Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou

Cuviosul Ilarion s-a călugărit din tinerețe purtându-și crucea și urmând lui Hristos Cel răstignit, supunându-și cu înfrânare patimile trupești.

El pe toți monahii i-a covârșit cu fapta bună și, într-o chilie întunecoasă închizându-se, fără tulburare a petrecut mulți ani și s-a luminat cu nepătimirea.

Astfel s-a învrednicit de rânduiala preoțească și a fost egumen al mănăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont.

A făcut minuni alese, că jivinele care vătămau semințele roditoare le certa și le izgonea cu cuvântul din țarini și din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea și pământul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea râului, ca și Elisei proorocul, a despărțit-o; mâna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă și șchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu pești mulți le-a umplut mrejele.

Despre Sfântul Ilarion cel Nou scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cântări, în a opta cântare a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mântuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori și îl numește mucenic, pentru că a viețuit, precum se povestește într-o cuvântare, pe vremea împărăției lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane.

Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăției lui Leon Isaurul (717-741) și a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulți ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, și că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme când voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mănăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta și marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârșea dumnezeiasca Liturghie.

Și, intrând în biserică și în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cântarea și a răsturnat la pământ Sfintele și dătătoarele de viață Taine ale lui Hristos. După aceea, prinzând pe cei mai aleși monahi, patruzeci și doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalți, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alții, bărbile și fețele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins și altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mănăstirea și biserica, iar pe cei ferecați, patruzeci și doi de părinți, i-a surghiunit în țara de la marginea Efesului și acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.

Deci, în acea vreme, și Cuviosul Ilarion, ca un mai mare între părinții aceia, având rânduiala egumeniei, se știe că a pătimit mult și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane.

Tropar Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni

Cuviosul Ștefan, Mărturisitorul lui Hristos, a fost în anii împăratului Leon Armeanul (813-820).

Din tinerețe iubind viața pustnicească, cu toate faptele bune s-a înfrumusețat și a fost egumen al mînăstirii Triglia, după rugămintea monahilor celor de acolo, și pe mulți cu învățătura sa i-a sfătuit să viețuiască cu plăcere de Dumnezeu și în curăție să petreacă.

După aceea rău-credinciosul Leon a început a necinsti sfintele icoane și, prigonire cumplită ridicînd asupra dreptcredincioșilor, a chemat pe Cuviosul Ștefan și-l silea să se lepede de închinarea sfintelor icoane și împotriva credinței să iscălească cu mîna sa la lepădarea icoanelor. Iar cuviosul s-a împotrivit și nu numai aceea n-a făcut, ci și pe împăratul l-a ocărît, numindu-l păgîn și străin de adevărata credință.

Deci a fost muncit cu bătăi și cu legături în temniță, apoi, în surghiun trimițîndu-l și cu rele pătimiri și dureri fiind chinuit, a trecut către Hristos Dumnezeu, pentru Care multe nevoințe a suferit și multe munci a răbdat.