Sfântul Calinic de la Cernica
Sfântul Calinic s-a născut la București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinți români, temători de Dumnezeu, și a primit la Sfântul Botez numele de Constantin. Când avea vârsta de 20 de ani (1807), tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, și-a îndreptat pașii către mănăstirea Cernica, unde a fost primit cu dragoste părintească de către starețul Timotei, care era ucenic al Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, și care l-a învățat Rugăciunea lui Iisus și ascultarea.
După un an de osteneli și de ascultare duhovnicească, a fost tuns în călugărie, schimbându-i-se numele în Calinic (1808). Apoi, peste o lună, s-a învrednicit să fie hirotonit ierodiacon.
Sfântul Calinic a viețuit în mănăstirea Cernica 43 de ani, nevoindu-se zi și noapte, în post și în rugăciune, în muncă și smerenie, în răbdare și în dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit și sfințitorul har al preoției (1813), iar după alți cinci ani, a fost ales de sobor, în anul 1818, stareț al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o, cu multă iscusință, timp de 32 de ani (1818-1850), săvârșind multe fapte vrednice de laudă.
A ctitorit biserica Sf. Gheorghe, stăreția și bolnița din Mănăstirea Cernica, biserica Sf. Treime și biserica cimitirului din Mănăstirea Pasărea, biserica Adormirea Maicii Domnului din Câmpina unde a înființat o școală, precum și câteva biserici în parohii de sat.
În anul 1850, Preacuviosul Calinic a fost ales (14 septembrie) și sfințit episcop al Râmnicului Vâlcii (26 octombrie), unde a săvârșit fapte mari și a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă și osteneală, a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu pictură și odoare scumpe și a dat viață nouă tiparniței bisericești, scoțând la lumină multe cărți de slujbă și de zidire sufletească.
Dorul de viață pustnicească l-a îndemnat să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinților dornici să ducă o viață sihăstrească, după pravila călugărilor din Muntele Athos, statornicită aici de acest fericit ctitor.
Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani (1850-1866), după care, simțindu-se slăbit de bătrânețe și fiind bolnav, a venit iarăși la mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se la Domnul, în ziua de 11 aprilie 1868, în Sâmbăta cea Mare. A fost îngropat, după dorința sa, în tinda bisericii Sfântul Gheorghe, pe care a ctitorit-o.
Cât timp a viețuit pe pământ, Sfântul Calinic a dus o viață duhovnicească plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus, întru toate, rânduielilor vieții monahale, trăind în sărăcie și în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav și era senin la față. Umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol și liniștit, iar la fire era nespus de bun, milostiv și darnic cu toți.
Acest fel de viață a făcut din el un vas ales al Domnului, fiind împodobit și cu darul facerii de minuni, precum se arată în Viața sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârșitul lor și chiar pe al său.
A fost mângâiere pentru săraci și văduve, iar tot ce a agonisit a împărțit, cu milostivire, în faceri de bine. Și astăzi, mult ajutor și mare folos sufletesc dobândesc cei ce cu credință aleargă la acest vas ales al Domnului, cinstind moaștele sale care se află așezate în biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Cernica.
Tropar Glasul 1De Dumnezeu purtătorule, părintele nostru Calinic, povățuitorule al călugărilor, podoaba cuvioșilor și lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi și făcătorule de minuni! Cu nevoințele tale chip de sfințenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veselești; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace și mare milă.