Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca

Cuvioasa Maria Egipteanca s-a născut la sfârșitul veacului al V-lea.

Încă de la vârsta de 12 ani a plecat din casa părinților ei și a mers în Alexandria. Era tânără și frumoasă și a căzut într-o atât de mare robie a plăcerilor, încât s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbați tineri și bătrâni cu desfătările pierzătoare ale desfrânării.

Însă, după ce a trăit 17 ani în cea mai adâncă viață păcătoasă, părându-i-se că acesta este singurul chip de a-și trăi viața, Dumnezeu i-a întins mână de ajutor, făcând din ea un dreptar de întoarcere la pocăință, o pildă de nevoință peste fire și de neasemuită sfințenie.

Așadar, dorind ea să se închine lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, vânzându-și trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, încercând să se apropie de lemnul Cinstitei Cruci, o putere nevăzută o respingea afară din biserică și n-o lăsa să intre. Iar după ce a încercat de mai multe ori și nu a izbutit, și-a dat seama de viața ei păcătoasă și de la această întâmplare au început plânsul și pocăința Mariei.

Astfel, văzând ea icoana Maicii Domnului la intrarea în biserică, s-a rugat, zicând: Fecioară Stăpână, care ai născut trupește pe Dumnezeu Cuvântul, știu că, din pricina păcatelor mele, nu este cuviincios și binecuvântat lucru să văd sfântă icoana ta, care ești cu totul curată, cu trupul și cu sufletul. Drept este să fiu urâtă și disprețuită de tine care ești cu adevărat neîntinată.

Dar de vreme ce, după cum am auzit, Dumnezeu pe Care L-ai născut, pentru aceasta S-a făcut Om ca să cheme pe păcătoși la pocăință, ajută-mă pe mine care nu am pe nimeni în ajutor. Poruncește să mi se îngăduie să intru în biserică. Să nu mă lipsești să văd lemnul pe care S-a răstignit Fiul tău și Dumnezeul nostru, Cel născut din tine și Care Și-a dat al Său sânge pentru mine.

Poruncește, Stăpână, să-mi fie deschisă și mie ușa dumnezeieștii închinări a Sfintei Cruci. Lui Dumnezeu, Celui născut din tine te pun chezășuitoare că niciodată nu voi mai pângări acest trup prin păcate rușinoase, iar după ce voi vedea Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Fiul tău, mă voi lepăda numaidecât de lume și îndată voi pleca acolo unde tu, Chezașa mântuirii mele, mă vei povățui.

Deci, luând chezașă pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, că, de o va lăsa să intre, își va schimba viața, a dobândit dorirea și a ținut făgăduința. Apoi, iarăși s-a rugat Maicii Domnului, zicând: Stăpână preabună, față de mine ți-ai arătat iubirea ta de oameni. Nu te-ai scârbit de nevrednicele mele rugăciuni. Am văzut slava pe care nu este drept să o vedem noi, cei păcătoși. Slavă lui Dumnezeu care primește prin tine pocăința păcătoșilor! Dar ce voi gândi sau ce voi spune mai mult eu, păcătoasa? Este timpul, Stăpână, să-mi îndeplinesc făgăduința de a mă opri cu totul de la păcat. Arată-mi ceea ce trebuie să fac. Fii învățătoarea mântuirii mele și povățuiește-mă pe calea care duce la adevărata pocăință. Stăpână, Stăpână, nu mă părăsi! Amin.

Apoi a luat trei pâini uscate ca merinde, a trecut Iordanul și s-a dus în pustia cea mai adâncă. Nevoințele ei au fost multe și grele: lacrimile neostoite, postul, rugăciunea, goliciunea trupului în frig și în arșița soarelui. Și așa a trăit 47 de ani, aflând mântuirea în pocăință aspră, în încercări și ispite.

Și s-a înălțat deasupra celor trecătoare atât de mult, încât trecea cu picioarele pe deasupra, apa Iordanului și, când stătea la rugăciune, se înălța ca de un cot de la pământ, neavând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârșitul vieții, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfântul Zosima.

Acesta, cutreierând pustia de dincolo de Iordan a întâlnit-o pe Cuvioasa, apoi a spovedit-o și a împărtășit-o cu Trupul și Sângele Domnului. Cu aceste nevoințe și prin harul lui Hristos biruind firea omenească și dobândind viețuire mai presus de om, încă din lumea aceasta, Sfânta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul.

Biserica o prăznuiește pe 1 aprilie și în Duminica a cincea a Postului Mare, oferind-o ca pildă de pocăință și întoarcere la Dumnezeu a celor păcătoși.

Troparul, glas 8:

Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu în­gerii împreună se bucură, cuvioasă Marie, duhul tău.

Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul

Acest între sfinți, părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, și prunc sărman rămânând după părinții săi, a fost crescut de un moș adevărat al său, fiind dat la învățătura Sfintelor Scripturi.

Și având firească istețime, și multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia și grabnica stricăciune a celor vremelnicești, precum și veșnicia celor cerești. Pentru aceasta, ieșind din cetate, s-a dus la Mănăstirea numită Pelechit, și amestecându-se pe sine cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci așa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit.

