, începătorul celor adormiți s-a făcut.

Lui i se cuvine mărirea și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de învățătură pentru Sfânta și Dumnezeiasca învierea a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos)

Sfântul Sava de la Buzău

S-a născut în anul 334, fiind fiul unor creștini evlavioși din părțile Buzăului, în vremea când această parte a țării era stăpânită de goți. Crescând duhovnicește sub povața preoților Sansalas și Gutticas, tânărul Sava și-a sporit evlavia, râvna pentru rugăciune, blândețea, smerenia, iubirea de adevăr și statornicia în credința ortodoxă.

Crescând cu vârsta, el cânta psalmi în biserică și ducea o viață pilduitoare. Apropierea de Dumnezeu l-a făcut pe Sfântul Sava să fie blând și răbdător față de toți, gata la ascultarea cea bună și împodobit cu smerenie creștină și cu celelalte virtuți.

Traiul său zilnic era simplu, nu se îngrijea să strângă averi, ci se mulțumea numai cu agonisirea necesară îmbrăcăminții și hranei. Era înfrânat în toate, feciorelnic, postind zilnic și stăruind în rugăciune; nu se amesteca în ceea ce nu-i folosea și își păstra în orice împrejurare credința dreaptă lucrătoare prin iubire.

Când goții păgâni au început prigonirea creștinilor, regele Atanaric a poruncit ca un idol să fie purtat într-un car prin cetăți și sate și să i se aducă jertfe. Sfântul Sava îndemna pe creștini să nu jertfească idolilor și să nu mănânce din cărnurile jertfite, deoarece aceasta însemna tăgăduirea credinței în Hristos.

Înainte de Paștele anului 372, Sfântul Sava a vrut să meargă în alt sat pentru sfintele slujbe, dar un înger al Domnului i s-a arătat și i-a spus să se întoarcă în satul său, pregătindu-l pentru mucenicie. La puțină vreme după aceasta, Sfântul, mărturisind că este creștin, a fost prins de goții păgâni și supus la chinuri pentru a se lepăda de credința în Hristos.

Mai întâi l-au bătut cu nuiele și cu bice, dar, fiind ocrotit de harul lui Dumnezeu, Sfântul Sava le-a arătat că bătăile pe care le îndurase nu lăsaseră niciun semn pe trupul lui. Atunci, mâniindu-se chinuitorii, au luat o osie de căruță și punându-i-o pe umeri i-au întins mâinile până la capetele ei.

Apoi i-au legat și de picioare altă osie și astfel, întins pe cele două osii, l-au aruncat și l-au lăsat să zacă pe spate, chinuindu-se o noapte întreagă. Apoi, i-au dat să mănânce mâncare jertfită idolilor. Sfântul însă s-a împotrivit, numindu-l pe conducătorul păgânilor, Atharid, nelegiuit și blestemat.

Auzind aceasta, unul dintre slujitorii lui Atharid a luat un drug de fier și l-a aruncat cu ascuțișul în pieptul sfântului cu atâta putere, încât cei de față credeau că acesta va muri îndată. Dar el, păzit fiind de Dumnezeu, i-a spus păgânului: „Tu socotești acum că m-ai rănit cu drugul. Să știi însă că aceasta m-a durut atât de mult încât parcă ai aruncat în mine cu un fir de lână.”

În fața morții care îl pândea din clipă în clipă, Sfântul Sava nu și-a împuținat credința, nu și-a ostoit râvna statorniciei, pe calea cea strâmtă și cu chinuri, și nu și-a împuținat răbdarea. Întărit de Cel pe Care Îl mărturisea cu atâta jertfelnicie, a îndurat toate suferințele și nici n-a strigat, nici n-a gemut de durere și nici nu s-a văzut vreo urmă de rană pe trupul lui.

Atharid, auzind că Sfântul Sava a înfruntat cu seninătate toate chinurile la care a fost supus și că a rămas statornic în dreapta și adevărata sa credință, a poruncit să-l înece în râul Museos, care astăzi este numit Buzău. Iar când au ajuns la malul râului, cei ce-l țineau s-au sfătuit între ei: „Hai să-l eliberăm pe acest nevinovat, căci de unde va ști aceasta Atharid?”. Dar fericitul Sava a zis către ei: „De ce vorbiți deșertăciuni și nu împliniți ceea ce vi s-a poruncit? Eu văd ceea ce voi nu puteți vedea. Iată, de față stau în slavă îngerii care au venit să mă primească!”.

Atunci l-au coborât în apă pe cel ce mulțumea și-L preaslăvea pe Dumnezeu și, punându-i un lemn peste gât, l-au împins spre adânc. După ce l-au înecat, l-au scos din apă, l-au lăsat neîngropat și au plecat. Nu s-a atins de el nicio fiară sălbatică, ci trupul lui a fost ridicat de frați și îngropat. Era ziua de 12 aprilie a anului 372.

În urma schimbului de scrisori dintre Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului, cu îngăduința Bisericii din Goția, guvernatorul Dobrogei, Iunius Soranus, a trimis bărbați vrednici de încredere să ridice moaștele Mucenicului Sava și să le ducă în Capadocia, de unde proveneau strămoșii Sfântului, luați robi de către goți.

Sfântul Vasile a suferit persecuții în timpul împăratului iconoclast Leon Isaurul. Ierarhul a apărat prin faptă și cuvânt sfintele icoane, motiv pentru care a fost prigonit și chinuit. Și-a petrecut viața, după cum spune sinaxarul, în necazuri, în primejdii și în strâmtorări, mutându-se din loc în loc, dar păzind neschimbate părinteștile dogme, iubind dreapta credință, iar adunările celor răucredincioși urându-le. Și plăcând lui Dumnezeu în toate, a adormit cu pace întru Domnul.

Troparul, glas 3:

Purtătorule de chinuri Sfinte Mucenice Sava, cel ce în apă ai fost omorât de către goții păgâni, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion

Paria, cetatea cea veche a Misiei celei mici, după ce a primit credința în Hristos, a fost cinstită cu rânduiala scaunului episcopiei, ce era rânduită sub mitropolitul Cizicului Într-acea cetate a fost pus episcop Cuviosul Părintele nostru, Vasile, pentru covârșitoarea faptă bună a lui și pentru viața cea plăcută lui Dumnezeu.

Apoi, după ce s-a pornit eresul luptării de icoane pe vremea împărăției lui Leon Isaurul, Sfântul Vasile s-a arătat mărturisitor al lui Hristos. Pentru că nu se unea cu ereticii, nici nu se învoia cu ei și nici nu voia să iscălească pentru lepădarea sfintelor icoane, deși era silit.

De aceea, fiind prigonit și chinuit de dânșii, și-a petrecut viața ca Sfântul Apostol Pavel, în necazuri, în primejdii și în strâmtorări, mutându-se din loc în loc, dar păzind neschimbate părinteștile dogme, iubind dreapta credință, iar adunările celor răucredincioși urându-le. Și plăcând lui Dumnezeu în toate, a adormit cu pace întru Domnul.

Tropar – glas 4

Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Vasile, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.