Deci, slujind mai la toate trebuințele chinoviei și săvârșind virtuțile prin multă smerenie, s-a făcut începător și făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; și ploaie din cer a pogorât prin rugăciune; și mare și vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulțime năzuia către el.

Unii adică durerile sufletești prin el curățindu-le, iar alții trupești vindecări dobândind; însă alții sufletește și trupește de el întărindu-se, se întorceau la casele lor.

Auzind vestea aceasta, Tarasie, patriarhul al Constantinopolului a trimis de la chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă și era deznădăjduit de vindecare. Mergând Sfântul la casa sa l-a vindecat. După aceea și pe soția lui, deasemenea, boală pătimind și deznădăjduită fiind de doctori, iarăși a vindecat-o sfântul, pe care și binecuvântându-l patriarhul, l-a făcut și slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării ca cei mulți.

Ducându-se la mănăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulțită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în Bizanț împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc și în apă.

Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfântul patriarh Nichifor, și care chinuia pe arhierei și arhimandriți cu izgoniri și închisori și cu cumplite bătăi. Atunci și acest minunat bărbat, fiind din pomeniții mai sus Sfinți Părinți, la felurite chinuri a fost dat și în închisoare a petrecut până la sfârșitul acelui împărat.

Iar după acela, împărățind Mihail Gângavul, și acesta de aceeași spurcată credință fiind, a scos pe sfântul de la închisoare, și prin alții mult măgulindu-l și îngrozindu-l, nu a reușit să-l înduplece de partea lui a fi. Pentru care și izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază.

Iar sfântul suferind toate vitejește, mulțumea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire și mult nevoindu-se, și de minuni făcător acolo făcându-se, s-a mutat către Domnul.

Tropar, Glas 8

Îndreptător al Ortodoxii, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Cuvioase Macarie, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sf. Cuv. Varsanufie de la Optina

Sfântul Varsanufie a dobândit darul înainte-vederii și al tămăduirii bolilor fizice și psihice ale oamenilor. Ucenicii săi au dat mărturie că le amintea și păcatele nespuse la spovedanie.

Starețul s-a născut în 1845 la Samara și a fost botezat cu numele de Pavel, îmbrățișând cariera militară.

Chemarea spre cele ale duhului a simțit-o în timpul unei boli care ar fi putut să-i fie fatală.

Bolnav de pneumonie, simțea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofițerul sanitar să-i citească din Sfânta Evanghelie și și-a pierdut cunoștința. Atunci a văzut o lumină din cer și întreaga viață, cu toate păcatele, i-a trecut prin fața ochilor. O voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina, dar doctorii nu credeau că-și va mai reveni ca să ajungă acolo.

S-a vindecat și a vizitat mănăstirea în 1889, când stareț era chiar Sfântul Ambrozie de la Optina. Acesta l-a sfătuit să-și pună în ordine treburile lumești, iar după doi ani i-a dat binecuvântare să se închinovieze la Optina în trei luni.

Tocmai atunci i s-a propus lui Pavel o promovare la rangul de general, cerându-i-se să-și amâne retragerea din armată. Însă, chiar în ultima zi din cele trei luni, el și-a rezolvat toate problemele și s-a dus la Optina, unde Sfântul Ambrozie era deja depus în sicriu în biserica mănăstirii.

În 1892 a fost acceptat ca novice și un an mai târziu a fost tuns rasofor. A primit în secret Schima Mică în decembrie 1900, când s-a îmbolnăvit grav, și a primit numele de Varsanufie.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, a fost trimis în Orient ca preot militar, având misiunea de a se îngriji de sufletele soldaților răniți.

Din 1905, a fost numit egumen, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor și împletind strictețea cu grija părintească pentru obște și fiii duhovnicești.

Prin 1908, Sfântul Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărțirii de această lume. În aprilie al aceluiași an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla Marea Schimă. Își dorea de mult să fie tuns în Schima Mare înainte de a muri, așa că a văzut în aceasta un semn că se va duce la Domnul.

Într-o noapte de iulie 1910, părintele s-a simțit atât de rău, încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii și să se întoarcă la chilia lui. În dimineața următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în Schima Mare.

Dumnezeu l-a vindecat din nou și după această boală, dar la Optina au apărut probleme cu frații mai noi, astfel că sfântul s-a retras la altă mănăstire, unde, în 1913, și-a dat duhul în mâinile Domnului.

Troparul, glas 4:

Cel ce ai fost ostaș viteaz și, ca Pavel, ai fost chemat prin lumină de sus, Cuvioase Varsanufie, Părintele nostru, toate le-ai părăsit pentru Hristos, pentru El ai fost defăimat și ai luat asupra ta jugul nevoinței. Deci, trecând prin necazuri întărit în credință și ajungând în bucuria cerească, povățuiește-ne și pe noi spre mântuire, prin rugăciunile tale.

Tot la data de 1 aprilie sunt pomeniți Sfinții Mucenici Gherontie și Vasilid care au fost martirizați prin decapitare.